Archive for Aprilie 2007

Bună dimineaţa România

Aprilie 24, 2007

Nu am închis un ochi azi noapte. Nu ştiu de ce,a fost lună plină, probabil. Aşa că vă urez o dimineaţă plăcută…

E o casă sus în deal, dar nu e casa mea…
E casa poporului.

Suflet pereche

Aprilie 23, 2007

În continuare, un cîntecel drăguţ pe care l-am ascultat azi toată ziua. E greu de crezut că nu vi-l amintiţi, e un hit clasic în România. Suflet Pereche!

Studenţii români din străinătate nu vor înapoi

Aprilie 23, 2007

Studenţii români, care învaţă la universităţi din străinătate, s-ar întoarce în ţară, dar numai după ce s-ar realiza pe plan profesional. Este concluzia unui studiu realizat de doi studenţi români de la Universitatea Princeton, din Statele Unite. Pentru studenţii români de peste hotare, România înseamnă acasă. Totuşi, acesta nu este un argument destul de puternic pentru a-i convinge să revină în ţară imediat după terminarea studiilor. (sursa)

Asta nu era oare clar? Patriotismul nu ţine de foame, din patriotism nu îţi construieşti o carieră adevărată, iar construitul de cariere în Românica nu e încă un hobby pentru nimeni. La noi, ca să ajungi sus îţi trebuie pile, tre să ai prieteni. Prea puţini pot spune că au făcut bani din ceva fără să aibă relaţii. În State, îţi creezi relaţii prin propriile tale capacităţi. Oamenii importanţi te observă cînd lucrezi bine şi devin prietenii tăi. La noi, prietenii îi ai dinainte şi abia apoi începi să lucrezi. Mai bine sau mai prost.

Pe aceeaşi temă:
Adio casatoriei intre minori
Copilăria din blogosferă
Daca nu-i la moda, nu facem

Punctul de start

Aprilie 23, 2007

De AICI a pornit tot tărăboiul cu demiterea lui Băsescu. Cineva ar trebui să fie mîndru.

N-a murit economia

Aprilie 23, 2007

„Premierul Călin Popescu Tăriceanu consideră că suspendarea preşedintelui nu va genera implicaţii economice deosebite. Tăriceanu a afirmat că bursa, un factor sensibil în astfel de situaţii, a reacţionat bine, ceea ce demonstrează că investitorii au încredere în economie.” sursa

Asta s-a văzut chiar azi cînd bursa a atins un maxim istoric, semn că toţi alarmiştii care visau un haos economic după suspendarea lui Băsescu vorbesc bălării. În viziunea mea, în cel mai rău caz dacă Băsescu nu o să mai fie preşedinte după ce va avea loc referendumul, economia va stagna sau chiar va creşte.
România o duce bine, e pe un drum fără întoarcere spre prosperitate. În maxim 15 ani vom fi la nivelul celorlalte state din UE, iar poate pînă atunci vom scăpa de Băseşti, Voiculeşti, Văcăroieşti şi alţii ca ei. Avem nevoie de politicieni tineri, fără mentalităţi şi clişee comuniste. Da, va mai trece ceva timp pînă atunci dar sîntem pe drumul cel bun.

Pe aceeaşi temă:
Tăriceaaaaaaaanuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
Bodu – “La revedere, tabara draga!”
Bileţelul Udrea…

La Mulţi Ani!!!

Aprilie 23, 2007

La mulţi ani pentru Georgeta, George, Gheorghe, Gherghina ?!?! şi alte derivate 😛

Concluzia zilei

Aprilie 23, 2007

Concluzia zilei: Cînd nu ai prieteni, îţi faci duşmani. Astfel, o să ai şi prieteni!

