Archive for the ‘Blogroll’ Category

Primarul Constanţei e un urangutan

martie 26, 2009

Arhi spune că nu avem cum evolua. Suntem o ţară de nesimţiţi în genera. Ei, na. Spun asta de vreo trei ani încoace şi ca atare îmi iau sute de înjurături pe tema asta de la patrioţii patriei (sic). Deci nu sunt eu nebun, mi s-a confirmat în sfârşit asta (nu de un spital de specialitate din păcate).
Dar ca să mai dau încă o dată exepmplu de obiectivitate şi să nu ziceţi că generalizez să dau şi eu un exemplu destul de concludent care să poată demonstra (dacă mai era nevoie) că nu avem, vorba lui Arhi cum evolua nici în ruptul capului.
Eram în Constanţa acum vreun an cred şi un domn, pe numele său Radu Mazăre se urca în maşina proprietate personală la primărie. Eu mă aflam, pieton ce sunt în zonă şi am urmărit maşina nici două sute de metri înainte să văd un chiştoc de ţigară zburând pe fereastră chiar înainte ca domnul mazăre să iasă cu maşina din parcare.
Adică, ce dracu, să avem un oraş frumos, să facem, să asfaltăm, să plantăm flori, dar boul de primar tot aruncă o ţăgară pe jos. Păi, ce curu lui, e primar, cine o să îi zică ceva?
Aşa că, normal că nu o să evoluăm nici în ruptul capului vreodată.

Aia care şi-a făcut prietenul de căcat la metrou

martie 25, 2009

O fata isi face prietenul de cacat la metrou in Bucuresti. Dar asta nu e tot. Pentru ca nu e pe bune. E doar un viral la adresa unui blog de mare angajament al trustului PRO a lui Adrian Sarbu. Asta a ajuns sa fie promovat in Romania? MI-e scarba de managerii media din ziua de azi care sunt angajati pentru a mai arunca un pic de noroi si cacat peste media absolut mirositoare din Romania. Raportul lui Nicolescu 42
Vedeţi imagini din viralul de mare succes plus comentariile mele.

Blogroll – intrari si iesiri

septembrie 12, 2007

Un mic update la blogrollul meu.
Cine iese? Adica neinteresant sau neupdatat demult?
greselilenoastre.wordpress.com (neupdatatt de multicel)
Zufzuluf (neupdatat de ceva vreme, si pierdere totala a chestilor interesante)

Cine intra?
Ana Pauper (foarte misto, e de retinut)
Miruna scrie un roman (chesti interesante, ganduri profunde, sau macar adevarate)
Franturi de viata… (am mai vorbit de ea, e ca lumea)

sursa: internet

aprilie 17, 2007

Avem una bucată blog citit de o grămadă de lume, milităm pentru copyright, ne plîngem în stînga şi dreapta că toată lumea fură de unde poate, îi acuzăm pe cei de la HotNews de furt, doar doar o să scrie ceva de noi la ei pe blog să ne facă trafic, înjurăm pe Mircea Badea că pune poze pe post şi nu zice de unde le ia. Între timp noi (care sîntem un blog comercial, de vreme ce facem bani de pe urma lui, şi nu îi donăm) scriem la un material sursa: internet. Adică, cititorul nostru să presupună eventual de unde l-am luat, că noi nu dăm vreun indiciu.
Adevărat justiţiar!

Pe aceeaşi temă:
Vodafone şi Youtube intră în parteneriat
Microsoft versus profesorul rus
Apartenenţa la propriul creier

Podcast – Best & Worst 2006 (partea 1)

decembrie 23, 2006

Cateva comentarii referitor la reactii, nominalizari si altele in legatura cu Best&Worst 2006.

Aura vorbeste prostii…

decembrie 10, 2006

Din seria – un blog pe zi – azi e Aura (care, evident vorbeste prostii) – cel putin asa si-a intitulat blogul. Daca nu era sa scrie astazi un material aproape defaimator la adresa lui Adi Despot, poate ca nu m-as fi uitat prea curand pe blogul ei – insa, asa, deodata, samanta de scandal din mine a vazut blogul si a inceput sa citeasca. Este un blog de jurnalist – un jurnalist modest, daca e sa ma intrebati pe mine, dar desigur, nu sunt eu cel mai mare specialist in domeniu. E doar o parere. Oricum, blogul (continutul sau) e bun, totusi Aura foloseste niste fonturi care provoaca dureri de cap inevitabile. Totusi, are niste interviuri dragutze pe-acolo, asa ca merita macar un click. Eu o pun ijn blogroll si o sa mai citesc… 🙂

http://auravorbesteprostii.wordpress.com/

Un blog pe zi – Edelia

decembrie 5, 2006

Ieri nu am scris despre niciun blog, e randul sa imi repar gresala prin a va prezenta azi un blog care face cat doua. Este vorba despre http://edelia.blog.ro . Titulatura oficiala este „Sub cerul de vise” – este alt blog personal, fara teme politice, economice sau de alta factura, insa scris intr-un stil formidabil. I-am spus in repetate randuri fetei respective (fiindca o cunosc) ca ar trebui sa se faca scriitoare, sa se lase de medicina, ca nu-i buna dom’le. Dar daca omului ii place, ii place, nu poti sa il contrazici.
Afli de la Edelia cum e situatia din spitale, cum o mai duc studentii la medicina, dar afli si povestea unui om, cu bune si cu rele cu sentimente imense exprimate intr-un mod frumos.  Chiar si daca nu as cunoaste-o as spune despre acest blog numai lucruri de bine. Imi plac oamenii care nu fac scandal pe orice tem (desigur, eu sunt unul dintre cei care fac scandal, dar ma exclud). Edelia e sincera si mai presus de asta stie sa se exprime. Merita macar un click.
Si ca fapt divers, daca vreti sa stiti de unde vine Edelia, ganditi-va doar la unul dintre cei mai buni scriitori pe care i-a avut Romania vreodata, care desigur, a murit in strainatate. Ca la noi e cam naspa.

De citit…

decembrie 2, 2006

Ciudate sentimente au dat navala peste mine asa, deodata, in vreo 5 minute de citit un blog al unei persoane la care nu m-am mai gandit de mult prea multa vreme… De ce? Pentru ca scrie frumos, cu suflet, plin de sentimente – pentru ca scrie haoetic, scrie din firul gandirii, se contrazice mereu si admite asta… Mi-a placut mult. Blog personal scris frumos. Fara incercari de a atrage trafic aiurea, fara moralisme, fara certuri, doar sentimente.
Mi-a placut mult, asa ca merita un link aici:
http://rohelma.blogspot.com