Archive for the ‘Carti’ Category

Taguri: cărţi

noiembrie 2, 2007

Deci, Arhi mi-a dat tag.Tot nu m-a mai tăguit nimeni de multicel şi simţeam nevoia (sau nu). În fine, e pe bază de cărţi, subiect care îmi place deci o accept.

Ce carte am terminat de citit recent? Nostalgia de Mircea Cărtărescu; recunosc nu chiar aşa de recent precum mi-aş fi dorit, dar acuma îs ocupat.

Ce carte o am neterminată? Mai bine zis ce cărţi am neterminate? Păi am The World is Flat de Thomas L. Friedman şi
„Clubul Bilderberg. Stapanii lumii“ de Cristina Martin, cartea pe care au dat-o supliment la SF acum ceva vreme. Tot n-am reuşit să citesc mare lucru din ea.
În fine, Arhi a primit leapşa de la Katmai şi a dat-o mai departe spre # Lukyano, Teo, Napster si Poetesa.

Eu, din darnica-mi inimă dau mai departe la:

Gramos
Edelia
Roxana
Serj
Horea

Citeşte această însemnare şi altele similare pe NICOELSCUBLOG.RO

Ce mai citim

august 27, 2007

Am vrut sa vad ce sa mai citeste in Romania, in comparatie cu Statele Unite, asa ca am facut o comparatie la cele mai vandute trei carti de pe amazon.com si cele mai vandute trei carti de pe dol.ro
Concluziile vreau sa le trageti singuri pentru ca mie imi e foarte frica.

Amazon.com :
(1.)
A Thousand Splendid Suns
by Khaled Hosseini

(2.)
Harry Potter and the Deathly Hallows (Book 7)
by J. K. Rowling

(3.)
Mother Teresa: Come Be My Light
by Mother Teresa

dol.ro

(1.)
In linie dreapta,
Jeffrey Archer

(2.)
Printre Lupi,
Misha Defonseca

(3.)
Pentru cine bat clopotele la Tanacu,
Savatie Bastovoi

Despre scriitori si greselile comune pe care le fac

august 8, 2007

E timpul sa vorbesc despre tinara generatie care scrie. Cum adica? Adica de tinerii scriitori care incep sa iasa pe piata de carte din Romania si nu numai, sau care cel putin incearca sa faca acest lucru. Avand in vedere ca acest subiect este ceva mai „elevat” pentru unii nu ma astept sa primesc comentarii, dar nici nu simt nevoia. In fine, vorba ceea, fiecare blog cu cititorii pe care si-i merita.
Vad tot timpul o gramada de tineri „eseisti” si aspiranti la a fi „mari” scriitori care se apuca sa scrie primul roman inainte sa fie publicati in reviste de literatura, inainte ca numele lor sa ajunga cunoscut. Evident ca esueaza iar apoi plang ca si-au pierdut timpul cu o cariera ce nu le va oferi bani niciodata. Adevarul e ca trebuie sa fi foarte talentat sa reusesti sa razbesti in piata de carte din Romania. Tinerii scriitori sunt scufundati de catre edituri de la care nu primesc niciun ban pentru cartile pe care le scriu, chiar le sunt ceruti bani pentru a fi publicati.
Alta greseala comisa foarte frecvent este urmatoarea: „Hai sa scriu un eseu sau o carte. Hmm, dar despre ce? Hai sa scriu despre razboi, hai sa scriu despre droguri, arme, crime etc.” Cand ai 20 de ani si nu ai trecut prin razboi, cand singurele crime pe care le-ai vazut sint la televizor e greu de crezut ca o sa reusesti sa scri o poveste despre oricare dintre ele care chiar sa atraga publicul. In romania nu se citeste mult, cartile sint scumpe, iar numai autorii care pot atrage publicul prin niste carti sau scrieri cu adevarat valoroase vor razbi. Nu mai numar cate carti SF am vazut scrise de pustiulici cu parinti cu bani care au hotarat sa le publice aberatiile ce nu au fost vandute niciodata.
Sfatul meu e sa scrieti din experienta daca va decideti sa faceti asa ceva, sa scrieti despre lucruri pe care le cunoasteti. Esti la facultatea de istorie, si chiar te duci la cursuri si ai o oarecare cunoastiinta a celor ce sint predate acolo, atunci poti scrie o carte despre ani 1500, altfel daca vrei sa faci asta cand tu esti la cibernetica, esti cam pierdut. Din pacate, daca esti la facultatea de litere, nu prea ai nicio sansa. Aia nu te duce nicaieri!

