Mircea Badea. Un clişeu vorbitor…

mircea-badeaÎmi plăcea Mircea Badea pe vremuri. Aveam senzaţia că spune nişte chestii care dor sau au importanţă. Între timp am crescut şi mi-am dat seama că e foarte simplu să vorbeşti şi să înjuri pe toată lumea. Faci uşor rating din aşa ceva.

De asemenea mi-am dat seama că ceea ce face Mircea Badea se cheamă ţigăneală, e un mod relativ ieftin de a atrage privitori şi se înscrie în tiparele trustului la care lucrează, unde emisiuni gen Acces Direct şi Un Show păcătos fac istorie. Dar, mai presus de asta,

Badea e un clişeu.

Face mişto de Băsescu că e populsit, dar exact acelaşi lucru îl exemplifică şi el. Populismul fără de limite al unui om care are senzaţia că le ştie pe toate. E super simplu să critici pe toată lumea, să spui că toţi în afară de tine sunt incompetenţi. E şi mai uşor să nu răspunzi în faţa nimănui. Dar e în regulă, trăim într-o democraţie şi asta înseamnă libertatea de exprimare. Deşi Badea o cam abuzează.

În sfîrşit, a mai pierdut un privitor. Pe mine. La revedere, Mircea. Erai mai amuzant la “Alege A.S.I.A”

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , ,

342 răspunsuri to “Mircea Badea. Un clişeu vorbitor…”

  1. krossfire Says:

    Habar n-aveam ca ai inviat mane, la mai mare !

    • george dorobantu Says:

      Salut, prietene!
      Trebuie sa recunosc, eu nu l-am inghitzit deloc pe M.B., iar ce face de ceva vreme la antene e de-a dreptul jalnic.
      O sa-ti fac o marturisire: l-am votat pe basescu si pentru al doilea mandat, desi sunt convins ca are multe, foarte multe metehne.
      In primul tur am votat cu crin si, recunosc, am regretat foarte mult.
      Individul asta, MB critica tot, mai putin mizeriile care si-au batut joc de tara asta 20 de ani.
      Zicea ca de ce sa se ia de iliescu, ca ce mai reprezinta iliescu in Romania de azi?
      S-a vazut la ultimul congres al psd cine a tras de fapt sforile…
      Zice ca unii au obsesii cu comunisti si mineriade.
      Da, si eu am obsesii din astea. As vrea ca pe iliescu sa apuc sa-l vad macar condamnat si inchis simbolic o luna de zile pentru ca si-a batut joc de tot prestigiul pe care-l avea tara asta dupa o revolutie sangeroasa cu 1600 de morti, de care cred ca nu e deloc straian…
      E mult de spus la capitolul asta, dar am vrut sa te felicit ca nu ai cazut in plasa mahalagismului institutionalizat pe care-l practica acest trist personaj…

      • Sakin1985 Says:

        Bine ca ai votat cu Basescu… Sper ca ti-a prins bine uleiul si zaharul care l-ai primit pentru acest vot;)!

      • Mihai Says:

        Sakine născut in 1985, practicile cu uleiul si zahărul sunt inventate de PSD. Aşa au avut voturile pensionarilor timp de 20 de ani. La fel şi turismul electoral.

      • Ciprian Morega Says:

        REVOLUTIE… toti vorbesc de revolutia din 89 de parca ar fi adevarata… Ultima revolta a poporului, din proprie initiativa, impotriva puterii a avut loc acum (putin peste) 100 de ani si este cunoscuta sub numele de Revolutia Taraneasca. Cat despre revolutie organizata… Ultima si eu unul tind sa o consider singura, revolutie adevarata, organizata si condusa de un revolutionar adevarat a avut loc in 1821, condusa de marele Tudor Vladimirescu et Co. Si asta pentru ca si-a facut scoala de luptator la greci… Revolutie pe modelul francez, de altfel. Noi nu avem puterea spirituala, noi ca natie… nu avem cultura, nu avem coaiele sa facem o revolutie adevarata care sa culmineze in caderea definitiva a puterii cu caracter ilicit si imoral. Scopul unei revolutii adevarate, de altfel. Si vorbim aici de victime… pentru ca o lupta adevarata se lasa cu multe victime. La urma urmei e un razboi civil… ce inseamna 1600 de morti? ce lupta a fost aia… in 1907 au murit 11000 de tarani.
        Multi vorbesc de revolutia din 89 de parca ar fi fost o apocalipsa din care am renascut ca natie. Asta e cea mai mare prostie. Nu a fost altceva decat o lovitura de stat atat de evidenta incat mi se face scarba cand vad romani care vorbesc cu atata ipocrizie despre asta… oamenii care au cazut in 89… cunoasteti macar pe cineva care a cazut in 89? ati fost vreodata sa puneti o floare in semn de respect si recunostinta, la monumentele de cacat ridicate in cinstea lor? Ne-am multumit cu cacatul acela de cartof (unii zic ca e un coi) infipt intr-o teapa a carui denumire ar trebui gasita in dictionar ca antonim al cuvantului estetic.
        Si numai faptul ca 90% dintre romani nu fac diferenta dintre o revolutie si un penibil coup d’etat arata ca nu suntem in stare sa ne organizam intr-un corp unitar. Pentru ca revolutia nu se castiga prin aruncat cu pietre in geamurile cladirilor guvernamentale, indoit semafoare si dat foc la steaguri… revolutia se castiga prin ambitie si durere, prin sacrificiu si demnitate… prin lupta continua impotriva puterii… Noi l-am pus pe iliescu conducatorul revolutiei, doar ca a venit la TV si a mestecat 3 cuvinte… Iliescu, care e mai comunist decat Ceausescu din punct de vedere al spectrului politic. Doar ca a imbracat haina democratiei. Ne batem impotriva comunismului condusi de un comunist… Cat de penibil suna asta? Cine a fost in piata ca individ si nu ca membru al unei turme de naivi care acum aplaudau, peste 30 de secunde huiduiau, apoi iar aplaudau si tot asa, sunt sigur ca stie despre ce vorbesc. Toti ipocritii si virginii psihic care vorbiti asa ostentativ despre revolutie de parca ati fi fost acolo si imbracati haina falsitatii nu aveti decat sa visati la revolutie, pentru ca in Romania nu va mai avea loc niciodata o revolutie adevarata. Si daca totusi… nu datorita voua… Si nici nu vor avea vreodata nevoie de voi… niste larve libidinoase care va indopati cu fast-food si droguri legale (nu ma refer numai la prostiile acelea etnobotanice, ci la tot ce inseamna drog si e legal – alcool, cafea, tutun etc). Ce sa faceti voi burtosilor? Sunteti penibili… Nici nu ati stii de unde sa incepeti. V-ati trezi in piata (constitutiei sa zicem) ca nu va baga nimeni in seama… vin 10 masini si pun dusul pe voi, dupa care plecati acasa cu pula-n mana… multumindu-va sa mai spargeti un geam, sa strambati un gard sau sa bateti un boschetar… Ziceti merci ca vi se accepta penibilitatile acelea de greve organizate de „sindicate” in colaborare cu puterea, dupa un program orar strict, la care cantati in cor dansul pinguinului!?! O clipa, ma duc sa vomit! Cum ar zice americanu… What the fuck!?! In ce tara normala exista asa ceva? Adica, luati de-aici doua pogoane de spatiu unde aveti voie sa veniti maine intre 10 si 14 sa protestati(nu stiu sigur care a fost programul si putin conteaza). Sunt sigur ca Palatul Victoria e era arhiplin de ministri si deputati baricadati in birouri cu zavorul tras si tremurau chilotii pe ei de frica… Cel mai probabil oamenii o ardeau la o bere rece pe undevasilea, fiecare cu treaba lui…
        Cazul de fata… Voi sunteti atenti sa analizati la cat de ipocrit sau sincer e Badea fara sa analizati insa ceea ce spune… fara sa faceti abstractie de subiectivismul sau, ce ne caracterizeaza pe toti ca de… suntem oameni si nu prea putem fi roboti oricat ne-am concentra… Cat exista logica exista si instinct, poti sa si notezi asta draga george dorobantu…
        In orice caz… tot ce se vorbeste pe aici e useless, ca sa mai folosesc un termen englezesc… inclusiv comentariul meu… nimic, absolut NIMIC nu se va schimba vreodata din punctul acesta de vedere. Aici tine de evolutie genetica si evolutie culturala, doi factori de o complexitate care ne depaseste de cele mai multe ori. Poporul roman trebuie sa invete sa foloseasca mai mult ochii, urechile si mai putin gura. Momentan suntem la capitolul „circ de mahala” mai avem mult de urcat, dar nu stiu cat de mult ne ajuta echilibrul, pentru ca el nu prea exista. Asta e! Ne plac extremitatile, ne place ALB-NEGRU, ne place totul sau nimic.
        La revedere!

        PS:
        „mariannicolescu spune:
        decembrie 16, 2009 la 6:48 pm | Răspunde

        Cu presa-n gură Fabulă-pamflet
        cu maimuţăreli de mirceo-felixieni
        […]”

        Esti penibil, pe cuvant… Sa inventezi cuvinte ca sa rimeze…

      • ady Says:

        din cauza unor prosti ca tine o ducem asa „bine” mah boule …. vedeavas in locu sinistratilor sau a celor care o duc greu si nu stau cu cocaru la soare ca voi cei care traiti bine pe banii nostri … mam saturat de scenariu asta politic pe care lachiosii ca voi va faceti ca nul vedeti pt niste ajutoare de kkt … ramaneti cei ca tine aici ca deja sunteti prea multi si noi restu tre sa plecam …

      • N Am Says:

        Sigur nu l-ai inghitit pe Badea? Sau l-ai speriat cu buzele reci?