Se ieftineşte roamingul, cresc tarifele interne

Aprilie 23, 2007

Sau cel puţin acestea sînt previziunile specialiştilor care au analizat problema cu roamingul. Probabil că ştiţi deja că UE plănuieşte să impună o limită maximă la tarifele pentru roaming în graniţele Uniunii. Acestea ar putea fi cu 70% mai mici decît pînă acum, adică 0,40 euro (0,54 dolari) pe minut pentru un telefon dat peste graniţă în UE şi 0,15 euro (0,20 dolari). (Antena3) Se previzionează o scădere cu jumătate a încasărilor făcute de operatorii de telefonie mobilă. De aceea aceştia, este posibil, ca urmare să crească preţurile la tarifele interne.
Eu nu cred că se va întîmpla asta, decît dacă se înţeleg toţi între ei să facă asta în acelaşi timp şi în principiu cu aceleaşi procente de creştere. De exemplu, dacă s-ar gîndi Vodafone în România să crească de două ori preţul la convorbiri interne şi Orange ar rămâne pe vechile tarife, punem pariu că ştim unde s-ar duce foarte mulţi, dintre utilizatorii Vodafone?
Aoife Sexton, preşedintele pe partea de reglementare a GSM Association, propune, însă o variantă mult mai logică şi care ar putea să echilibreze situaţia. El este de părere că tarifele în roaming nu ar trebui să scadă chiar aşa de drastic, ele putînd fi reduse „mai puţin„. Astfel, în opinia sa, 0,65 euro (0,88 dolari) pe minut la apelare şi 0,35 euro (0,48 dolari) la primire, pe minut este un tarif relativ OK. Nu şi în opinia clienţilor.

Pe aceeaşi temă:
Vodafone şi Youtube intră în parteneriat
Siemens antrenat intr-un scandal de 420 de milioane de euro
3G-ul RDS’ului

Dicţionarul de la Firefox

Aprilie 23, 2007

Firefox are unele add-onuri drăguţe şi bine gîndite, alte mai puţin. Ieri, într-un final mi-am reinstalat Windowsul după ce am stat cu el în paragină pentru ceva vreme. Aşa că am zis să îl mai „enhance„, ami ales apucându-mă să văd ce add on-uri are Firefox, my usual browser.
Ei bine, am dat peste dictionaries, un add on, care odată instalat funcţionează ca acel faimos corector de cuvinte greşite din Word. Aşa că am găsit variantă în Română şi am zis că îmi va fi foarte utilă, mai ales pe blog cînd mai fac greşeli de tastare şi nu le observ.
Pe naiba. Acest add on e făcut de nişte neprofesionişti, este absolut inutilizabl şi nu cunoaşte o grămadă de cuvinte importante ale limbii române. Spre exemplificare o să pun, în continuare un paragraf în felul în care l-am scris eu, iar apoi, în felul în care acest minunat dicţionar simte nevoia să corecteze. BEHOLD!!!

Varaianta originală:

„O stare profundă de dezgust mă cuprinde în momentul în care mă uit la ştiri sau citesc ziarele din România, cu privire la ultimele isprăvi ale preşedintelui suspendat, Băsescu. Eu aş prefera să-l văd suspendat de o lustră, ceva, dar nu cred că îmi va fi oferită această plăcere. Dipă ce a promis că demisionează la 5 minute, apoi a spus că demisionează în momentul în care Curtea Constituţională îşi dă avizul pentru suspendarea sa, Băsescu s-a mai gîndit un pic şi nu a mai demisionat deloc.”

Varianta „corectată” de Firefox Dictionaries :

„no stare profundă de dezgust mă cuprinde în momentul în care mă iuit la ştiri sau citesc ziarele din Rumânia, cu privire la ultimele isprăvi ale preşedintelui suspendat, Băsescu. Eu aş prefera să-l vad suspendat de no lustră, ceva, dar nu cred că îmbi va fi oferită această plăcere. După ce ia promis că demisionaseră la 5 minute, apoi ia spus că demisionaseră în momentul în care Curtea Constituţională aşi dă avizul pentru suspendare as, Băsescu as-ia mai gândit un pic şi nu ia mai demisionat deloc.”

Acest add on nu cunoaşte cuvinte gen „îmi” sau „îşi” şi o lungă altă serie. Penibil rău!!!