Una bună şi-una aberantă

aprilie 3, 2007

Pe sistemul CNA face, CNA desface, am două ştiri, amîndouă din ziarul Gîndul:
„Posturile de televiziune Antena 1, National TV, Prima TV si OTV au primit, marti, de la CNA, amenzi de cate 10.000 de lei pentru ca nu au respectat prevederile legale cu privire la jocurile interactive.
Posturile care difuzeaza astfel de concursuri interactive sunt obligate, potrivit legii, sa difuzeze, atat scris cat si oral, la inceputul, mijlocul si sfarsitul emisiunilor, o averizare care sa informeze publicul ca apelurile nepreluate sunt taxate.”

Foarte bine, poate o să dispară porcăriile astea cîndva, mai ales că se întîmplă să se difuzeze la aceeaşi oră, şi să nu prea ai opţiuni. Mi se pare aberant, de asemenea faptul că posturi care, aparent se respectă gen PRO TV şi Antena 1 să difuzeze producţii jenante precum aceasta. OTV-ul e normal să dea aşa ceva, da dă-o naibii… Antena 1?
Ştirea a doua este după cum urmează:
„CNA a decis sa sanctioneze si postul Pro TV cu somatie publica pentru emisiunea „Parte de carte”, moderata de Cristian Tabara, in care s-a discutat despre cartea „Fanteziile erotice ale barbatilor”. In cadrul emisiunii, difuzata la ora 10.00, moderatorul si invitatii sai au citit pasaje din carte care contineau detalii despre acte sexuale, fapt interzis de lege.”
Adicătelea, legea e lege, nu? Nu contează că aia e probabil singura emisiune de cultură pe care postul de manelari, cocalari & co. o produce, hai să o somăm că vorbeşte despre sex, care este, desigur un lucru pe care copii nu îl cunosc. Păi unu la mînă, puştiulicii la care face legea referire mă îndoiesc că se uită la parte de carte, ei se uită mai degrabă la Spice Platinum după 12 noaptea. Bravo CNA!!!


Pe aceeaţi temă:

I-au amendat pe cîrcotaşi
Costi Ionita ingenunchiat de Vadim
Sistemul mizerabil de sanatate

Going home

martie 2, 2007

În mai puţin de o oră plec spre România. Avem şi noi o mică, dar binemeritată vacanţă. Îmi pare foarte rău de ce a ajuns să se discute pe blogul ăsta astăzi – totuşi am făcut şi eu o mică contorizare de dobitoci, sînt mai mulţi decît aş fi crezut. Cît despre cei care mă tot laudă că am numai un neuron, îi las în pace, pentru că nu vreau să suprasolicit minţile şi aşa supraocupate ale oamenilor care au intrat azi pe blog.
A, da, şi încă o chestie. Am început să citesc „The selected stories of Patricia Highsmith”. Am descoperit încă o scriitoare fantastic de bună cu o scriitură mai mult decît originală. Cînd aţi citit ultima oară o carte serioasă, stimabililor comentatori? Punem pariu că ştiu eu?

Parfumul lui Suskind

martie 2, 2007

Parfumul lui Suskind a fost prima carte serioasă pe care am citit-o vreodată. Avam vreo 11 ani iar romanul a fost unul care mi-a lăsat urme adînci în subconştient. Am fost fascinat de ideile emise de Suskind, de personajele sale, de tot ce se întîmpla în jurul personajului principal. Parfumul lui Suskind este o carte care îţi rămîne în cap multă vreme.
A trecut vremea şi acum vreo lună, aşteptînd să înceapă un film în Cinemax-ul din Blagoevgrad am văzut un trailer la un film numit Perfume – The Story of a Murderer. Să fie oare ce credeam eu? Da, era. Parfume este unul dintre cele mai bine-realizate filme după o carte, atmosfera este păstrată la perfecţie, personajele sunt conturate perfect, sentimentele aproape că sunt păstrate ca în carte.
Merită văzut cu mintea deschisă. Pentru că altfel poate părea doar un alt thriller.