  2. mariusnicolescu Says:

    incep sa scriu din nou. mi-am adus aminte de ce imi placea sa fac asta. multumesc, la fel… 🙂

  3. doarEU Says:

    cine mai esti si u mah??mai esti si u vreun intelectual ce se crede interesant prin vorbele ce la urma urmii nu spun nimic.Mircea Badea makr e barbat si zice ce gandeste,u esti un nimic!;)

  4. mariusnicolescu Says:

    si eu zic ce gandesc, dragule… numai ca eu nu tre sa pup in fund pe nimeni, gen voiculescu de fiecare data cand zic ceva. vreo problema?

    • didi Says:

      „dragule”…. nu vreau sa te jignesc asa cum au facut cei de pe dedesubt, insa iti prinde bine imaginea lui Mircea…..si mai ales sa arunci cu vorbe aiurea de el. Vezi, acum te baga si pe tine lumea in seama.:)

  5. adrian Says:

    Mare dreptate pentru cine stie !!!

  6. un tiz Says:

    Mai puleandra,du-te-n pula lui nentau calu’ ca esti prost ca noaptea.Nu te mai lua de Mirciulica,ca dai in fabrici si uzine,bashinosule

  7. mariusnicolescu Says:

    @tiz – vai de capul si de zilele tale mai baiete… alta treaba nu ai decat sa ma injuri pe mine ca m-am luat de idolul tau. ma amuzi nespus…

    • un tiz Says:

      Imi pare rau ca te-am injurat,dar nici tu nu ai dreptul sa-l improsti cu noroi pe Mircea Badea.Ce ti-a facut?
      Mariuse,pe unul ca Mircea,n-ai cum sa-l urasti.El participa la viatza noastra de zi cu zi,cu mult curaj,descretzindu-ne fruntzile si aducindu-ne un dram de sperantza.Cu el,parca nu mai sintem atit de singuri printre hiene si rechini.
      Te rog sa ma iertzi ca te-m injurat,am fost foarte nervos,dar nu uita totusi ca Mircea Badea este un simbol al oamenilor de bine .Marius

      • cineva Says:

        pana sa iti citesc tie postul aveam impresia ca inca imi place m.b. da de la a place o persoana si a fi un adevarat pupincurist nu’i mult. da sigur poate mai spune mircea vreo duma amuzanta, unele se merita desi majoritatea’s mai vechi si da uneori exagereaza. da chiar e cazul sa se faca cluburi anti-ceva si discutii de genul? pan la urma omul nu a facut nimic altceva decat sa’si expuna parerea personala pe blogul sau. nu cred ca’ti schimba cu nimic viata ca nu’i de acord cu tine si n’ar trebui sa te afecteze. sunt atatia oameni care gandesc asa. puteai sa fii decent si sa postezi mai cu cap daca tot simteai nevoia. argumentele logice functioneaza in majoritatea cazurilor

  8. Cristina Says:

    Domnule Badea,

    „Boul asta” are dreptate, din pacate… Nu am de ce sa il umilesc, atata vreme cat spune un adevar. Am exact aceeasi parere. In schimb, dumneavoastra ati mai pierdut un fan.

    Cu parere de rau,
    Cristina

  9. Mihai - Grecia Says:

    Ce-am primit pe facebook:

    „”Mircea Badea Intrati, intrati, intrati si injurati… Hai sa-l umilim pe boul asta! https://mariusnicolescu.wordpress.com„”

  10. vasile Says:

    http://www.facebook.com/pages/Mircea-Badea

    reterdatul de Mircea Badea isi trimite sclavii din Facebook sa injure oameni inocenti… asta da stire de calibrul antenei 3.

    „Mircea Badea Intrati, intrati, intrati si injurati… Hai sa-l umilim pe boul asta! https://mariusnicolescu.wordpress.com

  11. mariusnicolescu Says:

    looooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooool

  12. Boo Says:

    Un non-articol. Probabil tot ce vrei este trafic pe blog. Tu te-astepti sa vezi la tv oameni care nu ‘vand’? E o contradictie in termeni.

  13. Cât de josnic poţi să fi? « NICOLESCU Says:

    […] NICOLESCU Stie ce scrie – by Marius Nicolescu « Mircea Badea. Un clişeu vorbitor… […]

  14. Laura Says:

    Desi sunt inca fan Mircea, ce a facut pe Facebook e josnic.

    Cred ca inca avem dreptul sa gandim fiecare cu capul sau iar eu gandesc ca nu te voi injura.

    O seara buna!

    • Daniel Says:

      Am intrat si eu din greseala pe blogul asta si m am apucat de citit. am observat o chestie. a intrat unu mai sus si a zis ca unu care are cont pe facebook si se da drepta badea ar fi invitat curiosii sa intre aici sa l injure pe asta (asta fiind asta de are blog ul asta). asa, acuma toata lumea stie de contul ala de pe facebook ca nu e mircea badea dar tot am vazut postari chiar mai jos de anuntul respectiv ca vai domne ce a facut mircea badea pe facebook. e posibil ca multi inca sa nu fi aflat da ma intreb si eu. ori nu te mai uiti la televizor ca badea ala mereu trancane: contu de pe facebook nu e al meu etc, etc etc, ori nu citesti si comentariile altora care spun uni mai nervosi altii mai calmi ca cetatean x ala de pe facebook nu e badea, ori sti ca nu e badea da de al dracu spui ca e badea in speranta ca mai citeste unu altu si l ai corupt impotriva lu badea. ba nu se face asa daca esti baiat.

  15. mariusnicolescu Says:

    da, exact asta am scris si eu in urmatorul post. e o tampenie ce a facut el, dar in fine… fiecare cu ale lui… il voi ignora in viitor…

  16. Stroini Gh Says:

    Mai handicapatule,tu cine dracu’ mai esti.Mai cacatzoiule,vrei sa ajungi si tu ca Mircea.N-ai cum ca esti cam prost

  17. Laura Says:

    Marius,

    Nu sunt de acord cu unele dintre afirmatiile tale dar nici el in ultima vreme nu reuseste sa se mentina pe piedestalul pe care i-l creasem.

    Exista o limita la orice ura si un bun simt care trebuie sa le impaciuiasca pe toate.

    Daca am ajuns de la Mircea, care pt mine era un ganditor liber, sa primesc indemnuri la ura nejustificata, atunci cred ca si el a atins un punct in care lucrurile nu se mai vad limpezi. Intr-un astfel de moment, te duci acasa si te culci.

    Desi nu incerc sa iti iau partea, nu pune nimic la inima din ce ti scrie de rau. E o ceata pe ochii multora.

  18. sageata Says:

    Domnule NICOLESCU, sa fiu sincer consider ca aveti dreptul sa aveti orice fel de parere. Dar, pentru a emite o parere e nevoie de mai mult decat spatiu pe blog. Dvs va lipseste tot in afara de spatiu pe blog. Va lamentati ca BADEA a facut si a dres, dar… pana la urma, postarile celor pe care i-a indemnat el ( gresit ) sa va bage in seama, v-au ridicat traficul. NU sunt toti sclavii lui BADEA. Insa, pare ca ceilalti sunt postacii de serviciu. Daca BADEA a pierdut niste fani, daca aia stiu ce inseamna „fan”, dvs … ce ati castigat ? Trafic ? … Si, inchei, spunandu-va ca si ceilalti au dreptul sa aiba orice fel de parere, chiar daca … impardonabil… au o parere proasta despre dvs. Macar dvs nu va pierdeti fanii – in primul rand pentru ca nu aveti asa ceva !

  19. alin Says:

    man, nu te teme de umilirea la care instiga badea, daca el e cel care scrie pe blogu lui…
    drept sa spun imi placea si mie da pe vremuri cand era mai divers. acu e destul de politic si se balacareste in discutii patetice. badea e om si el si restu sunt discutii.
    in orice caz am scris aci in semn de suport pemtru tine nicolescule numa sa nu ti se urce la cap si sa cazi in pacatu lu badea, adica sa te iei in gura cu el. o seara frumoasa tuturor si rusine lui badea ca instiga la astfel de activitati!

  20. radu Says:

    Badea e un maimutoi plin de frustrari! E frustrat de femeia lui ca e „urata cu crengi” :))))))) E frustrat ca face monolog zilnic! E frustrat ca l-a votat pe Basescu si ca a primit bani ca sa il injure! Esti plictisitor bai Badea!

  21. mariusnicolescu Says:

    am senzatia ca asta a fost o miscare foarte gresita din partea lui… vom vedea… in emisiune diseara, sa imi povesteasca cineva ce a zis…

    • Duxx Says:

      De fapt cam asta e si ideea acestui „post” nu?…”Sa vedem ce spune Badea diseara in emisiune”…patetic mod de a-ti face reclama .

