Archive for the ‘Barfe’ Category

Cine e Mircea Solcanu?

martie 31, 2009

mircea-mareZice nişte băieţi (sic!) că arăt dom’le ca Mircea Solcanu… Cine e Mircea Solcanu şi de ce arăt eu ca el? 

Aoleu, l-am găsit… 

Ştiţi ce e foarte interesant, că băieţii care zic că eu arăt ca acest distrus, chiar ştiu cine e el. Adică probabil îi sunt deja fani sau admiratori… Genial, nu?

De aici 

Reclame

Flash NEWS

martie 28, 2009

Cele mai importante ştiri ale zilei, plus acidele mele comentarii. :))

1. Traian Băsescu: „Doi şi-un sfert” trebuie reformată din temelii, nu desfiinţată. Păi normal, domnul Băsescu pe urmă ce mai controlează? Ăăă, guvernul, justiţia, armata…
2. Cei trei membri ai clanului Preda, arestaţi după scandalul de la Mall, au fost eliberaţi. Desigur, unora puşcărie le pute. S-o aresteze pe Răduleasca, ea e criminala numărul unu în ţara asta.
3. Poliţia britanică a identificat aproximativ 200 de elevi care ar putea deveni terorişti. Prin ce metode au identificat ei aceşti copii? NU îşi făceau temele sau le făceau pre bine?
4. Mircea Badea: Eu locuiesc pe planeta maimuţelor unde eşti considerat „ajuns” dacă ai bani de o şaorma. Badea, din păcate tu nu ai bani de o şaorma, deci ne pare rău.
5. Ora Pământului. Un miliard de oameni vor stinge lumina sâmbătă seară. Şi la aceeaşi oră e meciul cu Serbia. Hmm, dă-o în pizda mă-sii de planetă. Hai România.
6. Studiu. Femeile, atrase de bărbaţii cu maşini sexy, bărbaţii, atraşi de femeile sexy. De aici şi rezultatul logic că femeile e curve dom’le. Nu toate. Alea care au participat la studiu.
7. ANDRA ŞI MĂRUŢĂ VOR COPII. ŞI EXERSEAZĂ FĂCÂND SEX DIMINEAŢA ŞI SEARA. Şi eu care credeam că nu s-au prins cum se fac copii şi exersează făcând abdomene.
8. Prognostic pesimist: Absenteism de 80% la alegerile europarlamentare. Eu zic că e optimist. 99% ar fi ăla pesimist şi cel mai probabil.
9.Emil Constantinescu: Salvarea noastră este echipa de profesionişti a BNR condusă de Mugur Isărescu. Da, da, domnul Constantinescu nu ar trebui să îşi dea cu părerea cu privire la salvarea nici măcar a unui delfin din Marea Neagră. Mai ţineţi mine, domnu preşedinte, cei 1000 de specialişti. Ce ne+am mai salvat şi ăia.
10. The Chairman, primul smartphone hibrid din lume. Cum adică hibrid, merge şi pe baterie şi pe benzină?

Primarul Constanţei e un urangutan

martie 26, 2009

Arhi spune că nu avem cum evolua. Suntem o ţară de nesimţiţi în genera. Ei, na. Spun asta de vreo trei ani încoace şi ca atare îmi iau sute de înjurături pe tema asta de la patrioţii patriei (sic). Deci nu sunt eu nebun, mi s-a confirmat în sfârşit asta (nu de un spital de specialitate din păcate).
Dar ca să mai dau încă o dată exepmplu de obiectivitate şi să nu ziceţi că generalizez să dau şi eu un exemplu destul de concludent care să poată demonstra (dacă mai era nevoie) că nu avem, vorba lui Arhi cum evolua nici în ruptul capului.
Eram în Constanţa acum vreun an cred şi un domn, pe numele său Radu Mazăre se urca în maşina proprietate personală la primărie. Eu mă aflam, pieton ce sunt în zonă şi am urmărit maşina nici două sute de metri înainte să văd un chiştoc de ţigară zburând pe fereastră chiar înainte ca domnul mazăre să iasă cu maşina din parcare.
Adică, ce dracu, să avem un oraş frumos, să facem, să asfaltăm, să plantăm flori, dar boul de primar tot aruncă o ţăgară pe jos. Păi, ce curu lui, e primar, cine o să îi zică ceva?
Aşa că, normal că nu o să evoluăm nici în ruptul capului vreodată.