Pe aceeaşi temă:
Merita vazut – STAY (RAMAI CU NOI)
La Oscar in 1998
Plangere respinsa – Borat castiga… mereu…

Castigatori Best&Worst 2006 – Carti

ianuarie 30, 2007

Care a fost cea mai buna carte in 2006?
Se pare ca aceeasi care a fost si cea mai buna carte in 2005. Romanul inca e fascinat de romanul cel mai vandut in Romania postdecembrista. Sa fie de bine? Sa fie de rau? Eu zic ca e de bine, dar poate ne apucam de citit si altceva.

Best&Worst 2006 – Cea mai buna carte – Mircea Cartarescu – De ce iubim femeile?

Anul acesta premiul pentru cea mai proasta carte NU se acorda.

Restul nominalizarilor la aceasta categorie le gasiti aici.

Spovedanie la Tanacu – Tatiana Niculescu Bran

decembrie 30, 2006

yhu01040.jpg
Am terminat aseara romanul cu pricina si pot spune ca sentimentul de dupa inchierea acestei carti a fost unul foarte neobisnuit, daca ar fi sa il asemuiesc cu alte romane jurnalistitce pe care le-am citit. Evident ca nu se poate face o comparatie cu „In Cold Blood”-ul lui Capote. Acesta este un roman mult mai scurt si la obiect – sunt emise, in mare parte judecati foarte la obiect cu privire la sentimentele si trairile personajului principal.
Tatiana Niculescu Bran a realizat mai bine de 40 de interviuri pentru realizarea cartii: cu Daniel Corogeanu, preotul de la Tanacu, cu maicile de la Tanacu, cu medicii de la Spitalul Judetean Vaslui, prieteni ai Irinei Cornici, cu investigatorii cazului si multi altii implicati sau doar martori ai intregii actiuni ce a dus la moartea fetei.
Romanul te atinge prin realismul de care da dovada – scrie mare pe el Romania, se simte apartenenta la granitele acestei tari, personajele sunt reale, replicile lor nu sunt trucate sau mimate, sunt cat se poate de concrete si sincere.
Desi autoarea nu a scris „Spovedania la Tanacu” cu un rol moralizator, pot admite ca aceasta carte a reusit sa atinga si acest obiectiv nesperat. Asta, desigur, daca e citita de cine trebuie.
Daniel Corogeanu s-a trezit, in decurs de cateva zile, de la un simplu calugar dintr-o nou-infiintata manastire din Moldova, intr-un personaj foarte cunoscut – invitat prin emisiuni la OTV (locul unde se fac si desfac casnicii, blesteme, scandaluri etc.) si un pic mai tarziu personaj cheie intr-un roman jurnalistic. La mai bine de un an de la moartea Irinei Cornici cazul ramane nesolutionat, nimeni nu e vinovat, „ca intr-o tragedie antica, toti cei implicati par sa vina in fata judecatorului cu bucata lor de adevar si dreptate” (Gabriel Liiceanu).
Din punct de vedere strict al calitatii literare, romanul nu exceleaza, insa nici nu trebuie sa exceleze. Mesajul sau este transmis mai mult decat clar si concis – Tatiana Niculescu Bran reuserste sa transpuna intr-un mod demn si printr-un caracter solemn niste fapte care au inmarmurit o tara intreaga.
Pentru mine, este de departe cartea anului in Romania anului 2006.

Nota mea: 97/100

Carti – cele mai bune si cele mai proaste in 2006

decembrie 24, 2006

Care au fost cele mai nasoale carti in 2006? Dar cele mai bune? Am primit deja cateva nominalizari, asteptam altele la aceasta sectiune la partea de comentarii. PENTRU NOMINALIZARI SI LA CELELALTE CATEGORII APASATI AICI:

Hai sa vedem:

Cele mai bune:
Mircea Cartarescu – De ce iubim femeile
Michael Flocker – Cartea de capatai a hedonistului
Gabriel Garcia Marquez – Toamna Patriarhului
Michael Ondaatje – Pacientul englez
Amos Oz – Cutia Neagra
Tatiana Niculescu Bran – Spovedanie la Tanacu1
Povestea unui idiot spusa de el insusi – Felix de Azua
Radu Paraschivescu – Fie-ne tranzitia usoara

Cele mai proaste:
Muzzak 2- “Ozzy Osbourne”
Marguerite Duras – Par negru, ochi albastri
Lauren Weisberger – Diavolul se imbraca de la Prada

Nominalizarile mele

decembrie 22, 2006

Maine vin cu primele rezultate ale nominalizarile la Best&Worst 2006, astazi nominalizez la fiecare categorie, dupa cum mai ma taie si pe mine capul.

