Posts Tagged ‘Romania’

Bulgaria şi România

Mai 20, 2011

Mă întorc pentru scurtă vreme în ţară după aproape 5 ani petrecuţi în Bulgaria şi pot spune cu inima deschisă că, dacă aş avea de ales între aceste două ţări aş alege Bulgaria fără să mă uit de două ori.

Nivelul nostru de civilizaţie va rămâne pentru multă vreme la un nivel subdezvoltat, mediocru în cel mai bun caz + şi nu este numai clasa politică de vină (deşi aceasta este responsabilă pentru multe dintre nenorocirile actuale) – este şi mentalitatea noastră, care, deşi nu poate fi cunatificată este destul de vizibilă în toate acţiunile pe care le întreprindem – în felul în care ne comportăm în afară şi în interior.

În maxim 10 ani Bulgarii ne vor fi depăşit de vreo două trei ori şi în termeni economici şi în termeni de index al dezvoltării umane (HDI). Până atunci, vom sta, ne va fi lene, ne vom uita în stânga şi în dreapta şi nu vom face nimic. E în regulă.

Numele premierului

Decembrie 17, 2009

Joi dimineata, adica azi, se anunta numele noului premier. Punem pariu ca e tot Boc? Si punem pariu ca peste 5 ani tot el o sa fie?

CFR RELOADED!!!… şi alte elucubraţii

Decembrie 16, 2009

trenIubim cu toţii compania naţională de transport ferioviar, nu-i aşa? Ne place să călătorim în trenurile ultra-confortabile, pline de facilităţi care mai de care mai moderne, nu-i aşa? Arhi zice bine că au ăştia un sistem de mare angajament pe timp de iarnă, şi anume trimit locomotive electrice pe viscol, în special spre Constanţa, unde bate vântul în Bărăgan de rupe orice fir electric de pe pământ.

Nu o să stau să explic de ce face CFR-ul chestia asta, Arhi se pricepe la asta mai bine decât mine. În schimb, vă spun că acum 5 sau 6 ani în ajun de Crăciun am făcut 14 ore de la Constanţa la Bucureşti într-un astfel de tren. De atunci m-am ferit din a mai călători iarna pe căile ferate din România, unde la primul fulg de zăpadă, hop încep întârzierile de cel puţin o oră. Situaţia este exasperantă, iar în ţări mai civilizate decât a noastră s-a făcut câte ceva.

Eu nu pot să înţeleg unde greşim noi – unde e problema – în Bulgaria, unde momentan mă aflu, din 2006 până astăzi s-au construit peste 200 de kilometri de autostradă şi se tot construiesc în continuare. Şi nu un căcăţel de Bucureşti-Constanţa pe câmpie, autostrăi la munte, tuneluri prin stânci, poduri peste văi şi râuri (ce poetică e asta). Iar la noi au început ăştia să sară în sus de bucurie că au construit 42 de kilometri de autostradă! Extraordinar. De fapt, în nicio ţară civilizată din lumea atsa nu inaugurezi 42 de kilometri de autostradă. O faci dracu până la capăt.

Până la sfârşitul mandatului lui Băsescu, cine ştie, poate se fac încă 42. Să dublăm numărul. Iar dobitocul de preşedinte o să îl reinstaureze pe Boc ca premier cu toate drepturile. Nu contează că parlamentul l-a invalidat. Trăiască totalitarismul…

(sursă foto: Gândul)

Jurnalism de România (Întrebarea zilei)

Decembrie 16, 2009

Aş dori, dacă se poate şi eu un exemplu de ziar/televiziune sau orice altă formă de media în minunata ţară care nu înclină balanţa articolelor sale spre nimeni. Adică este moral(ă). Ştiu că este greu, dar am încredere că există.

Pe nepregătite

Decembrie 16, 2009

BlocajA venit prima zăpadă şi iarăşi au început aceleaşi discursuri, aceleaşi dezabteri, s-au ivit absolut aceleaşi probleme. Că, deh, România e o ţară a redundanţei ilogice, unde totul se repetă ameţitor de rapid.

La fiecare zăpadă avem cel puţin un primar sau şef de autoritate care ne spune nouă, simplilor muritori că iar i-a luat iarna pe nepregătite, iar nu au ce să facă. Anul acesta, totuşi, s-a introdus o nouă frază în limbajul popular de trafic aglomerat de nămeţi: şoferii sunt de vină.

