Posts Tagged ‘Traian Basescu’

Numele premierului

Decembrie 17, 2009

Joi dimineata, adica azi, se anunta numele noului premier. Punem pariu ca e tot Boc? Si punem pariu ca peste 5 ani tot el o sa fie?

Anunțuri

CFR RELOADED!!!… şi alte elucubraţii

Decembrie 16, 2009

trenIubim cu toţii compania naţională de transport ferioviar, nu-i aşa? Ne place să călătorim în trenurile ultra-confortabile, pline de facilităţi care mai de care mai moderne, nu-i aşa? Arhi zice bine că au ăştia un sistem de mare angajament pe timp de iarnă, şi anume trimit locomotive electrice pe viscol, în special spre Constanţa, unde bate vântul în Bărăgan de rupe orice fir electric de pe pământ.

Nu o să stau să explic de ce face CFR-ul chestia asta, Arhi se pricepe la asta mai bine decât mine. În schimb, vă spun că acum 5 sau 6 ani în ajun de Crăciun am făcut 14 ore de la Constanţa la Bucureşti într-un astfel de tren. De atunci m-am ferit din a mai călători iarna pe căile ferate din România, unde la primul fulg de zăpadă, hop încep întârzierile de cel puţin o oră. Situaţia este exasperantă, iar în ţări mai civilizate decât a noastră s-a făcut câte ceva.

Eu nu pot să înţeleg unde greşim noi – unde e problema – în Bulgaria, unde momentan mă aflu, din 2006 până astăzi s-au construit peste 200 de kilometri de autostradă şi se tot construiesc în continuare. Şi nu un căcăţel de Bucureşti-Constanţa pe câmpie, autostrăi la munte, tuneluri prin stânci, poduri peste văi şi râuri (ce poetică e asta). Iar la noi au început ăştia să sară în sus de bucurie că au construit 42 de kilometri de autostradă! Extraordinar. De fapt, în nicio ţară civilizată din lumea atsa nu inaugurezi 42 de kilometri de autostradă. O faci dracu până la capăt.

Până la sfârşitul mandatului lui Băsescu, cine ştie, poate se fac încă 42. Să dublăm numărul. Iar dobitocul de preşedinte o să îl reinstaureze pe Boc ca premier cu toate drepturile. Nu contează că parlamentul l-a invalidat. Trăiască totalitarismul…

(sursă foto: Gândul)

A câştigat Geoană alegerile?

Decembrie 8, 2009

La turul I al alegerilor pentur preşedinte, Insomar şi majoritatea insitutelor de cercetare au dat aproape exact rezultatul alegerilor. Adevărul este că eşantionuld e anula cesta a fost mai mult decât reprezentativ. La turul doi, rezultatele oficiale ale BEC s-au situat un pic în afara marjei de eroare anunţată de aceste institute.

Ceea ce mă pune puţin în cumpănp. Normal că PSD nu este şi nu a fost niciodată acel partid neîntinat, ale căror proceduri au fost perfecte, însă de data aceasta am senzaţia că şi-au luat-o puţin. Nu, nu o să pronunţ cuvântul fraudă, pentru că mi se pare prea murdar, prea folosit şi luat în batjocură. O să pot să spun numai că s-au cam grăbit cu numărarea voturilor. Au vrut să scape cât mai repede de povara asta, PDL-ul a făcut-o în timp record, air asta mi se pare puţin suspect.

Aşa că, da, aş fi de acord cu renumărarea tuturor voturilor, filă cu filă, nu de pe procesele verbale. Adică să se ia frumos şi să se cerceteze şi voturile „nule.” De ce? Nu din cauză de fraudă, ci din cauză că 70.000 e un număr atât de mic, comparat cu numărul alegătorilor, încât poate s-a mai strecurat o greşeală pe ici, pe colo.

Concluzia zilei

Decembrie 7, 2009

Votăm cu cine vrem şi iese cine trebuie. 5 milioane de oameni au trăit foarte bine în ultimii cinci ani. Halal!

Internetul e doar de faţadă

Decembrie 7, 2009

Bine că şi-au făcut aplicaţie web pentru un stream de tot căcatul

Singura logică a site-urilor televiziunilor de ştiri din România este că nu există nicio logică. Cum bine spunea şi Zoso astăzi, ar putea foarte bine să îşi bage streamurile în fund, pentru că nu-s bune la nimic.

Cum eu nu locuiesc în preaminunata Românie, dacă vreau să ştiu ce se întâmplă pe tărâmul de baştină, trebuie să intru ori pe site la Antena 3, ori la Realitatea şi să mă lupt cu streamul de acolo. Aseară, în jur de ora 9 nu mergea nimic. Ambele site-uri erau jos, nu se deschidea nici măcar pagina de text. În rest, streamul de la Realitatea merge când vrea el, iar cel de la Antena3 e sub orice critică. Cât de mult pot să coste trei servere în plus la o televiziune de mogului?

Probabil prea mult, pentru că dacă nu ai televizor, mai bine te laşi de încercat să vezi ce se mai întâmplă prin ţară. Sunt şi proşti pe deasupra. S-ar putea face bănuţi buni cu advertising pentru streamul online, separat de televizor. Acolo şti mereu cîţi telespectatori ai la un moment dat. Dar ei sunt prea preocupaţi să mai găsească un băţ în roţile maşinăriei politice Băsesciene decât să se gânească că au şi un public telespectator fără televizor…

Ce să zic altceva decât „Sunteţi nişte tăntălăi.”