Pe aceeaşi temă:
Windows Vista – nota 10 cu felicitări
Ce e cu asezarea mea in pagina? Help!

Wikipedia ne iubeşte!?!?!

Aprilie 23, 2007

Ia uitaţi, stimaţi cititori cine e în main news atăzi pe Wikipedia versiunea internaţioanlă. Haoleu! Nici de acolo nu am scăpat de tine măi? Fotografia de mai jos „speaks for itself”.

wikimain.jpg

Actul oficial de deces al PSD

Aprilie 23, 2007

Marele analist Valeriu Turcan susţine că, în cazul revalidării lui Băsescu la şefia statului, Geoană va fi înlocuit de Ion Iliescu la şefia partidului. Cîţi ani are Ion Iliescu? A sărit de 80 sau mai are un pic pînă atunci? PSD este un partid pe moarte, am mai spus asta, iar acum vedem ultimele sale zvîcniri care merg într-atît de departe încît Geoană a afirmat luni că plănuieşte o nouă suspendare a preşedintelui în cazul revalidării acestui. Haoleu!
Oricum Geoană e compromis politic de multicel, cam din momentul în care a devenit Gigă contra în orice privinţă. Zicea cineva de la guvernare ceva, Geoană era de părere că adevărul este cu totul altul. Aştept să văd actul oficial de deces al acestui partid.

Pe aceeaşi temă:
Jos Băsescu!
Claudiu Săftoiu pleacă de la SIE
PSD merge mai departe…

Citatul zilei

Aprilie 23, 2007

Citatul zilei: „„Vă spun sincer că ar fi cel mai fericit om din lume dacă ar şti că eu stau departe de viaţa politică. Tati nu mai vrea să fac politică” (Elena Băsescu) sursa

FlashNews

Aprilie 23, 2007

1. Boris Elţîn, primul preşedinte rus non-comunist s-a stins din viaţă astăzi.
2. Papa Benedict al XVI-lea îşi face reclamă la noua sa carte în timpul slujbelor. Biserica e în continuare neîntinată, nu-i aşa?
3. Maxim istoric la Bursa de Valori Bucureşti. Asta pentru toţi alarmiştii care credeau că moare economia cînd pleacă Băsescu.
4. Premierul s-a întîlnit astăzi cu membrii Clubului Român de presă pentru a discuta despre situaţia politică din România. Cam tîrziu, nenică!
5. Spaniolii caută iar culegători de căpşuni în România. Fuguţa, esmeralda, că oricum bloggingul nu plăteşte bine.
6. Unul din patru români este obez. Şi mai facem mişto de americani! La un moment dat o să îi depăşim.
7. Guvernul vrea să modifice legea referendumului prin ordonanţă de urgenţă.
8. C.V. Tudor iar are halucinaţii. Conform spuselor sale este înaintea lui Băsescu şi Becali într-un sondaj CURS. Cine-i prost să-l creadă.
9. Sony lansează în România primul walkman video.
10. Se pare că referendumul va fi organizat pe 19 mai. Bleah!

Penibil, din nou…

Aprilie 21, 2007

Să presupunem că pe Marte, în capitală, există o şcoală privată şi eu sînt un elev de clasa a IX-a, abia scăpat de chinurile capacităţii, cu puţine în cap, că, na, în generală nu te învaţă mai nimic, dar cu blog. Şi să presupunem că eu, pe blogul ăsta încep să pun poze cu profesorii mei, să povestesc cum le-am dat cu uşa în cap, doar aşa de fun, şi sî înjur cît se poate instituţia la care învăţ. După care să plîng că mi-au fost încălcate drepturile cetăţeneşti în momentul în care conducerea liceului de pe Marte consideră că nu mai am ce căuta acolo de vreme ce totul îmi displace aşa de tare. Iar eu să refuz să şterg aberaţiile de pe blog, pe motiv de liberă exprimare a dejecţiilor pe care le concep.
Păi dacă asta se înţelege prin libertate de exprimare aoclo pe Marte, mai bine să ne mutăm pe Venus. Aa, da, şi pe urmă să îmi plîngă biata presă de milă, şi alţi bloggeri, care solidarizează cu oricine şi orice din breasla lor, chiar dacă nu există argumente. Hai să ne plîngem împotriva sistemului, pentru că oricum altceva nu avem ce face.
Din seria… Penibil!!!