Bloguri
Cel mai bunhttp://www.tolo.ro (pentru ca a stiut sa isi deschida blog in momentul cel mai propice, pentru ca e cel mai citit blog din Romania, pentru ca raspunde la comentarii si pentru ca e civilizat)
Cel mai prosthttp://www.zoso.ro (pentru ca a demonstrat ca ii lipseste coloana vertebrala, pentru ca inventeaza stiri si calominiaza, pentru ca nu e in stare sa recunoasca cand greseste, si pentru ca discursul sau este monoton, plictisitor si nefolositor)

Carti
Cea mai buna – Tatiana Niculescu Bran – Spovedanie la Tanacu (un roman jurnalistic scris impecabil, o relatare certa a faptelor)
Cea mai proasta – Lauren Weisberger – Diavolul se imbraca de la Prada (pentru ca este un roman, parca transcris dupa un film prost, a fost mult prea mult bagat in seama si suprapreciat cand de fapt nu este decat o productie comerciala sinistra)

Programe TV
Cel mai bun – Sinteza Zilei (Antena3) (pentru ca desi are, in total, trei sau patru invitati in decursul intregului an, si anume Ion Cristoiu, Corina Dragotescu, Mircea Badea si domnul Valentin Stan, reuseste sa atraga audienta si sa emita niste parerei deosebit de pertinente)
Cel mai prost – La Bloc (PRO TV) (pentru ca acest program aluneca pe aceeasi panta descendenta cu PRO TV-ul, pentru ca nu mai e demult amuzant)

Cantareti/Trupe
Cel mai bun – Iris (chiar si dupa mai bine de 20 de ani reusesc sa scoata o piesa care sa devasteze topurile muzicale ale radiourilor de calitate, pentru ca turneelor lor devin si mai interesante si pentru ca Minculescu e o legenda vie)
Cel mai prost – Cream (pentru ca a inceput sa ii pice imaginea, nu mai e originala, melodiile suna prost)

Ziare
Cel mai bun – Gandul (pentru ca s-a reinventat, a introdus rubrici noi si interesante, pentru ca are jurnalisti echidistanti si cu pareri mai mult decat pertinente)
Cel mai prost – Ziua (pentru ca picat in anonimat, nici Sorin Rosca Stanescu neputind sa mai rezolve ceva, pentru ca e plictisitor si serveste unor oarecare interese, dar degeaba)

Jurnalisti
Cel mai bun – Melania Mandas Vergu (pentru ca a facut cea mai buna ancheta a anului, pentru ca a scos din anonomatul presei o situatie cunoscut deosebit de bine la nivel scolar (n.r vinderea subiectelor de BAC in piata) si pentru ca a ramas demna dupa miile de injuraturi pe care le-a primit)
Cel mai prost – Adrian Halpert (pentru ca nu are ce cauta la Adevarul, si mai bine ramanea in banca sa la tabloidul care l-a consacrat, pentru ca editorialele sale sunt lipsite de substanta)

Politicieni
Cel mai bun – aici nominalizez doi politicieni pe aceeasi pozitie – Calin Popescu-Tariceanu si Dan Voiculescu (pentru ca Popescu Tariceanu, desi a fost cel mai blamat premier de 17 ani incoace, desi s-a certat cu Basescu si Parlamentul, desi presa nu-l iubeste intocmai, a reusit sa ramana intr-un post pe care Victor Ciorbea si Radu Vasile, in conditii similare nu au reusit sa il pastreze – Dan Voiculescu, pentru ca stiut cel mai bun moment in care sa-si scoata partidul de la guvernare, pentru ca a iesit demn din scandalul „felix” si pentru ca PC-ul are sanse maricele sa creasca, desi politica lor este deosebit de indoielnica)
Cel mai prost – Mircea Geoana – (pentru ca partidul dansului pica, din cauza sa, in anonimat, pentru ca PSD nu mai are o strategie, nu mai are o platforma si incepe nici sa nu mai aiba vreo doctrina)

Posturi TV
Cel mai bun – TVR 1 – (pentru ca televiziunea Romana s-a reinventat, pentru ca au introdus o serie de programe fabuloase, pentru ca au imceput sa devina echidistanti si pentru ca in sfarsit, am senzatia ca banii de pe abonamente se duc pe ceva productiv. De asemenea, de luat in seama campania lor de anul acesta prin care au prezentat momente din trecutul televiziunii, cu mari actori romani.)
Cel mai prost – PRO TV (pentru ca le pleaca vedetismele, pentru ca nu mai sunt de mult echidistanti in prezentarea stirilor, pentru ca ii dau o prea mare importanta lui Gigi Becali, iar singura lor preocupare este ratingul, chiar cu pretul distrugerii demnitatii postului)