Ne-a tras-o Basescu

Decembrie 7, 2009

Ha, ti-a tras-o Basescu tie si tuturor sustinatorilor lui Geoană,” scrie o cititoare pe blog.
Deci la asta a rămas să se rezume totul. La cine a tras-o cui, la cine ţine la cel care are mai mult succes la public. M+au întristat alegerile astea până peste poate. M-a întristat felul în care unii oameni gândesc fără măcar a avea cel puţin o iotă de inteligenţă. S-a mers cu două mari sloganuri înainte, s-a crezut orbeşte în ele şi s-a ales. Ne aştepată cinci ani tumultuoşi, în care poporul va primi exact ceea ce şi-a dorit: şi mai mult circ.
Într-un fel îmi este milă de cei care proclamau prin toate forumurile publice posibile că „un vot pentru Geoană înseamnă un vot pentru comunişti.” Îmi este milă de ei, pentru că nici măcar unul dintre asceşti atotştiutori nu s-au uitat vreodată peste o platformă politică.
S-a mers orbeşte pe două tâmpenii:
1. Moarte mogulilor (şi, desigur ştim cât de invidios e românul pe îştia care au mai mulţi bani decât ei)Băsescu
2. Să unim ţara, ceilalţi o dezbină (ce să unim mai exact, că principatele sunt deja unite)Geoană

Aveam de ales între două rele + cam la fel de mari, dar unul dintre ele care ar fi promis o stabilitate economică şi politică temporară. Şi am ales pe cel cu gura mai mare şi chelia mai lucioasă. Să ne fie de bine. Ne merităm soartă cu fiecare moment care trece.

Pe aceeaşi temă:

Jos Băsescu!

Să creştem salariile şi pensiile că e criză

Maestrul!

Actul oficial de deces al PSD

 

Republica Moldova si superioritatea romaneasca

Aprilie 12, 2009

Astazi in Raportul lui Nicoelscu icnerc sa vorbesc despre reactia Romaniei cu privire la evenimentele din Republica Moldova, incerc sa inteleg de ce Traian Basescu nu ia nicio masura in aceasta privinta. apoi citesc un articol fenomenal de pe times.ro despre superioritatea de care dau dovada romanii in orice moment al freneticii lor vieti.

Băsescu reales de-un popor neînţeles

Aprilie 1, 2009

Nu am nici cel mai mic dubiu că Traian Băsescu va fi reales. Motivele sunt nenumărate. Unul este că votanţii săi sunt nişte oameni care habar nu au cu ce se mănâncă politica, habar nu au ce fire şi laţuri se trag în minunata patrie. Pe de altă parte, Băsescu nu are nici măcar un contracandidat de valoare. Adică, cu cine pisicii mei să votez?

Cu prostănacul? CU ministru, prim ministru, bloggerul? Sau cu Crin Antonescu? Doaaamne fereşte… Nici unul nu are nici măcar o şansă, iar de restul nu a auzit nimeni. Nici măcar nu mă pot gândi la oricine altcineva încă. Poate o apărea un nene inportant, deşi mă îndoiesc.

Flash NEWS

Martie 28, 2009

Cele mai importante ştiri ale zilei, plus acidele mele comentarii. :))

1. Traian Băsescu: „Doi şi-un sfert” trebuie reformată din temelii, nu desfiinţată. Păi normal, domnul Băsescu pe urmă ce mai controlează? Ăăă, guvernul, justiţia, armata…
2. Cei trei membri ai clanului Preda, arestaţi după scandalul de la Mall, au fost eliberaţi. Desigur, unora puşcărie le pute. S-o aresteze pe Răduleasca, ea e criminala numărul unu în ţara asta.
3. Poliţia britanică a identificat aproximativ 200 de elevi care ar putea deveni terorişti. Prin ce metode au identificat ei aceşti copii? NU îşi făceau temele sau le făceau pre bine?
4. Mircea Badea: Eu locuiesc pe planeta maimuţelor unde eşti considerat „ajuns” dacă ai bani de o şaorma. Badea, din păcate tu nu ai bani de o şaorma, deci ne pare rău.
5. Ora Pământului. Un miliard de oameni vor stinge lumina sâmbătă seară. Şi la aceeaşi oră e meciul cu Serbia. Hmm, dă-o în pizda mă-sii de planetă. Hai România.
6. Studiu. Femeile, atrase de bărbaţii cu maşini sexy, bărbaţii, atraşi de femeile sexy. De aici şi rezultatul logic că femeile e curve dom’le. Nu toate. Alea care au participat la studiu.
7. ANDRA ŞI MĂRUŢĂ VOR COPII. ŞI EXERSEAZĂ FĂCÂND SEX DIMINEAŢA ŞI SEARA. Şi eu care credeam că nu s-au prins cum se fac copii şi exersează făcând abdomene.
8. Prognostic pesimist: Absenteism de 80% la alegerile europarlamentare. Eu zic că e optimist. 99% ar fi ăla pesimist şi cel mai probabil.
9.Emil Constantinescu: Salvarea noastră este echipa de profesionişti a BNR condusă de Mugur Isărescu. Da, da, domnul Constantinescu nu ar trebui să îşi dea cu părerea cu privire la salvarea nici măcar a unui delfin din Marea Neagră. Mai ţineţi mine, domnu preşedinte, cei 1000 de specialişti. Ce ne+am mai salvat şi ăia.
10. The Chairman, primul smartphone hibrid din lume. Cum adică hibrid, merge şi pe baterie şi pe benzină?