"Dă-i în mă-sa de nesimţiţi! Ar trebui împuşcaţi! Împuşcaţi, împuşcaţi, împuşcaţi!". Primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, îi sărise muştarul încă de dinainte de începerea şedinţei Comandamentului de Deszăpezire. Un consilier încerca să-l ţină în frâu, însă edilul nu contenea să vorbească de împuşcarea nesimţiţilor. Se referea la şoferii care ieşiseră în trafic pe parcursul zilei de ieri cu anvelope de vară, considerându-i responsabili pentru balamucul care devenise traficul în Capitală. (sursa: aici)

Adevărul e că trebuie să ai un pic de cretinism în tine când vezi că afară ninge şi viscoleşte şi tu pleci cu maşina liniştit. Sunt, într-adevăr unele cazuri unde asta e perfect posibil, dar în general sunt şi alte posibilităţi. Dar, să nu uităm, desigur că bucureşteanul şi românul ân general s-a născut cu fundul în autoturism şi nu âl va lăsa nici măcar o dată.

Astea fiind spuse, duminică dimineaţa mă pornesc la drum din sudul Bulgariei spre Constanţa via Bucureşti şi sunt convins că o să am ce povesti. 

Mircea Badea. Un clişeu vorbitor…

Decembrie 15, 2009

mircea-badeaÎmi plăcea Mircea Badea pe vremuri. Aveam senzaţia că spune nişte chestii care dor sau au importanţă. Între timp am crescut şi mi-am dat seama că e foarte simplu să vorbeşti şi să înjuri pe toată lumea. Faci uşor rating din aşa ceva.

De asemenea mi-am dat seama că ceea ce face Mircea Badea se cheamă ţigăneală, e un mod relativ ieftin de a atrage privitori şi se înscrie în tiparele trustului la care lucrează, unde emisiuni gen Acces Direct şi Un Show păcătos fac istorie. Dar, mai presus de asta,

(more…)

A câştigat Geoană alegerile?

Decembrie 8, 2009

La turul I al alegerilor pentur preşedinte, Insomar şi majoritatea insitutelor de cercetare au dat aproape exact rezultatul alegerilor. Adevărul este că eşantionuld e anula cesta a fost mai mult decât reprezentativ. La turul doi, rezultatele oficiale ale BEC s-au situat un pic în afara marjei de eroare anunţată de aceste institute.

Ceea ce mă pune puţin în cumpănp. Normal că PSD nu este şi nu a fost niciodată acel partid neîntinat, ale căror proceduri au fost perfecte, însă de data aceasta am senzaţia că şi-au luat-o puţin. Nu, nu o să pronunţ cuvântul fraudă, pentru că mi se pare prea murdar, prea folosit şi luat în batjocură. O să pot să spun numai că s-au cam grăbit cu numărarea voturilor. Au vrut să scape cât mai repede de povara asta, PDL-ul a făcut-o în timp record, air asta mi se pare puţin suspect.

Aşa că, da, aş fi de acord cu renumărarea tuturor voturilor, filă cu filă, nu de pe procesele verbale. Adică să se ia frumos şi să se cerceteze şi voturile „nule.” De ce? Nu din cauză de fraudă, ci din cauză că 70.000 e un număr atât de mic, comparat cu numărul alegătorilor, încât poate s-a mai strecurat o greşeală pe ici, pe colo.

Concluzia zilei

Decembrie 7, 2009

Votăm cu cine vrem şi iese cine trebuie. 5 milioane de oameni au trăit foarte bine în ultimii cinci ani. Halal!

Ne-a tras-o Basescu

Decembrie 7, 2009

Ha, ti-a tras-o Basescu tie si tuturor sustinatorilor lui Geoană,” scrie o cititoare pe blog.
Deci la asta a rămas să se rezume totul. La cine a tras-o cui, la cine ţine la cel care are mai mult succes la public. M+au întristat alegerile astea până peste poate. M-a întristat felul în care unii oameni gândesc fără măcar a avea cel puţin o iotă de inteligenţă. S-a mers cu două mari sloganuri înainte, s-a crezut orbeşte în ele şi s-a ales. Ne aştepată cinci ani tumultuoşi, în care poporul va primi exact ceea ce şi-a dorit: şi mai mult circ.
Într-un fel îmi este milă de cei care proclamau prin toate forumurile publice posibile că „un vot pentru Geoană înseamnă un vot pentru comunişti.” Îmi este milă de ei, pentru că nici măcar unul dintre asceşti atotştiutori nu s-au uitat vreodată peste o platformă politică.
S-a mers orbeşte pe două tâmpenii:
1. Moarte mogulilor (şi, desigur ştim cât de invidios e românul pe îştia care au mai mulţi bani decât ei)Băsescu
2. Să unim ţara, ceilalţi o dezbină (ce să unim mai exact, că principatele sunt deja unite)Geoană