Filme
Cel mai bun – Volver (pentru ca Pedro Almoldovar a facut un film care depaseste orice asteptari, mistic si teribil, a adus-o pe Penelope inapoi pe marele ecran intr-un rol care a pus-o in evidenta in mod pozitiv)
Cel mai prost – Codul lui DaVinci (pentru ca ecranizarea este destul de departe de carte, este plictisitor si actorii, desi sunt bine vazuti de critici in general, au jucat deosebit de prost)

ASTEPT IN CONTINUARE NOMINALIZARILE VOASTRE, FIE LA SECTIUNEA DE COMENTARII DE PE ACEASTA PAGINA FIE PRIN APASAREA LINKULI DINSEPRE ACEST MESAJ.

best & worst in 2006

decembrie 17, 2006

Incepand de azi dam startul nominalizarile la Best & Worst of 2006 – un in-blog project realizat pe acest blog. Astept sa aflu de la voi ce v-a placut si ce nu v-a placut in 2006. Mai jos categoriile iar voi sunteti responsabili cu nominalizarile. Adaugati un comentariu in care sa ii nominalizati pe cei mai buni sau pe cei mai putin buni, sau pe toti. Mult succes

1. Best&Worst Bloguri
2. Best&Worst Carti
3. Best&Worst Programe TV
4. Best&Worst Cantareti/Trupe
5. Best&Worst Ziare
6. Best&Worst Jurnalisti
7. Best&Worst politiceni
8. Best&Worst posturi TV
9. Best&Worst  Filme

Astept si de la voi idei, nominalizari, comentarii.

Romania – here I come

decembrie 17, 2006

Gata, mai sunt doua zile si ajung inapoi in minunata patrie – nu am mai fost in RO de pe 5 noiembrie – ceea ce e destul, si, sincer, a inceput sa mi se faca dor. Sunt, de altfel, convins, ca dupa ce voi sta cele 3 saptamani pe care le am planificate in tara, imi va trece tot dorul. Dar pana atunci numar orele pana in momentul in care ma urc in trenul ala spre Bucuresti.
Mi-e dor un picutz asa de Bucuresti, mi-e dor si de Brasov, unde sper sa ajung pentru macar cateva ore sambata asta si, mai presus de toate mi-e dor de  Constanta – vreau sa ajung la Carrefour in Constanta, sa cumpar juma’ de magazin, vreau sa cumpar o gramada de carti in limba romana, iar aici voi face o scurta lista a lor:

 Ghidul Nesimtitului – Radu Paraschivescu (asta asa, ca sa vad daca ma incadrez si eu pe acolo – multi ar spune ca da :P)
Spovedanie la Tanacu – Tatiana Niculescu Bran (am auzit prea multe de cartea asta si sunt curios daca merita citita)
Gabriel Liiceanu – Apel catre lichele (iarasi o carte despre care am auzit vorbindu-se mult + nu am citit nimic de Liiceanu vreodata, deci ar fi cazul sa incep)
Despre ingeri – Andrei Plesu (pentru ca am fost la lansarea cartii acum vreo 2 ani, dar eram om sarac si nu mi-am permis sa o cumpar atunci)