      • unu p-aci Says:

        mai pisetel. da mai pisetel cu tine vb asta cu fata de tampit din poza de la administrator de blog. pardon blog de cacat asta e titlul oficial de fapt. deci tu marius nicolescu, esti un ghertoi rupt de foame, ai facut ulcer la stomac de foame ca n ai mai baut o cana de ceai de 5 zile, si te ai apucat tu sa vb de badea. adica un terminat vorbeste si el de unu. cica sa imi povesteasca cineva ce a zis, adica a se intelege ca eu nu ma uit la in gura presei pun pe altii sa mi povesteasca. nu ma sugi de pula mai bob de cacareaza de capra calcat in picioare de caini si plouat?deci tu il iei pe badea, il pui pe scaun cu forta, i dai pantalonii jos dupa care il implori sa te lase sa i sugi pula mai baiatule care esti tu terminat de zile. samoara alexandru ce pofta am sa te injur :))cat esti de prost sa moara copii mei care nu i am. uite imi cer scuze ca te am injurat iti dau un sfat gratis. daca tot vrei sa ai blog ia niste poze cu mata pe vremea cand plangea moarta de beata pe colo prin centru cu sticla de rachiu in mana ca sa i dea si ei unu o tigara, si posteaza le pe blog. si poate ti faci si fani mai sti ?:))ca altfel, sa te apuci tu sa vb de badea ca nu ti place tie badea, e ca si cum as spune eu ca mie nu mi convine ca planeta asta e rotunda. si? deci asta cu nume de gay care o arzi in cur fara alifie, marsi la cacat, in primu rand mai da i pe la frizer, pune pe unu sa ti aranjeze oleaca fata aia de terminache si apoi poti sa ti faci blog si sa postezi dracu ceva chiar util decat sa spui tu intr un cacat de post pe un si mai cacat de blog, ca nu ti place tie badea. uite lu badea i s a desprins o bucata de cacat care statea agata de un perete al intestinului, ca nu ti place tie de badea. ia gata ca te am bagat in seama cam mult deja faptul ca am stat 5 minute sa te injur pe tine ti am creat rating maine te uiti pe analytics si zici waw ce am crescut la vizite mancat as.

  22. Sonia Says:

    Locuiesc departe de tara de 25 de ani. Unicul talk show care se merita urmarit este al lui Mircea Badea. Are drepatatr in ceea ce zice, da de gandit unei persoane logice si mai si explica pentru nivelul celor 5 milioane care au votat recent si au facut tara de rusine. Tu, in schimb, necunoscut arunci insulte josnice in sperana de a deveni cineva. Iti scriu acum si uit cine esti! Chiar nu te asteptai la el sa reactioneze? Sa fim seriosi, ai facut-o fiindca ai stiut reactia si fiindca cauti publicitate. Copilariile astea sunt plictisitoare. Succes in ati face un nume singur, nu pe spinarea altuia, oricine fiind persoana.

    • cp Says:

      Sonia, esti de 25 de ani departe de tara si inca mai reactionezi urat la ce se intampla acolo? dupa atata timp ar trebui sa respecti fiecaruia dreptul la opinie si sa fii un spectator neutru. il acuzi pe autorul blogului de ceea ce si tu faci. nu urmaresc emisiunile lui Mircea Badea, dar in schimb ii citesc blogul uneori. consider fiecare contact cu informatiile din tara…”disturbing”. citeste-i si tu blogul de la inceputuri pana acum in liniste, cu atentie si incearca sa ii faci o analiza morala. cat despre individul in a carui spatiu suntem, trebuie felicitat cu masura, a avut curaj sa isi exprime parerea in piata publica, unde romanii zilnic arunca cu pietre…

      • Scorpia Says:

        cp…toata stima pentru comentariu. Ok..ma mai uit la MB, l-am citit acum si pe Nicolescu. Suntem oameni maturi si ne alegem preferintele. De ce trebuie ca celalalt sa fie injurat? Crestem cumva noi, in ochii nostri? Unde-i maturitatea care poate sa discearna…intre tot ce se aude, scrie…vede?
        Treziti-va oameni buni!

  23. oana maria devito Says:

    pentru radu de mai sus..ai vrea tu domnule sa ai o femeie ca aia ”urata cu crengi”..dar banuiesc ..tu preferi alea grase cu celulita si dependente de shaworma.esti banal domnule..si mult mai frustrat decat ar putea badea fi vreodata in viata.succes la femei!

  24. lankpo Says:

    Oh come on!

  25. vlad Says:

    nu mi se pare realist articolul… din punctul meu de vedere.. nu am intrat sa injur… si da vin de pe facebook… nici poza cu mircea nu mi se pare normala… dar in legatura cu basescu spune doar adevarul… si sincer daca as face emisiunea lui nu m-as putea abtine si eu… adica vedem cu „totii” cum acest domn basescu ne ia la misto sistematic.. nu inteleg sensul articolului tau… dar uite… numele lui mircea badea atrage commenturi… multe… si view-uri.. ceea ce conteaza… keep walking… dar altfel..

  26. Laurentiu Says:

    Eu unul sunt un privitor si chiar un admirator al majoritatii ideilor lui Mircea Badea. Insa cred ca pot intelege de ce il privesti in felul in care o faci. Intr-o anumita masura ai dreptate: Mircea este un cliseu. Nu constientizasem asta pana aici, insa cred ca exista si un motiv pentru inconstienta mea, si a multora, de altfel… Mircea este cliseul sau. Atitudinea sa este clieseul „Mircea Badea”. Insa ceea ce spune este in mare parte corect argumentat si de aceea cred ca merita urmarit in continuare. Cred ca, prin ceea ce face, ajuta oamenii care nu au timp sa se gandeasca la toate problemele vietii pe care o traiesc – tara, politica, mondenitati – pentru ca asa cum e viata este destul de incarcata – job, familie, casa – sa constientizeze ceea ce se intampla la distanta de viata lor cotidiana. Evident, nu sunt de acord cu toate atitudinile lui, iar atitudinea fata de tine, Marius, este una din acele atitudini pe care le consider gresite. Have a good one! P.S. Si eu astept sa vad daca va lua in discutie in aceasta seara postarea ta, si daca da, ce va spune.

  27. cristi Says:

    Bai, da un lucru e sigur: Badea are o armata de adulatori care te si linseaza daca te ei de el, nu e de glumit. Toata stima pentru asta. Mai departe, problema lui cum si in ce fel se foloseste de ei…

  28. cireasa Says:

    badea e un terminat.
    era funny cand era cu oreste, acum e doar inca un terminat de la antena3.

  29. mariusnicolescu Says:

    @cristi: da, asta mai lipsea, nu mai zic nimic rau despre el pentru ca are o armata de dobitoci in spate. ma indoiesc…

  30. cristi Says:

    eu sunt curios ce parere au despre ei, stiind ca tot ce spun aici este pentru ca li s-a comandat :))

    • wordrace Says:

      that is so true:))))

    • Iulia. Says:

      Doamne voi chiar credeti ca „fanii” lui MB fac tot ce fac din cauza ca asta a ordonat el or something?Deci nu cred ca unii mai gandesc asa cum gandeau pe vremea comunismului.Daca eu acum vreau sa scriu un comentariu e pentru ca asa a zis el?!Doamne ce tara de inapoiati.O facem pentru ca vrem!O faceti pentru ca vreti!Eu zic sa ne traim viata si sa ne acceptam in felul urmator: voi dragutii de voi fani base si noi care wow stati sa va anuntam:AVEM VIATA!Noi nu tinem televizorul aprins pe Antena 3 continuu.Hai un film,un documentar(chestii grele pentru voi 🙂 ).Si chestiile de gen :”That is so true” sau „ai pus punctul pe I ” arata mai mult faptul ca el era nehotarat si avea nevoie de cineva sa ii spuna:Bravo mai micutule ai facut treaba buna.”ai pus punctul pe I” dar stai.In BASESCU nu e I.Wow ati invatat si altceva.Sau vine de la TraIan? Asa imi place sa vad cum lumea se aproba aici de parca ar fi in clasa intai unde daca reuseste cineva sa scrie o propozitie e deja premiant.Ochii nu se folosesc ca element de decot,ci ca sa vedeti cu ei.Folositi ceea ce vi se da. 😛 (P.S.: Da am intrat aici de pe facebook care am observat ulterior ca nu este al lui MB. Deci inainte sa dati cu parul intai verificati tinta. )

    • Iulia. Says:

      decor**

  31. Cora Says:

    Vezi, asta este problema ta. Majoritatea au fost politicosi cu tine iar tu ii numesti „o armata de dobitoci”. Mai ai de maturizat, sau poate cei 7 ani de-acasa lipsesc. Nu poti pune pe toti in aceeasi oala. Intai trebuie sa gandesti si pe urma sa deschizi gura, sau in cazul tau sa scrii. Mare, mare rusine, mai ales cand doresti atat de mult sa devii un nume cunoscut. Nu asa se face…….Vai ce s-a ales de tara asta!

    • Danny Boy Says:

      Cora, dar l-ai vazut si auzit vorbind? Ii ies cuvintele din gura ca florile din zapada: rare si girbovite. Mai ales cu o camera in fata. Probabil din cauza danturii. Cauta pe google si ai sa il vezi, te prapadesti de ris! Mi-e mila de ce a trait baiatul asta in copilarie sau in liceu, aspecte curat freudiene! Dar asta nu justifica atitudinea lui. Apoi, Mariusica, tu de sampon ai auzit? Oricum trebuie sa fie greu sa crezi ca meriti mai mult si tot ce esti sau tot ce faci sa fie bagatelizat sau luat la misto, asa cum patesti tu. Oricum, pe de o parte e clar ca ai aruncat vorbele astea ca sa faci accesari, pe de alta, imi vine in minte povestea celor care nu au reusit sa ajunga la nivelul lui Mihai Eminescu si au latrat sa il „desfiinteze” ca valoare. Nu te poti ridica, incerci sa cobori pe altii! Ei, asta mi se pare cliseu romanesc sadea! Cam asta e cazul cu tine si cu Mircea Badea. Bucura-te ca e unul din putinele momente in care tu si el apareti in aceeasi fraza.