Pe aceeaşi temă:
Am întîlnit şi bloggeri deştepţi
Blog Penibil
Pentru că cei mai citiţi nu sînt cei mai buni

Citatul zilei

Aprilie 21, 2007

Inaugurez astăzi o nouă rubrică pe blog, şi anume,”Citatul Zilei”, unde va fi prezentată cea mai bună declaraţie pe care am citit-o în ultimele 24 de ore, sau cea mai haioasă, sau cea mai adevărată. În orice caz, ceva ieşit din comun.
Astăzi vine din partea lui Puiu Haşotti:
„În ultimele zile, Basescu vorbeste la persoana a treia despre el. Vorbeste ca imparatii romani, ca monarhii absoluti, ceea ce dovedeste ca are instinct de dictator. Ieri a renuntat sa-si dea demisia, sa se intoarca la popor pentru ca s-ar fi intors la vapor” (sursa)

Cu dinţii de fotoliu

Aprilie 21, 2007

Mircea Geonă ameninţă că Băsescu va fi suspendat şi a doua oară în cazul în care va reveni după referendum în funcţia de preşeinte al României. Adică ţara noastră minunată va merge din rău în mai rău din cauza unui dobitoc fără onoare. Şi aici mă refer la Traian Băsescu. Dacă făcea chestia onorabilă şi demisiona din fucţie, totul ar fi mers mult mai bine. Aşa, se ţine cu dinţii de fotoliul său confortabil pînă va fi prea tîrziu. Mi-e scîrbă de acest tembel care acum este susţinut în principal de înapoiaţi mintal.

Google luat la rost

Aprilie 21, 2007

Google poate să dea în curînd nas în nas cu nemiloasele legi ale Uniunii Europene. Se are în vedere faptul că faimosul search engine ţine minte prea mult căutările făcute de utilizatorii săi. Ca urmare, Google a spus că politica site-ului va fi rescrisă cît de curînd pentru ca astfel de discuţii asupra intimităţii utlizatorilor să nu mai aibă loc.
În Statele Unite Microsoft şi AT&T au depus o plîngere împotriva cumpărării de către Google, pentru 3.1 miliarde de dolari a agenţiei de publicitate DoubleClick. Plîngerea se referă la faptul că prin această achiziţie Google ar putea să deţină un monopol pe piaţa de publicitate online.
În Europa, Uniunea Europeană pregăteşte o scrisoare deschisă către Google legată de aceste probleme.

Pe aceeaşi temă:
Publicitate online
Google TiSP
Program de traducere de la Google

A Cause

Aprilie 21, 2007

Ultimul single a lui Celine Dion în premieră pe un blog din România.
Enjoy

Concluzia zilei

Aprilie 21, 2007

Concluzia zilei: Din păcate, bloggeri din România nu reprezintă nicio forţă.

FlashNews

Aprilie 21, 2007

1. Presa străină e de părere că Băsescu nu va fi demis. Păcat!
2. Congres al martorilor lui Iehova azi pe Lia Manoliu.
3. În Dubai se construieşte cea mai lungă linie de metrou fără conductor din lume.
4. Mîine se alege un nou preşedinte francez.
5. Cu tot cu suspendare ratingul de ţară rămîne stabil. Eu cred că o să crească dacă Băse e demis.
6. Autorii de malware exploatează tragedia de la Virginia Tech.
7. Bursa se apropie de un maxim istoric, în ciuda tuturor alarmiştilor care aveau senzaţia că o să scadă considerabil.
8. Încă 500 de autobuze noi în Bucureşti pînă în 2009.
9. Un retardat de la SPP şi-a scăpat mitraliera pe jos în Piaţa Universităţiii.