Leviathan(1992) – Paul Auster

decembrie 15, 2006

Prins in atatea examene cate am avut recent, mi-a luat aproape 2 saptamani sa termin Leviathanul lui Auster. Cu toate, acestea, consider aceasta carte a fi una dintre cele mai interesante pe care le-am citit vreodata.
Desi nu se ridica la un nivel deosebit de inalt al literaturii, cartea este presarata cu niste personaje imposibil de uitat, construite intr-un mod deosebit. Nu degeaba Auster este numit unul dintre cei mai inventivi autori ai secolului XX in Statele Unite.
Povestea este una destul de alambicata, ultimul lucru de care sufera aceast roman fiind previzibilitatea. Povestea se leaga in jurul lui Bejamin Sachs, un scriitor din New York, care moare intr-o explozie provocata de el insusi. Stim asta de la bun inceput. Cartea este “povestita” de cel mai bun prieten al sau, iar titlul se leaga de manuscrisul inca neterminat al lui Sachs – “Leviathan”.
Incet, incet, autorul ne relateaza cum a devenit cel mai bun prieten al acestuia, care era viata pe care Sachs o ducea, disparitiile sale misterioase si, in final, motivul expoziei. Pana in ultimele pagini ale romanului cititorul nu isi poate da seama de motivele pentru care Sachs moare – la inceput totul pare deosebit de incalcit. Auster totusi, leaga toate incosecventele nararii iar rezultatul este admirabil.
Povestea nu este deloc plictisitoare – este, desigur un roman comercial – presarat cu mult sex, pasiune, mister si romantism. Personajele sunt cat se poate de diverse – mai demult scriam in aceasta insemnare despre faptul ca unul din personajele lui Auster (Maria Turner) este aidoma unei persoane pe care o cunosc mult prea bine. Totul pare cu totul real, naratorul ne anunta ca acest roman este scris pentru a descurca toate itele iscate in jurul misterului mortii lui Sachs – se astepata ca in orice moment cazul sa fie finalizat iar el trebuie sa scrie aceste randuri pentru a respecta memoria bunului sau prieten, si a nu lasa vreun detaliu neacoperit.
Si daca e sa discutam despre detalii – Leviathan nu duce lipsa de asa ceva – locurile si personajele sunt descrise amanuntit, putem patrunde in mintea multora ditre acestea.
Toate ca toate, dar o sa mai citesc candva si alte romane scrise de Paul Auster pentru ca acesta mi-a lasat un gust foarte placut.
Incep astazi al doilea roman al Donnei Tart, The Little Friend si sper sa imi placa la fel de mult precum primul.
Paul Auster, cu Leviathanul sau ia 84/100 de la mine.

The Secret History – Donna Tartt

decembrie 12, 2006

Asta e de departe una din cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata, dintr-o sumedenie de motive. La inceput eram oarecum reticent in fata unei carti destul de voluminoase, iar criticile foarte pozitive, de obicei, ma ingrijoreaza – mai ales ca, uneori, nu au nici o legatura cu cartea in cauza. Inceputul e un pic mai greoi, ce-i drept, doamnei asteia ii place sa povesteasca mult de tot, sa descrie locuri, amintiri, lucruri neinsemnate – care, o parte dintre ele, nu au o insemnatate deosebite la nivelul general al actiunii. Dar dupa ce citesti primele 100 de pagini cartea incepe sa te prinda si devii captivat de intortocheata actiune care se prezinta in fata ta. Cartea asta este una din putinele pe care le-am citit care au recurs la urmatorul siretlic – nu doreste sa para misterioasa, autoarea nu vrea sa te bage in ceata in privinta „Cine e criminalul”, iti zice lucrul asta din primele randuri ale cartii. Stii foarte bine cine e criminalul, ceea ce vrei sa afli cel mai mult este cum s-a infaptuit crima si mai ales de ce. Scrisa intr-un mod admirabil, te captiveaza, te intriga, si iti lasa la sfarsit un gust deosebit de placut. O sa ma incumet, in vreo cateva saptamani sa incep sa citesc ce-a de-a doua carte pe care Donna Tartt a publicat-o, si anume „The Little Friend”
Actiunea din „The Secret History” se petrece la un colegiu din Vermont, „New Hampden”, unde este ucis un student – motivele sunt neclare la inceput, se vor afla ulterior. Personajele sunt conturate cu maiestrie, nu pot sa spun decat ca aceasta carte m-a lasat cu unul dintre cele mai memorabile caractere pe care le-am „citit” vreodata -acela al profesorului de limbi clasice, usor dezaxat dar cu o intelgienta, carisma si bunatate peste masura.
In Romania a aparut la Polirom, o puteti cumpara de la magazinul diverta sau online de pe www.dol.ro, sau accesand acest link.
Nota mea: 93/100