      • Horia Says:

        Esti penibil comparandu-l pe Badea cu Eminescu, si e aiurea sa te iei de un om doar ca are parul mare, tocmai asta e problema majoritatii romanilor, cand vedeti ceva sau pe cineva altfel, il jicniti, il batjocoriti doar ca are alte opinii

    • Danny Boy Says:

      Se vede ca esti un propagandist bashit si platit sa il pupe in fund pe Basescu, bolovane! Intorsul asta al vorbei ca un valutist de Inter te da de gol. Eu nu l-am comparat pe Badea cu Eminescu, ci pe Mariusica-nespalatul-cu-sampon cu „detractorii” lui Eminescu, simplu. Iar daca tot ai adus vorba, da, cred ca diferenta intre Mariusica-nespalatul-cu-sampon si Badea, este intre tine si Eminescu. E bine asa? Si l-am intrebat pe Mariusica-nespalatul-cu-sampon daca a auzit de sampon, deci nu l-am luat la lula pentru ca are parul (sanki!) lung. Urit par si rar, daca e sa ma intrebi. Deci, du-te si pupa-l daca il iubesti atit incit sa fii magar si valutist lingvistic, sa imi rastalmacesti ca un postac vorbele, jegosule!

      • Iulia. Says:

        Horia draga,dar nu exact acelasi lucru a facut si (citez: ) „Mariusica-naspalatul-cu-sampon” si cu MB . A inceput sa dea in dreapta si in stanga cu afirmatii despre un om care este altfel.Cum este Mircea Badea altfel?Unul dintre exemple este asta: El niciodata nu o sa intre pe site ul asta si o sa zica: Nesimtitilor uite ce immi faceti.Eu nu sunt asa si asa si asa.etc.Si chiar si tu ai spus horia,asta e problema multor romani,faptul ca incearca sa isi construiasca un nume incercand sa darame un altul.Si eu zic ca atunci cand mai pomenesti de „romani batjocoritori” poti sa incepi prin a te gandi la acest „Mariusica-nespalatul-cu-sampon”,la scumpul,zeul meu Traian Basescu si la iubita mea doamna Udrea.O seara placuta.

      • Iulia. Says:

        Danny imi place mult cum gandesti.Deja mi se pare ca tot ce facem/spunem nu schimba cu nimic faptul ca inaptul de mai sus nu poate percepe realitate( si nu vorbesc de postul de televiziune draga horia).Este o lupta pierduta din multe puncte de vedere.Dar Horia vezi ca mai sus la „romani batjocoritori” il cam bagi si pe mariusica asta.Sau asta ai si vrut?

  32. Petre Says:

    Sunt de parere ca toti au dreptul la o parere sau mai multe. Deci parerea mea este ca el face tot ce poate mai bine sa-si faca treaba, sa ramana cat mai decednt ca sa-si ia salariul. Lucru foarte onorabil de altfel.
    Iar tu nu ai de ce sa dai cu pietre pentru ca esti exact ca el. Il injuri pe el ca sa faci rating…pe blogul tau draga ANONIMULE…

  33. krossfire Says:

    Da hai bai frate, Mircea Badea ? Mai exista Mircea Badea….e nevoie de o cearta pentru el ?

  34. simina Says:

    Si daca tot ati scris un articol atat de „inteligibil”, domnule Nicolescu, poate imi raspundeti si la o intrebare: de ce a trebuit sa plec din tara, sa stau departe de familie si de cei dragi, sa lucrez printre niste straini care injosesc tot ceea ce reprezinta romanul, daca basescu face asa multe pentru tara???? Trebuie sa mentionez, nu am fost printre cei care l-au votat si ma dezgusta tot ce a facut in tara, si din pacate, tot ce nu va face in continuare… iar domnul Badea spune tot ce trebuie in aceasta privinta. Pe mine basescu m-a alungat si astfel m-a umilit intr-o tara care nu e a mea, intr-o goana continua pentru supravietuire… si asta fac multi romani, doar supravietuiesc… Banuiesc ca dumneavoastra stati „la caldurica”, din moment ce aceste lucruri va sunt necunoscute. Toate cele bune va doresc (si asta e o jignire; probabil nu o sa puteti ajunge la sensul ei)!!!

  35. sandu andrew Says:

    deci daca nu era mircea badea nu as fi intrat niciodata pe site-ul asta, sau blog sau ce este….deci bucura-te nicolaescu sau cum te cheama ca datorita lui mai aude lumea de tine.deci continua sa te certi cu el:)))))

  36. lupu Says:

    „O armata de dobitoci”? Te-ai descalificat singur, nici nu mai e nevoie sa te injur….

  37. blogideologic Says:

    „Badea e un clişeu.”
    Se cheamă cultura populară.

  38. mariusnicolescu Says:

    da, ma bucur din suflet ca badea mi-a facut reclama… asta v-a ramas voua in cap dupa materialul asta… in fine. nu are rost…

    • Iulia. Says:

      Da chiar nu are rost sa mai citim ceva de pe blogul asta.Si chiar te cred cand spui ca te bucuri din suflet.Nici nu ma indoiesc.E singurul fel de ati face reclama.Felicitari!Acum te poti considera si tu „mare”. 🙂

  39. cineva Says:

    Pai nu e asa , ma bashinosule? Mancator de c….. ce esti?
    Spui ca Mircea , ii face pe toti incompetenti, dar ai tu curajul sa spui ca nu e asa? Ia zi! Un de a ajuns tara asta? Oare pt ca cei care o conduc sunt competenti? Nu prea cred!
    Din cauza lor si a celor ca tine, nu am sa mai mai intorc niciodata in tara aia de c….t , sa stii! Nu o sa-i ajungo niciodata , nici la degetul mic a lui Badea.

  40. cineva Says:

    A, era sa uit, dobitoc esti tu.

  41. mariusnicolescu Says:

    da, asta era dorinta mea de cand eram mic, sa ajung la degetul mic al lui badea. crede.ma, nu el e modelul meu in viata. nu un om care injura absolut tot ce misca si isi permite sa aiba senzatia ca le stie pe toate. badea face un singur lucru – alimenteaza ura romanilor fata de tara intr.un spirit care e orice numai cosntructiv nu. deci, ciocu mic…

    • Paul Says:

      Nu prea te duce capul, daca ai facut o afirmatie ca asta. NU urasc tara asta, ma consider un patriot, dar…totusi…nu ti se pare ca lucrurilie merg de la prost la foarte prost ?

    • Iulia. Says:

      Lumea nu uraste tara,ci acela care o conduce.Si o face foarte prost.Spune ce merge in tara bine anul asta fata de acum cativa ani.Nimic.Lumea moare de foame,pleaca prin strainatate si apoi tot noi suntem aia care urasc tara si o parasesc ca niste „oameni care nu sunt patrioti”.Hai ca am trait sa o aud si pe asta.Dar spune te rog cine e modelul tau in viata?Cineva din PDL cumva? :> hai hai spune ca nu afla decat..hmm..o tara intreaga.Dar nu iti fa griji oricum nimeni nu te apreciaza.Ai putea sa faci un bine si sa te opresti din publicarea altor articole si mai pretioase ca astea.Si eu zic sa nu le spui oamenilor „ciocu’ mic” ca noi nu suntem papagali,cei de la putere sunt.:)

    • shogun007 Says:

      prietene, lasa-ne pe noi cei care il ascultam pe Badea sa ne uram tara,pe basescu,pe boc,iliescu,videanu,udrea,etc si iubeste-i tu pe toti astia,dar mai presus de toate de toate ,,iubeste-ti tara frate,,…da-te in plm de melancolic cu measajele tale///Uita-te bai bulangiule la NASU ,la TVR,dak nu iti convine k nu te obliga nimeni,schimba postu fraere!!!!

  42. kcorny Says:

    de cat timp il stii pe mircica? eu il stiu de la inceputurile lui de la tele7abc…sincer cred ca a evoluat, dar acum stagneaza…nu-i agreez stilul, dar are rating deoarece vorbeste simplu si pe intelesul multora si sincer are dreptate in ceea ce spune…si mesajele lui sunt realiste…si vorba lui daca nu-ti place ai telecomanda…sincer tara asta si acest popor isi merita soarta…suntem jalnici…tu probabil esti un dac vasnic si iubitor de neam…suntem sclavii banilor si ai celor care detin tara asta…suntem doar mana de lucru in aceasta tara…dar noi sa fim sanatosi…

  43. Florin Says:

    Eu zic asta de vre-o doi ani . Adevaru e ca n-am ”iesirea la public” pe care o are Badea. Nu ne zice niciodata nimic nou, si are impresia ca e singurul purtator de creier din tara asta. De ce nu pleci din tara Badea ? Ai bani, ai ocazia, esti baiat destept.. De ce ? Iti zic eu de ce : Aici ”ruleaza banu” . Tu
    dai din cioc, banu iti vine.. In afara cine dracu te asculta.. A devenit LAME ceea ce face tipul asta.