Aveam de ales între două rele + cam la fel de mari, dar unul dintre ele care ar fi promis o stabilitate economică şi politică temporară. Şi am ales pe cel cu gura mai mare şi chelia mai lucioasă. Să ne fie de bine. Ne merităm soartă cu fiecare moment care trece.

Pe aceeaşi temă:

Jos Băsescu!

Să creştem salariile şi pensiile că e criză

Maestrul!

Actul oficial de deces al PSD

 

Du-te la dracu

Mai 6, 2009

Astazi despre greva profesorilor si care sunt implicatiile acesteia. De fapt, mai presus de atat, de ce vrea domnul marius Nistor, care apare mai toata ziua la Antena 3, invitat permanent in toate emisiunile trustului lui Dan Voiculescu sa para acest lider sindical fara de indoiala. Veti vedea ca poate fi asemuit cu un personaj foarte cunoscut dintr-un vechi serial difuzat de PRO TV. Raportul lui Nicolescu 50.

Cluj – Timişoara sau Barca – Chelsea

Mai 6, 2009

champions-league-logoCe îmi place când sunt programate două meciuri ca asta la aceeaşi oră. Cum naiba a gîndit Mititică Dragomir programul meciurilor astfel încât nici dracu să se uite la GSP Tv când se joacă derby-ul etapei în aceeaşi vreme cu un meci precum Chelsea – Barca. Eu mă gândesc că el cunoştea în prealabil programul Cupei Campionilor dar continuă să îşi bată joc de microbiştii din România. Eu, unul mă duc să mă uit la Barcelona cu Chelsea. Mă piş pe el de campionat intern.

P.S şi off-topic: Melania- Mandaş Vergu arată ca o Naomi îmbătrânită. O respect ca jurnalist, însă doamnă, încercaţi să arătaţi măcar puţin ca o femeie.  melaniamandasvergu

Nationalismul ucide!

Mai 5, 2009

nationalismLa ultima ediie din Raportul lui Nicolescu s-au iscat zeci de comentarii despre naţionalism şi creştinism. E interesant să citesc cât de dezoxigenaţi sunt unii băieţi şi fete din ţara asta, cum fără a clipi, la vârsta de 15-18 ani îl ridică în slăvi pe Hitler, îşi dau cu păerea bătând din palmă despre cât de bine era pe vremea legionarilor, cât sute de mii de oameni au fost omorâţi în România de către un sistem mizerabil şi criminal.

Asta e generaţia modernă, educată de fabuloasele şcoli din minunata ţară? Aşa că dascălii ar face bine să se întoarcă la şcoală din grevă şi să le fută vreo două scatoalce cu catalogul peste meclă copilaşilor ăstora, poate se trezesc la realitate.

Have a lemon – Taste diversity

Mai 4, 2009

Uite, ca să nu spuneţi că nu zic şi de bine de minunata ţară. Nişte tineri cu iniţiative s-au apucat de un proiect. Site-ul acestui festival se află aici

Have a Lemon – Taste Diversity! este proiectul nostru, al unei echipe numeroase de artisti, tehnicieni, voluntari, prieteni si sustinatori. Credem ca oferim o abordare inedita asupra lumii folosind sunetul ca metoda de exprimare…. Cine suntem noi? Vezi la ECHIPA!

O mana mica/sau mare de tineri care am AUZIT ceva!
Am AUZIT ca nu conteaza cine esti, ci ceea ce faci in viata!
Am AUZIT ca diversitatea se aude  daca deschizi „usa”!

De ce facem expozitie de sunete?
Pentru ca stim ca se intampla „crime”. Si noi, si tu, in fiecare zi suntem „victime” si „criminali” in acelasi timp.
Care este „motivul crimei”?  Pentru ca stim care este „crima”- prezenta celor „diferiti” in jurul nostru fata de care suntem de multe ori dezinteresati, indiferenti, stereotipizam, si ajungem adeseori sa si discriminam.