Irinel and Monica sex oral

octombrie 31, 2007

Evident că pînă şi părinţii mei ştiau în dimineaţa asta despre filmuleţul de la ziarul CanCan, care azi nu s-a încărcat de nicio culoare. În fine îl puteţi vedea ca lumea pe pagină la Zoso.
Altceva vreau eu să spun. Nu cred că e un fake. Nu prea are cum. Dar nici înregistrare cu camera ascunsă nu e. Pur şi simplu cred că cei doi picaseră în penumbră un pic şi mai aveau nevoie de puţină reclamă. Păi cum altfel decît prin puţin sex oral? Penibil,, dar nu fake. Zic eu.

Pe aceeaşi temă:
Aplaudaci din toata Romania, aveti materiale pe paine
Ciment şi termoizolant marca IRINEL!!!

Femeia perfectă

octombrie 7, 2007

Stimaţi cititori, am descoperit femeia care are fanteziile sexuale ale oricărui bărbat „care se respectă”. Să mor eu! Dacă nu mă credeţi, ete aici dovada. De-ar fi mai multe ca ea… :))

Pe aceeaşi temă:
Sa va stea in GIT!!!
Post-sex
Şi văcuţele fac sex

Sa va stea in GIT!!!

septembrie 20, 2007

Insemnarea asta sint convins ca o sa ii placa tare la aia care uraste barbatii.
Vorbeam cu o prietena pe net de cateva zile despre nivelul de imbecilitate la care au ajuns pustii romani. Spre exemplificare mi-a spus urmatoarea povestioara:
Din plictiseala acum vreo saptamana a intrat pe chat-ul de pe apropo.ro si s-a inscris cu un nick de genul nume69sexy
Evident ca la 5 minute dupa, au inceput bombardamentele. A mea amica primise cel putin 5 propuneri de sex cu barbati ce nu o vazusera niciodata, daramite ea pe ei.
Ma gandeam chestia asta sa se intample pe bune, tipul si tipa sa stabileasca o intalnire amoroasa si sa apara o batoza de 200 de kilograme. Cred i-ar trece repede.
Absolut imbecila e tinara generatie de gen masculin (si nu numai) care ajunga sa devina atat de disperata dupa sex de-asta fara consecinte, cu oricine, oriunde, incat recurge la metode de-astea.
Sa va stea in git, mai baieti!

Pe luna via Google

septembrie 14, 2007

Google oferă premii în valoare de 25 milioane de dolari pentru cel care va trimite un vehicul de teren pe lună pentru a culege imagini ale peisajului selenar, potrivit ediţiei online de joi a cotidianului International Herald Tribune. (aici)

Interesant, sint convins ca aceasta chestie nu e gandita numai de Google, sint destule interese private care vor imagini de pe luna.
Dar lasa, macar se mai misca ceva.

Din seria: am vazut si bloggeri tampiti

august 31, 2007

Frustrarile unora depasesc limita imaginabilului si inimaginabilului (vai, da lungi cuvinte mai sint si astea).
Oricum, am ras azi cu gura pana la urechi la citirea urmatorului post de pe blogul unui clasic in viata :)))) Va rog, spuneti-mi ca astea nu e atitudinea unuia care fie nu a futut de 6 luni macar fie s-a lovit la cap foarte tare si acuma are senzatia ca e Vaccin Tudor.
Asa-i ca suna a Romania Mare?
Frate, vezi gaseste o solutie. Fugi pe centura, am auzit ca alea de-acolo te pot scoate din boala asta pe care o ai tu acusica (bine, ca te baga in alta, e alta mancare de peste)…
Dar, oricum, macar iti mai salveaza din frustrari, consternari si constipatie…