    • Horia Says:

      wooooord

    • Iulia. Says:

      Din cate vad si tu crezi ca esti singurul purator de creier.Dar hai sa iti spun ceva: ceea ce detii tu e numai capul,carcasa.Inauntru e gol. Ia hai da si tu din cioc si vezi daca iti vine banul.Ai incercat odata?Asa crdeam si eu,nu a mers.Mai incearca odata.Iar nu merge,nu e asa?Eu zic ca e o problema la felul in care dai din cioc.Nu e totul asa simplu draga.Daca ar fi probabil m-ai recunoaste in momentul asta de la televizor.Ce pacat ca trebuie sa ne trezim din acest mic vis si sa ne izbeasca realitatea in fata.Si stii cum e..exerseaza si tu datul din cioc si maine poimaine te vedem la tv. 😉

      • Iulia. Says:

        Aaa stai ca acum am vazut.Incerci asta de doi ani?!Inseamna ca sigur problema e la tine.Te compatimesc draga.Dar pari un tip haios asa.Merge sa se faca misto de tine.Uite subiectul domnule nicolescu,e chiar in fata ta.Sau asta nu te ridica in „top”?:(

  44. iulia Says:

    Noroc ca exista unul ca el care sa il mai si injure pe basescu; altfel am ajunge toti sa ni se para firesc ce se intampla in tara asta. O fi avand el Badea defectele lui, e si frustrat si plin de complexe dar slugarnic nu mi s-a parut veci. In plus de asta, in caz ca nu ati observat, a fost singurul din Antena care a dat si in Geoana, daca e sa vorbim in context. Eu una il urmaresc de mult si nu am observat ca ar fi fost partinitor. Bineinteles, e greu sa fii obiectiv pentru ca suntem toti oameni si a fi subiectiv inseamna a fi om; asta nu inseamna ca e slugarnic. Pentru definitia slugarniciei- vezi Radu Moraru sau Diaconescu.
    Cat despre motivul pentru care sta in tara- banii- chiar imi vine sa rad ca cineva poate crede asta.

    PS. Daca nu va place Badea, pur si simplu nu va uitati. Nu va inteleg revolta.

  45. anduion Says:

    Bai si ce o sa planga Badea ca te-a pierdut pe tine, cred ca se tavaleste in chinuri.Am obesrvat problema ta, „Face misto de Basescu”.Nici o problema de acum in colo poti sa te uiti la Diaconescu care face istorie cu Elodia si la B1 la Nasul ca ala nu face misto de Basescu, din contra.

  46. wordrace Says:

    mai nou, Badea e urmarit de manelisti si alti retarzi care se cred interesanti facand asta.doar asta.

  47. hanzo Says:

    Prietene tu nu tre sa te duci la lucru? Lasa-i pe altii cu treaba lor. O sa mori de foame la cat de mult te fute pe tine grija ce fac altii.

  48. ccl111 Says:

    Mircea Badea: A iesit Base, si asta ma oftica tot timpul =))

  49. mihaela13o Says:

    am tot citit şi am văzut n articole dspre Mircea Badea şi fanii lui. Nu am spus şi nu am scris nimic pentru că nu mă interesa personajul şi nu cred că îmi aduc aminte de vreo contribuţie memorabilă a lui… Totuşi, m-am oprit la acest articol pentru că mi-a plăcut cum ai scris. Am şi eu o întrebare: Cine e acest Mircea Badea? Ştiu individul, mi-aduc aminte de el de la emisiunea aia de dimineaţa şi îl găseam respingător, nesuferit, încercând să pară, în mod patetic, mult mai inteligent decât este… însă de ce are atâţia fani şi de ce apare în majoritatea blogurilor? Cine este Mircea Badea şi de ce oamenii au nevoie de un model de urmat de un conducător al turmei care să vorbească în numele lor? Trebuie să mă aştept la înjurături acum, că tot am pomenit numele acestui „mare personaj revelator”?
    Off-topic: interesant blogul tău! O să mai trec pe aici! O zi minunată!

    • iulia Says:

      Pe cuvantul meu daca te inteleg! Pai daca nu te intereseaza personajul, habar nu ai cine e, ce face, ce zice; ce naiba te trezesti sa vorbesti despre el? Cine te pune sa il iei ca „model”? isi zice si omul parerea; nu inteleg cu ce anume te atinge pe tine sau pe altii ca tine. Si daca il gasesti respingator, la ce iti mai bati capul?

      • mihaela13o Says:

        Mda…m-am convins ce fani are… scuze pentru intervenţie!

      • Iulia. Says:

        Mihaela,nu te cunosc,nu ma cunosci,nu il cunosatem nici pe tipul asta cu blogul,nic pe badea personal.Asa ca o vom lua de la zero.In primul rand Mircea Badea este prezentatorul emisiunii „In gura presei”-Antena 3.In ciuda modului lui de a se exprima(de aceea emisiune este pamflet) este un om foarte destept si ideile de pornire ale lui sunt chiar interesante.Nu trebuie sa iei cuvant cu cuvant tot ce spune,incearca si tu sa selectezi ca de aceea ai tu chestiuta aia mica in cap care se plimba dintr-o parte in alta numita creier.Daca duci lipsa creezi comentarii inutile precum cel pe care l-ai scris mai sus.Dar spune te rog despre cine ai vrea sa se vorbeasca?Iti doresc o zi placuta.

    • shogun007 Says:

      mihaela draga tre’ sa recunosc k dupa ce ti-am citit comentariul am ajuns la concluzia k, de departe esti cel mai prot personaj care a postat aici,parerea mea…

  50. analfabetul Says:

    nu mi-a placut niciodata si nici o sa imi placa acum.
    „Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” ca sa se oftice putin ca i-am folosit replica….

    • Iulia. Says:

      Traiesti ca un prost si asta iti ocupa tot timpul. Hai bucurate ti-am facut un slogan cu dedicatie. 😛 (P.S.:: Stii ca aseara Badea isi rodea de murea unchiile de ofitca din cauza ca i-ai folosit replica?Doamne si abia isi facuse manichiura la salonul doamnei Udrea. :(( )

  51. mihai Says:

    Mircea Badea este un om cu care rezoneaza foarte multi romani si de aceea emisiunile lui au audienta mare!

  52. mihai Says:

    Mircea Badea este un om cu care rezoneaza foarte multi romani si de aceea emisiunile lui au audienta mare!!

    • Horia Says:

      da pentru ca in loc sa faca ceva constructiv, isi ghideaza cu totii ura impotriva unor anumiti oameni adica vreo 3 asa: basescu, boc( de care se ia numai ca e mic de statura) si elena udrea

  53. Izabella Says:

    Am devenit ieri fan Mirea Badea pe Facebook. Acum ma dandesc daca a fost o alegere potrivita.. Mi-a placut mult la inceput, a fost printre putinii care a spus ce a gandit, dar… atat.
    Speram ca „fanii” mircea Badea sa aiba ceva mai mult in cap decat sa se coboare la nivel de injuraturisi la un spirit de turma oarba.. si speram ca Mircea Badea e mai mult decat atat. M-a dezamagit, si azi am renuntat sa mai fiu fanul lui.
    Cat despre blogul tau, e o parere 🙂 si ma distreaza cum iti sar oamenii in cap (imi amintesc de membrii PDL de 1 Dec).
    Keep it up

  54. mihai Says:

    sincer, nu cred ca Mircea Badea este posesorul real al contului de pe Facebook.

  55. allin Says:

    acest om este vocea natiunii saracite de idealuri si parasite in fata saraciei, problema nun este cea a existentei lui mircea badea ci a mediului poluat de oameni politici subjugati de gandul imbogatirii. Pace tuturor

  56. Despre post-ul: Mircea Badea. Un clişeu vorbitor… « Frustrat[punct]RO Says:

    […] articolul s-a dovedit dupa cum se vede a fi un mare succes, la o adica baiatul asta de l-a scris mariusnicolescu a stiut clar unde bate si ce vrea sa realizeze prin postarea acestui gen de scriitura. Parerea mea […]

  57. Florin Says:

    „În sfîrşit, a mai pierdut un privitor.” … cred ca la ora asta, Mircea, e devastat ca a mai pierdut un telespectator. Hai sa-ti zic ceva ce a zis si el aseara, la emisiune: prietene, nu-ti place, omoara-l cu telecomanda, adica schimba postul. So simple!

  58. cristina9 Says:

    imi place „in gura presei” si putin imi pasa de cei ce-l urasc pe Badea 😛

  59. razvan Says:

    Nu ai zis nimic si ai avut parte de o gramada de trafic.

    Bravo !

  60. ckubs Says:

    Bai intradevar o sa fie zi de doliu…telespectatorul 3514 nu se mai uita la Badea.
    Oricum e misto ca dupa toate mitocaniile conducatorului Basescu tu inca mai crezi in libertatea de exprimare.

  61. mariannicolescu Says:

    Cu presa-n gură Fabulă-pamflet
    cu maimuţăreli de mirceo-felixieni

    Măi jigodie păroasă

    Cu frunte strâmtă de maimuţă!

    Întreaga-ţi zoaie căcăcioasă

    Face doar cât o cacamuţă.

    Măi slugă fără de măciucă

    Cu frunte strâmtă de maimuţă!

    Eşti curvă la PC, la Ciucă?!

    Sau gay-ciochist, care n’ai puţă ?…

    Ori eşti mocirla din privată

    Pe-o frunte strâmtă de maimuţă!?

