Archive for mai 2011

Bulgaria şi România

mai 20, 2011

Mă întorc pentru scurtă vreme în ţară după aproape 5 ani petrecuţi în Bulgaria şi pot spune cu inima deschisă că, dacă aş avea de ales între aceste două ţări aş alege Bulgaria fără să mă uit de două ori.

Nivelul nostru de civilizaţie va rămâne pentru multă vreme la un nivel subdezvoltat, mediocru în cel mai bun caz + şi nu este numai clasa politică de vină (deşi aceasta este responsabilă pentru multe dintre nenorocirile actuale) – este şi mentalitatea noastră, care, deşi nu poate fi cunatificată este destul de vizibilă în toate acţiunile pe care le întreprindem – în felul în care ne comportăm în afară şi în interior.

În maxim 10 ani Bulgarii ne vor fi depăşit de vreo două trei ori şi în termeni economici şi în termeni de index al dezvoltării umane (HDI). Până atunci, vom sta, ne va fi lene, ne vom uita în stânga şi în dreapta şi nu vom face nimic. E în regulă.