Rasismul din mine

august 8, 2007

Nu sint rasist, adica incerc sa judec oamenii dupa personalitatea fiecaruia, nu dupa rasa din care fac parte, dar cateodata, pentru unele categorii sociale trebuie neaparat sa fac exceptie. In Romania sint rasist impotriva tiganilor si manelistilor. Intre ei putem pune un semn de egalitate. Si, hop, acuma o sa imi sara cativa in cap. Dar nu imi pasa.
Ei bine, in Statele Unite sint rasist impotriva jamaicanilor. Nu ii suport frate, mi se par ca se comporta exact precum tiganii romani, chiar mai rau. Mai parsivi, mai prefacuti, mai marlani.
La mine la munca, lucreaza la sectie rezervari, adica la raspuns telefoane doua jamaicance, una grasa de sparge usa cand intra (dar lucreaza la copania care trimite oameni la vazut balene) si una proasta de sparge barierele prostiei.
Stau toata ziua degeaba, nu fac nimic, si lasa pe ceilati din birou sa faca practic toata munca, in timp ce ele zbiara in dialectul lor de engleza (aia cica e conversatie). Evident ca mai urlu la ele din cand in cand, iar cand asta se intampla incep sa se enerveze, ca ce am eu cu ele, ca sint rasist sau ce? De ce urlu numai la ele si la americancele din birou nu zbier?
Pai, papusa, sa-ti explic. Americancele din birou isi fac treaba si nu zbiara cand vorbesc intre ele. Stiu sa fie modeste, si nu se plang la intreaga lume ca sint nedreptatite de sefi. Americancele chiar lucreaza si nu siis pierd vremea palavragind in „papua” sau cum naiba s-o fi chemand dialectul vostru. Si, atunci, nu-i normal sa nu urlu la ele?
Asa ca daca va imaginati ca tigani exista doar in Romania, va inselati, amarnic, tigani sint peste tot.

M-au pus unde imi era locu’

august 3, 2007

In sfarsit Blegoo a nimerit-o. In acest material la ei pe blog, in sfarsit m-au pus unde imi era locul. Langa Jack London si Albert Einstein. Ce stie Blegoo si nu stie lumea, ce am eu in comun cu cei doi ilustrii?
Intrati la ei pe blog si aflati.
Bine ca le fac reclama…

Ce se întîmplă cu Cetin?

aprilie 19, 2007

Tot mai intru din cînd în cînd pe http://www.cetin.ro să văd ce se petrece, dacă e vorba de hacking sau altceva, şi pînă astăzi primeam mesajul din însemnarea aceasta. Cu toate acestea, astăzi cetin.ro a fost redirecţionat către http://www.barfe.net/ .
Ce naiba se întîmplă. Are idee cineva? Nu de alta, dar e suspect.
În altă ordine de idei, blogul soţiei lui Cetin funcţionează perfect.

Pe aceeaşi temă:
Una bună şi-una proastă…
Nerdy=*?
FlashNews

Cetin a murit

aprilie 18, 2007

Nu, nu a murit (sper). Se pare că cineva i-a hăcuit site-ul că altă explicaţie nu găsesc pentru următoarea poză:
cetinmort.jpg
Să sperăm că se rezolvă azi. O fi ceva legat de filmuleţe cu oamenii de la firma aia care se dezlănţuiau la nush ce petrecere? Penibil
www.cetin.ro

Publicitate online

aprilie 2, 2007

Am auzit undeva publicitatea radio va fi depăşită pînă la anul de cea online. Adevărul este, că la ce reclame aud la radio, asta online ar merita să o depăşească pe cea de acolo. Desigur, sînt convins că trendul nu va fi unul total ascendent. Publicitatea online, orice s-ar spune, este încă la început, şi va mai trece ceva timp pînă cînd se va stabiliza totalmente.

Pe aceeaşi temă:
Windows Vista – nota 10 cu felicitări
Google AdSense se schimbă
Moartea mediei tradiţionale? New media? Aiurea…

Se deschide primul Starbucks în RO

martie 28, 2007

Cel puţin aşa zic băieţii ăştia. Dacă este într-adevăr pe bune, atunci e motiv de bucurie. Nu de alta, dar cafea mai bună ca la Starbucks nu prea există. Ţin minte că în 2005, fiind în Statele Unite, locuiam într-un orăşel numit Burlington, în Vermont. Stăteam cam la 45 de minute de mers pe jos de centrul oraşului şi în fiecare dimineaţă făceam un jogging pînă la Starbucks-ul de acolo, după care savuram cafeaua plimbîndu-mă prin centru şi ulterior mă întorceam acasă. Ce vremuri!!!

Pe aceeaşi temă:
Starbucks şi 40.000 de cafenele
Nu se scot vizele pentru SUA, stati calmi
SUA ne are la dosar