    Miroşi mereu, nu câteodată…

    Ca un căcat sub o măsuţă.

    Dar să chemăm şi vidanjorii

    La fruntea-ţi strâmtă de maimuţă,

    Să-ţi încreţească “obrăjorii”!

    Dar… cei din dosul de la puţă.

    Arunci cu zoaie puturoase

    Din strâmte minţi ca de maimuţe

    La trei antene căcăcioase

    Doar câinii străzii să se-asmuţe.

    Să latre javrele-feline

    Şi-un Felix-gri ca Aghiuţă-,

    Cu smârc au boturile pline,

    Tu lingi căcat de pe lăbuţă.

    Şi-nchei pilula fabulistă

    De amorţit la măseluţă:

    Cu jeguri, am făcut o listă

    Şi-n cap eşti tu, cur de maimuţă…

    Şi-n cap e Cita-căcăcioasă

    O diaree şi-o scursură,

    Din fosa septică, hidoasă,

    Mâncând căcat cu presa-n gură.

    Ciuta cu ochelari de şarpe

    Acesta este um pamflet şi poate fi tratat ca atare.

  62. cristean Says:

    Ai fost prea baiat bun in postarea asta. Badea e un tonomat mai penibil decat Ciutacu.

  63. SAAB Says:

    Marius Nicolescu …..esti un mare bou!!!!!!!!!!

  64. mariannicolescu Says:

    FELIX MOTANUL ŞI PISICILE ARISTOCRATE Fabulă spusă în gura mare a presei

    Era un cotoi meloman care cânta la fluier, sufla doine şi balade într-un melos de “notă informativă”, fără note şi portative ci, după gheara-i lungă şi urechea-i bleagă.

    Un hingher securizat şi conspirativ i-a spus “FELIX”, şi l-a avansat la suflat în caval, (sanchi, că tot cu “note” lucra!) făcând comerţ la exterior, import-export, mai pe acoperişul lumii, unde plouă cu valută în conturi perverse, otită sau hoţită într-o ureche şi, care s-a luat pe mâini, spunându-i Postelnicu pe 22 :“Adio arme!” şi, ca răspuns, zicând FELIX:”Adio valută!”

    Într-o zi de Crăciun, Măria Sa, Motanul Ceau Nicu s-a dus pe apa sâmbetei, după Umbra lui Mircea la Cozia, lăsând “DUNĂREA” şi “CRESCENT”,descrescento, aici, sau, mai precis, ICE.

    FELIX a mai trombonit ce-a mai trombonit, iar, după revoluţia de căcat, îngropată de mâţe, a ieşit curat şi INTACT, şi putut şi cu banii luaţi, vărsaţi în desagii pisicuţelor felixiene, mai intacte şi în fapte şi în acte, căţărându-se pe a treia treaptă din FORBESUL şi CAPITALUL după MARX; voi ales, voi bules, VOI-CULES-CU noi şi ai noştri de faţă, vorba ceea: cine sapă-n banca altuia, rămâne cu conturile din ea!

    Pututul cu banii luaţi s-a lansat imediat în afaceri şi-n politică, să nu se condamne cumva comunismul în lipsa lui, că ar mierli-o, cântându-i, un MATELOT la proră, imediat:/La DAN & ELA POPA-n poartă/ ‘i-o pisică moartă/Cine-o râde şi-o vorbi/ S-o mănânce coaptă!/

    De atunci, într-o veselie, rulează şi la noi pe tembelizoarele cu antenele cele trei ale pisicilor aristocrate doar FELIX THE CAT, /mieunând din bot în bot/ doar pe-un singur MATELOT,/ de seară până dimineaţă/ de mai să ţi se facă greaţă/.

    Şi PC pune el laba, le-a CREŞCENT INTACTU’ la 1,5-1,6 milioane de euro, permiţându-şi să-şi angajeze motănei şi motăniţe, pricăjiţi ori jigăriţe, care-şi miaună-n nojiţe, cu sau fără funduliţe ca de exemplu: motanul RADU, ce are la creier o dudă, ş-aia putredă, ce a- nceput să pută a căcat; mocăniţa, pardon, motăniţa MIRCEA, asta nu-i nici bric nici locomotivă; motăniţa DANA, nu-i cea din portul Tomisului grecesc, ci-i alta care-şi rupe zilnic două perechi de chiloţi cu pisicuţe pă emisiune, de atâta frecat şi gesticulat pe scaun, de zici că are limbrici, recomandându-i chiloţi de tablă; motăniţa c-aşa-i e FIREA, neam cu ciobănaşul oropsit din Mioriţa şi VRÂNCIOAIA. Mai miaună unu-n cupletul cu STAN & BAN, şi de VALENTINE’S DAY ar trebui să bea numai valeriană şi să-şi schimbe prenumele, că nu-l iubeşte nici dracu’; ca neamuri de ghiolbani, mai vin unii pupincurişti, pupinbuze de sticle fermentate-n MUGUR CU OCHII TULBURI de MACIU PICIU VICĂ, frate cu CIORBICĂ, strâmb la lentilică, văr cu nea MILICĂ- cioc de bibilică. Toţi sunt cu capul pe tocător, până de sfântu’ Nicolae, aşteptând să le vină GÂDEA, câte unii fiind de la ţară, da’ nu le mai zice lumea de mult “ţărăniştii” ci, mai politicos, “nişti ţărani”. Tot în fibula noastră fără muşchi roade coada motanului una bucata ciuta cu ochelari de cal super licenţiat în mâncat … ce-ngroapă pisica: CIUTA CU-MOACĂ DE VACĂ, frate cu RADU-anti MARINĂ(descris în pomelnicul de mai sus): /cu faţa dată cu benzină,/ ce se-agită la chenzină,/ fâsâind ca o … beşină/. EU CU DOR mâine TU DOR, Hei! Hei!

    M-a presat Aghiuţă să mă uit în gura uneia,( jucătoare de BE) /BA DE A cu ochi măslinii,/ Mândră mieuleană/ Ce se duce pe pustii/ C’o mănâncă-n blană/. Pupă-n curul cel râios/ Spumegoasă şi cu tact/ Pe FELIXUL mânios/ Să iasă mereu INTACT./ Până-n şase când pupatul/ Va fi, mi se pare-n van /MATELOTUL-prea votatul-/ Iese iarăşi la liman/. Şi-ntrebând: Ce faci fă, MIRCEO?/ Îngropi-Dezgropi ca un cat/ Ce ai vrut, pe veci ai face-o:/ Să mănânci numai: căcat!/

    Tom & Jerry

  65. mariamirabela Says:

    mie imi place mircea badea…si cred eu ca fiecare din lumea asta e liber sa aiba simpatii si antipatii, dar nu-mi place atacul la persoana…si ca sa-l citez pe mircea, ref la commenturile lasate aici „nu e minunat ce se intampla sau nu e minunata tara in care traim?!?”

  66. Eu Says:

    Pe vremuri Badea era mai simpatic, acum a luat-o pe aratura rau. Dar acum a venit iar Basescu, deci pun pariu ca pana in vara nu o sa mai aiba emisiunea. Ce bine…

  67. Lucius Fascius Says:

    eu inca ma mai uit la Gura Presei. Dar mi se pare bun simt ce a spus Nicolescu aici – Badea asta face, injura pe toata lumea (sau pe cat mai multi posibil) si nu are niciun fel de responsabilitate. Pe deasupra nu prea suporta ca cineva sa nu fie de acord cu el (oare nu toti suntem asa?) Ceea ce cred ca si el ar recunoaste: este un format bun, original, simplu, ne luam de toti, comentam, suntem destepti, dar nu avem (sper cel putin) ipocrizia de a crede si a afirma ca toate solutiile sunt la noi. Dar face parte din libertatea de exprimare, asa ca sa il acceptam asa cum e pe sticla, sau sa butonam mai departe.

  68. powerpuffgirl Says:

    vai, dar ce original ai fost.ti se pare ca esti primu care se ia de mircea badea? uite ca si tu ai folosit un cliseu, atacandu-l pe el. nici macar nu ai scris ceva concret. mai inspira-te de la zoso, si fa-ti temele altadata.

  69. CBj Says:

    E opinia ta si prin prisma libertatii de exprimare, fiecare are dreptul sa spuna si sa gandeasca ce vrea. Insa daca vroiai sa faci ceva care sa insemne mai mult decat o simpla „ţigăneală, e un mod relativ ieftin de a atrage privitori” (am incheiat citatul), trebuia sa pastrezi toata postarea la nivelul de observatie pertinenta, obiectiva, fara tenta personala. Prin finalul „apoteotic” ai facut exact ceea ce blamezi la Mircea Badea – „tiganeala”.
    Parerea mea personala e ca Mircea Badea inca reprezinta o critica obiectiva, cu toate ca exagereaza in anumite situatii. Dat fiind ca emisiunea se adreseaza unui segment ceva mai „destupat”, e de la sine inteles ca fiecare trebuie sa treaca prin filtrul gandirii ceea ce aude la MB. Pana una alta e printre putinii care gandeste „out of the box” si te face sa-ti pui intrebari, nu sa accepti niste opinii „de-a gata”. Asta pentru cine vrea sa gandeasca, bineinteles.