The God Project (1983) – John Saul

decembrie 11, 2006

John Saul e unul dintre autorii mei favoriti, cartile lui, desi incep sa devina repetitive, sunt interesante si te tin cu sufletul la gura. Ca orice autor comercial care spera sa vanda in continuare, romanele lui se cam leaga de aceleasi subiecte – copii superdotati, disparitii misterioase si diverse teorii ale conspiratiei. Cu toate acestea lectura unei carti de John Saul continua, chiar si dupa ce ai citit alte 12 carti de el, sa fie una deosebit de placuta.
In „The God Project” – in Romania poata fi gasita sub titlul „Proiect Divin” – subiectul se leaga de moartea brusca, si fara motiv a unei fetite nou-nascute a unei familii „perfecte”. La ceva timp dupa acestea, un baietel de 10 ani dispare in mod misterios. Cumva, cele doua sunt legate intre ele. Mamele celor doi incearca sa afle cum si pana la sfarsit toate misterele vor disparea.
Finalul este, intr-un fel previzibil, poate fi numit spectaculos, insa nu exceleaza. Personajele sunt conturat deosebit de bine, totusi exista, desigur cateva scapari si neconcordante. Cu toate acestea carte e buna, si daca sunteti fan horror, thriller, mystery s.a.m.d. chiar merita incercata.

Nota mea: 85/100

Message in a Bottle (1999) – Nicholas Sparks

decembrie 10, 2006

Sunt asa, intr-o mare masura fan al cartilor lui Nicholas Sparks. Sunt lecturi usurele, merg citite pe metrou, nu sunt rele deloc. Tin minte ca „A Walk to Remember” am citit-o in vreo 2 zile de mers cu metroul in New York intre statiile West 104th si Battery Park, cam patru drumuri pe zi faceam, si nu durau mai mult de o ora. Deoesbita in felul ei, a fost prima de la Nicholas Sparks pe care am citit-o.
„At First Sight”, „True Believer” si „The Rescue” au fost celelalte, si am inceput asa, incet incet, sa imi dau seama de „patternul” pe care Nicholas Sparks il foloseste cand scrie carti. Evident, ca nu e un autor care poate scrie intr-o diversitate de moduri. Cartile lui seamana foarte mult. Cand am citit „Message in A Bottle”, din primele cateva zeci de pagini mi-am dat seama cat de mult poate semana actiunea cu cea din  „True Believer”. Dar am trecut peste asta…
Cartea e bunicica in felul ei, nu exceleaza, iar finalul este deprimant, ca in de altfel majoritatea cartilor lui Sparks. Daca ati citit „A Walk to Remember:” si „At First Sight” stiti la ce ma refer. Povestea e una dragutza – o are ca pilon principal pe o proaspat divortata, Theresa Osborne, care gaseste niste scrisoarele de dragoste in sticle pe malul marii. De aici si pana la a afla cine este semnatarul scrisorilor nu e un pas foarte mare. Il gaseste, cei doi se indragostesc, tra la la, si pe urma intervine tragicul povestii, pe care vi-l las sa cititi ca sa nu „spoil the pleasure”.
Este, in principal, o poveste de dragoste – asa cum sunt toate pe care Nicholas Sparks le scrie. Este o poveste despre puterea de a merge mai departe, chiar si cand sortii sunt impotriva ta. Mesajul final e destul de clar, e vorba despre o poveste circulara – care incepe si se termina intr-un mod similar. Desi nu exceleaza, e usor citibila, o lectura relaxanta si placuta.
 
Nota mea:  72/100

Cu sange rece (1996) – Truman Capote

decembrie 7, 2006

Cum sa incep sa descriu cartea asta (n.r. Cu sange rece)? – o pot descrie drept de departe cea mai interesanta carte pe care am putut sa o citesc in ultimii ani. Am pornit lectura romanului cu o prejudecata – si anume ca, fiind un fapt real, fiind o documentare aproape precisa a unor evenimente care chiar s-au intamplat, inseamna ca nu este o carte a carei actiuni sa fie demential de captivanta – in perceptia mea de atunci, oamenii sunt mult mai plictisitori decat personajele de carti. M-am inselat amarnic. „In Cold Blood” am terminat-o in mai putin de 4 zile. E una din acele carti pentru care s-a inventat un nou termen in engleza – „unputdownable”  – nu poate fi lasata din mana – actiunea e mult mai captivanta decat in orice roman de fictiune, este scrisa intr-un mod memorabil, iar autorul tine suspansul la cote maxime.
Nu am vazut filmul „Capote” si asta poate fi un atu. Mai ales ca stiam doar foarte putin din evenimentul real, am citit cartea, fara a sti ce va urma – si iata ca, de multe ori, realitatea bate ficitiunea la greu. Personajele cartii acesteia sunt conturate intr-un mod admirabil – ajungem sa intram in gandurile celor doi ucigasi, ajungem sa ne fie mila de ei, apoi sa ii urim din tot sufletul – desigur sunt si unele minusuri ale cartii, insa, comparativ cu +-urile, sunt insignifiante.
Sfarsitul cartii nu este unul extraordinar, adica se putea si mai bine. Parerea mea este ca se aduc mult prea multe fapte noi fix la sfarsit, cand, practic, nu mai este nevoie de ele. Cu toate acestea, In Cold Blood e, la ora asta, romanul meu favorit. Trebuie citit neaparat, pentrru ca va satisface si gusturile iubitorilor de mystery, horror, romane politiste, si pe a celor care doresc sa ajunga jurnalisti. Este un „milestone” in literatura jurnalistica si nu numai, si merita o apreciere enorma.