Motivul „crimei” te invitam sa il aflam impreuna…ar putea fi explorarea DIVERSITATII 

Te asteptam sa vii in perioada 4-8 mai la Centrul National al Dansului Bucuresti in fiecare zi intre orele 14.00-21.00, TNB – intrarea lateral stanga etaj III, sa experimentezi diversitatea asa cum o intelegem noi – prin SUNETE.

Vino sa iti deschizi ochii, ca sa auzi mai bine!
Vino sa iti deschizi urechile, ca sa vezi ca esti unic!
Vino sa iti deschizi urechile, ca  sa vezi ca esti la fel!
Vino sa AUZI ca nu esti singur!

O serie de evenimente initiate de tineri voluntari te asteapta sa vii sa le „incerci” in Bucuresti si Miercurea Ciuc:

  • Expozitie de sunete
  • Concert LEMON – TASTE DIVERSITY!
  • FLASHMOB – TASTE DIVERSITY!
  • Conferinta de diseminare

Expozitia Have a Lemon – Taste Diversity! cuprinde mai multe zone in care poti sa incerci o multitudine de sunete, sa intelegi diversitatea, sa explorezi anumite momente ale vietii cu sunetele care te insotesc, sa experimentezi, sa dai diversitatii o muzica, sa cunosti chiar si  „carti in carne si oase”. 
 
Expozitia va fi structurata pe 7 zone:
 

Zona 1 – Receptia

Chiar de la intrare, esti introdus de echipa noastra in atmosfera expozitiei. La receptie primesti instructiuni despre itinerariul expozitii, iar la plecare ai ocazia sa primesti materiale despre ce vezi si auzi, si sa stai la o „portie de feedback”.

ZONA 2 – Sunet si imagine

In aceasta zona ai posibiliatea sa experimentezi „fotografii cu sunet” facute de tineri din Bucuresti si Miercurea Ciuc. Poti „sa asculti” 200 de fotografii de la „oameni diversi”.  Esti invitat sa asculti prin casti sunete asociate fotografiilor, si la un interval repetat de timp o muzica armonica care cumuleaza multitudinea de sunete individuale. 

Diveristatea are propria muzica, si aici ai ocazia sa te lasi prada diversitatii sunetelor traite de oameni

ZONA 3 – Tunelul Vietii

In aceasta zona ai posibilitatea sa treci printr-un tunel unde experimentezi sunete diverse pe care le-ai putut auzi de-a lungul vietii incepand de la nastere, trecand prin copilarie, adolscenta, viata adulta pana la moarte. 

Sunete placute sau mai putin placute, socante sau surprinzatoare, iti vor aminti ca esti unic si totusi la fel ca ceilalti, si ca in jurul tau etapele vietii sunt aceleasi chiar daca esti roman sau maghiar, alb sau negru, evreu sau musulman.

ZONA 4 – Zona Subacvatica

Aici ai ocazia sa simula efectul (audio) obtinut in medii acvatice, fie cada…, fie acvariu…., fie mare. Din mediul solid vor intra semnale care in urma „filtrarii” acvatice vor lua o cu totul alta forma. Aici ai un moment de relaxare, de experimentare, de joaca. 

Diversitatea are mule sunete, depinde de unde o asculti Important e sa vrei sa o asculti!
Nu te poti ascunde diversitatea e peste tot!

ZONA 5 – Zona La Podea

A incercat vreodata o podea sa iti transmita mesaje?? In  aceasta zona experimentezi o podea interactiva care emite diferite vibratii. Aceste vibratii pot interfera si vor fi armonice. Totodata stand pe podea poti viziona un scurt documentar de making-of al expozitiei. 

Indiferent de ceea ce esti, poti si tu sa faci ceva sa transmiti mesajul mai departe.

ZONA 6 – Living Library

In zona de „living library” este creat un spatiu simulat ca al unei biblioteci, doar ca in loc de carti care pot fi citite, sunt carti care pot fi AUZITE/ASCULTATE. Iar in loc de carti de fapt sunt oameni cat mai diversi cu povesti cat mai spectaculoase exprimand diversitatea care ar putea sa dea celui care asculta „cartea” un moment unic de invatare. Fiecare carte avea un titlu si un timp maxim de citire (aproximativ 50 de minute). 

Nu judeca o carte dupa coperta, citeste-o si poate vei intelege mai multe.

Pentru a afla raspunsurile la intrebarile de mai jos, da click aici.

  • Carte sau cititor in Biblioteca Vie?
  • Cine sunt cartile?
  • Programul Bibliotecii Vii!
  • Ce trebuie sa stiu ca cititor!