  70. CBj Says:

    E opinia ta si prin prisma libertatii de exprimare, fiecare are dreptul sa spuna si sa gandeasca ce vrea. Insa daca vroiai sa faci ceva care sa insemne mai mult decat o simpla “ţigăneală, e un mod relativ ieftin de a atrage privitori” (am incheiat citatul), trebuia sa pastrezi toata postarea la nivelul de observatie pertinenta, obiectiva, fara tenta personala. Prin finalul “apoteotic” ai facut exact ceea ce blamezi la Mircea Badea – “tiganeala”.
    Parerea mea personala e ca Mircea Badea inca reprezinta o critica obiectiva, cu toate ca exagereaza in anumite situatii. Dat fiind ca emisiunea se adreseaza unui segment ceva mai “destupat”, e de la sine inteles ca fiecare trebuie sa treaca prin filtrul gandirii ceea ce aude la MB. Pana una alta e printre putinii care gandesc “out of the box” si te face sa-ti pui intrebari, nu sa accepti niste opinii “de-a gata”. Asta pentru cine vrea sa gandeasca, bineinteles.

  71. sorin Says:

    esti un mare bou. stiai deja? naspa.

  72. George Says:

    Esti doar un mic profitor. Arunci momeala si astepti reactii. Articolul scris de tine e slab si postarile care le-ai primit se datoreaza doar renumelui lui Badea. Daca te consideri o revelatie spune ceva despre ninsoarea de afara, sau despre orice fapt banal. Sau despre politica. Si daca reusesti sa primesti atatea comentarii esti tare. De fapt scrie despre orice altceva vrei tu decat Badea si nu o sa ai asemenea reactii pe blog. Asta iti spune ceva? Probabil ca iti spune ca are „o armata de dobitoci in spate”. Mie imi spune ca esti neinspirat la scris, redus la vorba, dar bun la critica. Oups! cumva tocma de asta il acuzai pe Badea? De fapt iti dai seama ca aproape tot ce ai scris de el ti se aplica si tie?
    Oricum tu si toti cei ca tine sunteti penibili ca va frustreaza un om pe care-l frustreaza starea tarii lui.
    Nici nu mai vorbesc de neinspiratii care se leaga de viata lui personala. Oricum pentru toti astia de il criticati nimeni nu o sa va mai injure daca atunci cand il criticati de ceva aratati ca sunteti mai buni: il criticati ca prietena lui e urata, ne aratati o poza cu prietena voastra; il criticati ca scrie prost, scriti voi mai bine samd

  73. eu Says:

    Zici ca e usor sa critici fara sa raspunzi in fata nimanui dar tu ce faci acum?

    Coae esti naspa sincer acuma…

    Stiu ca o sa-mi spui daca nu-mi place sa nu mai citesc …da n-o sa mai citesc… trebuia sa-ti spun asta :D(libertate in exprimare :-??)

  74. mike Says:

    ai scos-o p asta din putza gandirii…. superficial post

  75. adriana Says:

    cine dracu esti Nicolescu-le??!!!?Pe Mircea il cunoastem de mult si e coerent in tot ceea ce spune,pe tine nu si cred ca iti doresti nespus de mult ca sa ai vizibilitatea lui si iubirea pe care i-o poarta lumea,deci dupa parerea mea,esti doar invidios si nu stiai cum sa fii in centrul atentiei!MIRCEA BADEA-for ever!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  76. mariusnicolescu Says:

    profitorul din mine nu se astepta ca insusi badea sa il citeasca. nu sunt primul nici ultimul care scrie despre asta, superficial sau nu… asa ca nu va mai apucati de coada si sariti in sus. in locul meu ati fi facut acelasi lucru. eu ce sa fac acum? sa va rog sa nu mai intrati aici pentru ca am scris ceva despre badea? penibil…

  77. Ciprian Bojan Says:

    Avem noi, proştii dreptu’ să ne placă în continuare Mircea Badea? Sau tre’ să ni-l dai mata? Puţin îmi pasă părerea matale, poţi să te speli pe cap… Măcar Mircea Badea are o părere bazată pe argumente. Nici mata nu duci lipsă de argumente, da’ după opinia mea cam slăbuţe!

  78. Itidatattumultamuiefraiere Says:

    Te rog mult de tot: ia cutitul din bucatarie, infinge-ti-l cu toata puterea in gat si simte-te mandru ca in 2 minute scapa lumea de un sobolan. Felicitari!

    • Mircea Says:

      Da tu tonul, inteligentule. Sunt Mircea Badea si iti spun ca esti un dobitoc. Pai eu asa exemplu dau? Pai tu asa ma aperi, inginerule? Mai ai si nume de artist.Numele de familie: Fraiere si prenumele: Itidatattumultamuie. Rushine. Baselule

  79. mariusnicolescu Says:

    @itidatatu….: esti prost de bubui fratioare. adu si un argument, nu injura ca la gura cortului

  80. Rhadoo Says:

    Auzi colegu’…cred ca ai facut ceva vizite pe site ul tau uitat de lume…de cine putei sa te iei ??? un personaj de la tv…si nu unul oarecare ci de unul iubit de public…asa ca apucate de munca si de scris chestii interesante… stiu ca esti foarte dejamagit ca nu ai „blogarasul” cunoscut…nu raspunde la comentariu ca nu ma intereseaza…

  81. Mircea Says:

    si-l doare pe mircea badea`n cur ca te-a pierdut pe tine ca spectator.

  82. daniel Says:

    Ba! tu esti dobitocul ala sinistru care il imita pe Badea pe youtube in „jurnalul lui Nicolescu” sau ceva de genul asta? o mizerie profunda, iti mai spui si numele de parca ai fi vreo mare schema…ba du-te frate si fa-ti publicitate altfel, ca de milogi suntem satui…sfatul meu catre un ultras ca tine: incearca din cand in cand sa fii tu insuti…adica sa nu fi curva ceea ce esti in momentul de fata 😉 o sa vezi ca functioneaza…ZAMBESTE! bine pa!! altfel esti barbat bine pentru un poponar ratat si in semnificativ…DA-TI FOC BAAAA POCITANIE!!!

  83. CARMEN Says:

    Mircea Badea este dupa parerea mea cel mai destept om pe care l-am vazut. Numai dobitocii limitati nu-l inteleg pentru ca e drept nu se exprima pe intelesul tuturor. Tu asta care ai scris articolul de mai sus ori esti invidios ori ai vrut sa-ti faci trafic pe blog ori esti un prost. Pentru boul de Radu care a scris ca prietena lui Mircea Badea e urata nu am cuvinte sa-i mai spun….

  84. mihai Says:

    bai..mariusica… bai nicolescule!!..Sunt doua tipuri de persoane: inteligenti si care se cred inteligenti..Tu faci parte din a 2 a categorie si te faci de ras rau de tot!! pe youtube il copiezi la greu pe Mircea Badea si nu esti decat un trucaj ordinar:)) o chinezarie ..o copie de 2 bani.. Esti praf!!!

  85. dasshuria Says:

    si eu l-am ascultat pe M. Badea si imi placea,adica da, spunea realitatea si inca o face ..dar daca ajungi vreodata sa auzi si parerea unor oameni inteligenti,a unor oameni care iti arata ce inseamna sa fi inteligent ,nu prin vorbe pe la tv,ci prin cultura si ceea ce au in cap…iti schimbi parerea! Nu trebuie criticat nici Badea,pt ca fiecare munceste ptr painea lui,dar cred ca deja se ajunge la manipulari de mase,a unui intreg trust si clar a unor formatiuni politice! Fiecare cred ca are dreptul la o parere,dar nu trebuie luata mereu ca ,cea mai buna!

    ..parerea mea.. :P:D

  86. cuura Says:

    Ce mai castana de trafic.
    Mircea Badea – un cliseu vorbitor.
    Bravo! Bravo Bravo!
    Pana una alta, Nicolaescu, „din putul gandirii” e un vechi cliseu Catavencu.
    Pentru a parafraza un politician in voga,
    Mircea Badea poate nu e un facator de pace, dar e un om viu,
    pe cand Nicolaescu nu e, nu e deloc.

    Va urasc pe toti, nediscriminat,
    numai rau.

  87. Top Posts — WordPress.com Says:

    […] Mircea Badea. Un clişeu vorbitor… Îmi plăcea Mircea Badea pe vremuri. Aveam senzaţia că spune nişte chestii care dor sau au importanţă. Între […] […]

  88. KLTT Says:

    Am intrat pe sait pentru ca cineva mi-a dat link-ul si mi-a zis ca e ceva interesant la adresa lui Mircea Badea. Acel „cineva” se insela. Tu ori incerci sa iti aduci vizitatori pe sait folosind orice mijloace ori esti in nevoie disperata de atentie. Ba mai mult, nici interesanta nu gasesc scrierea/confesiunea/palavrageala ta. Daca tot vrei sa faci ceva sa atragi atentia mergi gol prin Romana, defileaza prin gara de nord imbracat in fusta sau ceva, orice te-ar putea tine departe de gandurile tale prost asezate sub freza de anii 70.

    „De asemenea mi-am dat seama că ceea ce face Mircea Badea se cheamă ţigăneală, e un mod relativ ieftin de a atrage privitori” – tiganeala e ce faci si tu, abuzand de un articol ce include si numele „Mircea Badea” pentru a aduce oameni pe pateticul tau sait/blog/loc de curvasaraie si de schimbat replici „glorioase” cu intelectualii de clasa care sunt cunoscutii tai.

    Acuma sincer. Cine te plateste sa tii mizeria asta? Sau poate esti doar membru de partid?