Google AdSense se schimbă

martie 22, 2007

Google se gîndeşte la o variantă de a modifica felul în care funcţionează Google AdSense. Pentru mulţi români cu bloguri sau website-uri puşi pe făcut bani asta va însemna, probabil o foarte mare dezamăgire. De ce? Pentru că Google vrea ca de acum înainte plata pentru o reclamă se se facă numai atunci cînt utilizatorul, actually cumpără sau se înscrie la unul din serviciile pe care compania care îşi face reclamă îl are. Hopa, adică nu mai se poate să dau eu click şi ăla să fac bani? Momentan da, se pare că în viitorul apropiat nu.
Citeam o aberaţie, nu mai ştiu de cine scrisă mai demult, că în SUA există o tradiţie ca să îi spunem aşa, cînd îţi arăţi respectul faţă de o pagină web, dînd un click pe o reclamă de pe AdSense, ca să îi mai dai doi cenţi la amărîtul ăla de scrie acolo. Mi se pare o enormitate asta, de vreme ce nu te uiţi la reclamele unui post TV pentru că admiti şi repsecţi postul TV respectiv. Ceea ce face Google acum, deşi fa defavoriza pe mulţi (mai ales români), care de cînd s-a deschis AdSensul au senzaţia că o să trăiască din internet, mi se pare o decizie corectă şi legală. HA!

Pe aceeaşi temă:
Bucureşti
Intreaga executie a lui Saddam
Email intern de la Yahoo – portalul e pe moarte…

The Apprentice made in Romania

martie 13, 2007

Am citit undeva, acum vreo doua zile ca (Van)Dan Voiculescu o sa joace rolul lui Trump intr-o productie autohtona sub licenta The Apprentice. Adica o sa racoleze o mana de oameni pe care sa ii puna in concurs pentru a castiga un post de conducere intr-una din firmele sale. Nice, huh?

Pe aceeasi tema:
Solutia imorala
Antena 2 din martie
Rogozanu contraataca

Lupta, musculitza, lupta

martie 13, 2007

Se zvoneste ca Mona Musca ar putea reveni in „esicherul” politic in curand. Adicatelea, sentinta aia definitiva nu e ea chiar asa de definitiva. Musca ar vrea sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, dar momentan nu stie ce sa faca. E in impas, mititica de ea.

Pe aceeasi tema:
Zece pentru ROmania
PSD merge mai departe…
Basescu prosteste intelectuali

Romînia vs. Moldova

februarie 12, 2007

Punem pariu că la Eurovision Moldova o să facă o figură mai frumoasă ca noi. Iata aici, spre exemplificare cele două melodii care pleacă mai departe. Pentru Romînia, Locomondo şi pentru Moldova, Natalia Barbu.


Pe aceeaşi temă:
Tot TVR-ul e de vină
Catastrofal
Natalia Barbu merge la Eurovision

Osama si Zufzuluf

februarie 7, 2007

Aseară vedeam pe weblog un nou blog foarte comentat, numit osama (osama.blog.ro) Aşa că am intrat să văd despre ce e vorba. Un nene se lăuda că o să se ia de un blog foarte mare şi tare de prin blogosferă, mă gîndeam oare cine va fi vizat? Aveam eu o bănuială dar s-a dovedit nefondată.
În sfîrşit, am aşteptat şi iată, apăru „atacul”. Mi-a amintit foarte tare de un nene care se intitula Nigeria şi făcea şi el comentarii asemănătoare, dar fără substanţă prea multă. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că, din cauza acestui Osama, Zufzuluf şi-a retras de pe blog categoria de însemnări literare. Sincer, naşpa mişcare din partea lui, pentru că asta înseamnă doar că este de acord cu respectivul.
Oricum, Osama ne promite că va reveni cu astfel de atacuri. Am o mică teorie, care ar putea să fie sau nu adevărată – Zufzuluf, în criză de trafic sau popularitate s-a gîndit că ar fi bine să creeze un blog în care să se certe singur… Dacă e aşa, felicitări, e gîndită. Dacă nu, asta e… Mă mai înşel şi eu din cînd în cînd.

Pe aceeaşi temă:

Pork-ul
Cinci secrete
Dana Deac – director TVR

Marilyn Manson in Romania

februarie 2, 2007

Marilyn MansonMarilyn Manson, vedeta rock autoproclamata „Anticrist-ul Superstar”, va veni la Bucuresti pentru un concert la B’estival, un festival organizat pe 30 iunie si 1 iulie, la Romexpo, de Emag!c Entertainment. (Gandul)
Si o sa faca pipilica pe publicul plin de rockeri sub 16 ani ce va fi prezent acolo? Ca asa obisnuieste nenea in cauza, din lipsa, probabil, de alte ocupatii. Evident ca se va vorbi despre asta enorm de mult in lumea rockerasilor de Dambovita, si va fi foarte interesant sa vedem cum decurge concertul. Domnul Tariceanu o sa fie pe acolo oare?

Pe aceeasi tema:Project Rockstar
Ridicam steagul… intram in UE
Solutia imorala