Fictiune si realitate

decembrie 6, 2006

That was the beginning of what turned out to be a sexual alliance that lasted for close to two years. I use that phrase in a precise, clinical description, but that doesn’t mean our relations were only physical, that we had no interest in each other beyond the pleasures we found in bed. Still, what went on between us was devoid of romantic trappings or sentimental illusions, and the nature of our understanding did not change significantly after that first night. She wasn’t hungry for the sorts of attachments that most people seem to want, and love in the traditional sense was something alien to her, a passion that lay outside the sphere of what she was capable of. Given my own inner state at that time, I was perfectly willing to accept the conditions she imposed on me. We made no claims on each other, saw each other only intermittently, pursued strictly independent lives. And, yet, there was a solid affection between us, an intimacy I had never quite managed to achieve with anyone else. It took me a while to catch on, however. I found her a little scary, perhaps even perverse (which lent a certain excitement to our initial contacts), but as time went on I understood that she was merely an excentric, an unorthodox person who lived her life according to an elaborate set of bizarre, private rituals.  Every experience was systematized for her and each one of her projects fell into a different category, separate from all others.

 Niciodata un autor nu a exprimat gandiri si sentimente de-alea mele atat de bine. Citesc aceasta carte (Leviathan – Paul Auster) si mi se pare ca cel putin acest fragment este scris din propria mea perspectiva. Este absolut incredibil.

A Bend in the Road (2001) – Nicholas Sparks

decembrie 5, 2006

Pai, iar m-a indemnat constiinta sa mai imi iau o carte de Nicholas Sparks. Cand o terminasem pe ultima am zis ca pentru o vreme nu mai citesc autorul asta, ca ma deprima cam tare. Si mi-am calcat peste constiinta cand am vazut-o acum cateva zile pe raftul cel de sus din ultimul rand din partea stanga al bibliotecii universitatii. Asa ca am pus mana si am luat-o. Alaturi de alte doua carti pe care le citesc acum.
A Bend in the Road l-am terminat in doua zile. Ca orice roman de Nicholas Sparks este o lectura usurica de tot, fara mari probleme in a intelege vreo notiune criptica-  pentru ca, de fapt astfel de notiuni nu exista. Un indicator al faptului ca romanele lui Sparks sunt pur comerciale, fara o calitate literara remarcabila, este faptul ca in acest moment ma chinui sa imi dau seama despre ce era vorba in respectiva scriere. Si nu am citit-o acum un an, ci acum 3 zile, deci nu e de bine.
Asa, mi-am amintit – personajul principal – Miles Ryan si-a pierdut sotia intr-un accident de masina. Deplange moarte ei, dar simte ca poata sa mearga mai departe. O cunoaste pe Sarah, invatatoarea fiului sau, si se indragostesc blah blah blah. Pana aici, tipic Sparks – unul din cei doi are sotia decedata, cealalta e divortata, se descopera unul pe celalt. Buuun.
Ei bine, Sparks face ceva foarte interesant in cartea asta, si anume, muta actiunea incepand cu a doua jumatate a romanului in cu totul alt gen – politist. Afla niste indicii despre moartea fostei sale sotii si incepe o cautare incredibil de alambicata criminalului, pe care il gaseste intr-un final. As fi crezut ca e un final previzibil, si este intr-o oarecare masura, dar nu chiar ca la restul cartilor scrise de el – spre norocul meu, nu m-am mai enervat la sfarsit ca moare cineva, slava Domnului, Sparks nu mai omoara pe nimeni in cartea asta. E carte buna de citit prin metrou, pe autobuz, asa, seara inainte de culcare, nu necesita nici un pic de concentrare. Dar, e simpatica…
Nota mea: 75/100