ZONA 7 – Lounge

Dupa zona 7 a expozitiei esti invitat intr-un spatiu in care ai ocazia sa transmiti marturii despre ce ai experimentat, ceea ce ai „invatat” din expozitie catre alte persoane la care va ajunge mesajul proiectului nostru. Este o zona de relaxare unde te invitam la o LIMONADA si la o „gura de vorba”. 

Oricand in graba ta prin lume te-ai lovit de „zidurile diversitatii”,  ia-ti un moment de pauza si asculta sunetul zidului.

In cadrul Have a Lemon – Taste Diversity!, pe langa expozitie, va invitam sa mai participati in saptamana 4-8 mai 2009 in Bucuresti, dar si in saptamana 22-27 septembrie 2009 in Miercurea-Ciuc la evenimentele:

  • FLASHMOB – TASTE DIVERSITY! in data de 8 mai La Fantana la Universitate orele 16.00 si 18.00 Mai multe detalii despre FLASHMOB gasiti AICI.
  • CONCERT LEMON in data de 8 mai la Centrul National al Dansului ora 21.00, TNB, etaj III – Sala Ronda. Vei putea sa experimentezi sunete din cadrul expozitiei integrate intr-un performance muzical realizat de trupa LEMON.

Toate evenimentele din cadrul proiectului sunt cu INTRARE LIBERA.

Cea mai frumoasă ţară din lume: România

Mai 4, 2009

Am realizat, dupa 47 de editii din Raportul lui Nicolescu ca sunt un mare fraier. Am realizat ca toti cei care m-au injurat si au comentat de-a lungul vremii aici au avut dreptate. Ceea ce nu pot sa inteleg este cum de eu nu am reusit sa vad asta din timp. Romania este de departe cea mai frumoasa tara din lume, patria celor mai buni la suflet oameni, celor mai harnici si credinciosi cetateni. Are cea mai frumoasa natura din lume, cei mai mari poeti si scriitori, traditii fara de veac si oameni curajosi. Astfel, acest film este dedicat celor care au reusit sa ma scoata din intuneric si sa ma bage in lumina: grupului nationalistilor romani de pe Youtube care au avut rabdarea si binevointa sa ma faca sa realizez adevarus. Romania e tara mea si o voi iubi pana voi muri, imi voi da viata pentru ea si imnul ei imi va fi mereu in suflet. Traiasca Romania, moarte dusmanilor pe veci.

Greva lu’ peşte

Mai 4, 2009

Faptul că profesorii au intrat în grevă nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni, însă felul în care această mişcare este gestionată de către liderii sindicali mi se pare cel puţin dubios. Domnul Marius Nistor, liderul sindicalist al Federaţiei Spiru Haret apare mai mult pe la televizor decât la negocierile cu guvernul, pentru că, deh, pe el nu îl interesează foarte tare condiţia profesorilor, ci mai degrabă condiţia proprie.
Iar fraierii de profesori nu pricep că sunt folosiţi pentru ca domnul Nistor, în curând să ajungă un politician notoriu ăîn minunata patrie.

Invidie, nationalism, Romania

Mai 1, 2009

Pentru ca prostia in Romania nu are limite, vorbesc astazi despre cum sa comentezi corect pe forumuri si pe site-urile ziarelor, despre cat de inteligenti vor sa para anonimii din spatele comentarilor de pe blogul meu. Revin cu problema nationalistilor care vor sa imi incheie viata-mi zbuciumata si despre Radu Marin, baiatul care a ajuns, conform ziarului Gandul, CEO la ceva companie in SUA in 7 luni, apoi despre reactiile pline de invidie ale romanilor nostri plini de patriotism si patos.

Grupul nationalistilor de pe Youtube, Free Gigi si Florin Piersic

Aprilie 18, 2009

In aceasta editie din Raportul lui Nicolescu vorbesc despre grupul nationalistilor de pe Youtube, care a luat hotararea de a ma considera inamicul public numarul 1. Apoi vorbim despre eliberarea lui Gigi Becali in raport cu trusturile de presa conduse de Sorin Ovidiu vantu si Camelia si Dan Voiculescu. Inchei cu cateva consideratiuni referitor la aparitia lui Florin Piersic intr-o reclama a tabloidului click.

Republica Moldova si superioritatea romaneasca

Aprilie 12, 2009

Astazi in Raportul lui Nicoelscu icnerc sa vorbesc despre reactia Romaniei cu privire la evenimentele din Republica Moldova, incerc sa inteleg de ce Traian Basescu nu ia nicio masura in aceasta privinta. apoi citesc un articol fenomenal de pe times.ro despre superioritatea de care dau dovada romanii in orice moment al freneticii lor vieti.

Dacă prostia ar durea…

Martie 30, 2009
a425

Uitaţi-vă la faţa lui, nu vă e milă puţin?

Câţi s-ar tăvăli în chinuri, frateee… Cum aşa. Să vă explic. Mai demult (adică acum vreo două zile) scriam un post despre toţi imbecilii care îl proslăvesc pe rapperul de mare atitudine civică pe numele său Puya. Acest filozof al generaţiei de tineri care acaprează cu inteligenţa lui minţile avide de cunoştinţă a micuţilor elevi de liceu în plină ascenisune socială pe perenele tărâmuri ale patriei democratice în care trăiesc. Da, această frază probabil i-a speriat pe fanii „cunoscutului” rapper. Deci, să continui în acelaşi ton. Sau nu.
S-a găsit un dobitoc de liceu, un băieţel de nu mai mult de 16 ani să îşi dea cu părerea cu privire la caracterul meu şi desigur viaţa mea personală. Bine, de fapt s-au găsit doi. Iată aici şi aici exemple de inteligenţă umana meta-prolifică. Iar faţa lui spune tot. Hehe, ce freză la modă are… Ca Mutu. :))

Vreau şi eu să fiu luminat, să îmi explice cineva de ce ar trebui să mă excit şi să promovez poate cea mai proastă melodie non-manea realizată vreodată în România. Aproape că mi se face dor de fetele de la Bambi sau Candy când îl aud pe acest „băiat rebel” cum schelălăie el acolo aceleaşi versuri pe care le-am mai auzit în două sute cinsprezece forme de la BUG Mafia, La Familia sau alte trupe de rapperi urbani. Chiar are senzaţia că vine cu ceva nou? În afară de Dacia sub husă, nimic nu e nou. Aceleaşi scălămbăituri, gesturi de doi lei importate din cultura neagră a americanilor. 
Desigur, astfel de comportamente fac ravagii între băieţaşii de liceu care nu şi-au descoperit încă personalitatea şi nici sexualitatea. Tristă ţară România, tristă generaţia asta de fraiereşteni. 
Şi pentru a exemplifica mai concret cum îşi etalează aceşti băieţi inteligenţa pe blogurile proprii şi personale, hai să râdem un pic de prostia altora. (more…)

România – Serbia. Sfârşitul visului…

Martie 29, 2009

Pe de alta parte, se pare ca pentru a sarbatori prietenia traditionala dintre “popoarele noastre”, sarbii au distrus partial stadionul din Constanta.

Nemanja Vidic

Nemanja Vidic

Aşa zice că s-a întâmplat domnul ministru, prim-ministru, blogger. Ceea ce este şi adevărat. Mă uitam cu stupefacţie aseara la meci şi vedeam cum se luau la bătaie jandarmii cu suporterii echipei sârbe. Dar nu aici e problema şi observ că nimeni nu a observat un aspect destul de interesant.
De vreme ce nu ai voie să intri pe niciun stadion din România cu obiecte inflamabile, gen torţe, artificii, pocnitori şi toate mizeriile cu care au venit sârbii la meci, cum ceapa mă-sii au reuşit să treacă sârbii de jandarmii constănţeni. Că mă gândesc că nu şi-or fi băgat torţele în chiloţi. Am uneori senzaţia că sunt lăsaţi astfel de „suporteri” dinadins să intre pe stadion, numai să mai facă cineva spectacol, că meciul oricum a fost relativ plictisitor.

Da, cât despre meci, prost, dom’le prost. Desigur, sunt şi eu unul dintre cei 21 de milioane de antrenori ai echipei naţionale, însă meciul a demonstrat încă o dată că nu prea avem ce căuta la campionatul modnial de fotbal de anul viitor. Nu de alta, dar vorba unui mare clasic în viaţă (din păcate): dacă noi nu suntem în stare să batem acasă o echipă din grupele de calificări, şi tragem ca amărâţii de un punct, cum o să fie când jucăm în campionatul propriu zis: cam la fel cum a fost şi la Euro )deşi să zicem că la Euro am avut circumstanţe atenuante).
Oricum, vai de capul nostru ce echipă naţională avem.
(more…)