  89. thorhammer Says:

    Unu’ scria mai sus:”cine mai esti si u mah??mai esti si u vreun intelectual ce se crede interesant prin vorbele ce la urma urmii nu spun nimic.Mircea Badea makr e barbat si zice ce gandeste,u esti un nimic!;)”
    Asta este rezultatul emisiunilor lui Badea.Lupta dintre prostime si intelectuali.Se vede bine care dintre ei priveste la Badea.

  90. dragos Says:

    bai proasto ia fa si tu misto de cine vrei tu sa vedem daca se uita cineva la tine…esti „bas”!

    • intelectualul Says:

      bah cine e nicolescu asta ca e urat ca ciuma !!!
      CIUMOOOOOOO RAPCIUGAAAA HUOOOaaaa

    • dan Says:

      am sa fiu scurt CE PROASTA E MA-TA …si tot asa pana la maimuta !!!!!!

      • Rares Says:

        Si eu voi fi tot la fel de scurt: Sigur esti din Bucuresti si mult mai sigur esti dintr-unul din cartierele in care se vorbeste cu „manca-ti-as” si „frate” (sau mai bine cunoscutul si luat la misto de toti: c…ie). Asa-i?

  91. Bulov - Bula Bulov Says:

    Japite…. platite –prostite… ect…

    Mr. Badea… stie de fapt ca si el este un mic motz de Japitza? ,… da dar el este o Japitza Platita , de Succes… ( ca pe centura) si Prostita ca de, e pe bani si la el e voie… care este…
    Japitza „Ne-informatician Cybernetician– care nu prea reuseste sa foloseaca un computer… ajutat de Mamitzica si Pretena ei Jana Gheorghiu sa intre in media… prin 97 parca…Tipic Romafiac(romanesc = traducere gratuita pentru scelerati idealisti sau japite ne-majoritare) unde PCR se traduce simplu prin : Pile+Relatii+Cunostintze!
    Si astfel produsul frustat The Big Badea … a luat nastere…
    Dupe care ne „”esplica”” dinsul findca el are destul si destui bani de la Kur sef voiculescu(PC= partidul comunoist neo oligarhic) trebe totzi dar totzi !!! sa pupe unde si cum se transmite prin trimbitza lui rosie, ca asha vrea shafutzul…
    Probabil ca din salariul lui de freo 300 000 euroi pa an…. plus bulionul de euroi (pe care afirma ca l-ar produce pantru KurPictat Voiculescu), au fost donatzi si au ridicat TERIBIL Nivelul de trai al celor 5 milioane de nemajoritari,
    In concluzie ” DACA EU O DUC BINE / NU CONTEAZA RESTUL/ MUSAI SA-I DUC DE NAS/ CA SA DEA DOMNUL …(voiculescu mai mult la mine care este) SA o DUC si MAI BINE DACA O SA-I FAC PLANUL …
    Restul E Japitze Cotizante Prostite–LOGIC Neplatite BINE CA EU CARE ESTE VOCE DIN GAURA PRESEI PSEUDOLIBERE….
    Mr Badea esti tare domle, auzi nu uita sa brevetezi asta la OSIM, se pare ca ai inventat ceva in spectrul PULITICO-Color si anume culorarea: ROSU PUPINKURIST/ PRODUS % NOU, PRODUS AL LA MIRCIULICA SCELERATUL BADEA, TRIMBITZAR SHEF LA DOUA CAPETE.

  92. Dani Says:

    zici ca „Face mişto de Băsescu că e populsit, dar exact acelaşi lucru îl exemplifică şi el” Nu cred ca are rost sa subliniez ca lasi impresia ca nu faci diferenta dintre populist (nu prea vad cum poate fi Badea populist) si popular insa ma intreb oare chiar nu vezi diferenta dintre functiile celor 2? Ti se pare ca au acelasi grad de responsabilitate? In timp ce un show-man ca Badea trebuie sa fie popular ca de aia e platit, un presedinte nu ar trebui sa fie populist (populist – om ce are o atitudine favorabilă satisfacerii dorințelor poporului, chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia)

  93. Florin Says:

    E foarte greu cu oamenii astia, mai ales cand majoritatea e formata din imbecili (cum ar zice unguru` AKA: democratie)! Fiecare cu parerile lui despre lume, insa daca tu crezi ca retardatii care ne conduc sunt intr-un fel sau altul competenti, nu pot decat sa ma amuz copios de primitivitatea gandurilor tale. In fine, sunt multi care se inflacareaza cand aud critici la adresa lui Base sau a mai stiu eu carui conducator luminat, inca lumea e foarte proasta si nici nu cred ca se va destepta vreodata pt ca pur si simplu ii lipseste acel spirt critic sau cum ii spun moldovenii „critical thinking”, care bine inteles pt cei care se multumesc cu putin, nici nu poate fi acceptat in cercul lor de neuroni restrans la… 1-2… In cazul acesta nu ne ramane de facut decat sa-l slavim pe prea luminatul Base and company (respectiv toata clasa politica, a nu se crede doar PDL…) si sa ne lasam prostiti in contiuare de acest concept miraculos denumit pt gogomani „capitalism”, „civilizatie”, si alte multe magarii.

    PS: Va rog sa nu mai criticati de azi inainte incompetentii (respectiv conducatorii, pt ca au dat dovada in nenumarate randuri de abilitati nemaipomenite in univers…) si sa-i pupati in cur, poate asa va veti alege si voi cu o paine in plus, fiinte nenorocite…

  94. ckubs Says:

    cred ca acum ai un orgasm dupa postul cu Mircea Badea.Atatea comentarii la un post pe blogul unui neica nimeni…Plus ca mai e si unu de se da Mircea Badea si abereaza destul de prost pe aici…ce sa mai superb

  95. Raluca Fodor Says:

    ai suparat multa lume cu articolul asta, Badea are el convingeri bune poate, dar e platit sa zica ce zice, e barbat ca nu e femeie… dar in rest cam atat, toti muncim pentru bani si el ia bani pentru ce vorbeste… asa ca zice si el ce i se cere, nu cred ca toate textele alea vin din capul lui

  96. sergyumita Says:

    Perfect de acord,iar idiotii care injura pt a-l apara pe mircea noaptea nu st decat niste frustrati care nu isi pot expune punctul de vedere civilizat.Ok ,va place badea,si????trebuie sa il injurati pe cel care are ceva cu el?si cine e badea asta,vreo zeitate azteca?v-a cam sclavit cu tv-ul inseamna daca ati ajuns a-i fi partinitori prin a jigni un om demn de tot respectul zic eu.Multa bafta in continuare stimate domn!

  97. ionellla Says:

    wow…ce mai controverse mai naste Badea asta…eu consider ca mai si exagereaza dar de cele mai multe ori zice f bine ce zice…omul are o fluenta in vorbire si niste idei in cap care depaseste cu mult orice roman, e destept. Iar daca se poarta naspa, se poarta pentru ca tara ii permite… si cand e naspa, tu stii ca se poate mai bine si altii isi bati joc, iti cam vine sa-ti bagi piciorul

  98. Sfantu Simon Says:

    Despre post-ul nr 1 in WordPress: Mircea Badea. Un clişeu vorbitor…(pamflet); citeste mai multe pe http://romanfrustrat.wordpress.com/2009/12/16/despre-post-ul-mircea-badea-un-cliseu-vorbitor%E2%80%A6/

  99. velciov Says:

    Avem motive, avem subiecte de dezbatut. Unii il comenteaza pe Mircea Badea altii fac comentariu la comentariu. Avem energie, avem poate prea mult timp liber. Suntem liberi insa si suntem stimulati sa spunem ce vrem si ce gandim. E o tara libera, pacat insa ca nu ne concentram energiile pentru a realiza ceva palpabil sau care sa ramana.

  100. gaboanta Says:

    Intru totul de acord 🙂
    http://gaboanta.wordpress.com

  101. Alin Says:

    Interesant.. deci daca Badea se ia baselu fiindca acesta din urma e populist, tu te iei de Badea fiindca si el e populist. Ce sa spun.. mai bine ma uit la Badea decat la tine.

  102. alina Says:

    of,ai o putere inexistenta de intelegere a lumii in care traiesti. adica pe bune…unde ti se pare ca badea minte sau spune prostii? e un tip inteligent,care spune ce gandeste si intelege ce se intampla in jurul lui. tu ce faci? iti faci un blog in care te prefaci ca esti destept….si ne arati cum stai cu mana in barba,ca un mare ganditor modern si intelectual de seama ce esti..te plangi de badea ca el critica intr-una…si tu ce faci?…il critici pe el…ceea ce e ok.toata lumea are dreptul sa critice ce vrea. eu acum te critic pe tine. asta inseamna ca ma plateste vreun mogul.nu? sau poate doar am minte si personalitate proprie. poate ar trebui sa schimbi motto-ul blogului. nu e prea grozav. ah si scuze,dar daca incepi sa-l compari pe badea cu emisiuni ca ‘acces direct’, mai bine renunta sa mai deschizi vreodata televizorul. ah..si daca tot e usor ce face badea…cumpara si tu o masutza…convinge un „mogul” sa te angajeze si incearca sa tii 500 000 de oameni in fata televizoarelor, in fiecare seara de duminica pana vineri. incearca sa vorbesti tu din capul tau timp de o ora pe un canal national si apoi povesteste-ne si noua cat de sclipitor esti tu de fapt. si la final…sa stii ca te exprimi de 10 ori mai prost ca badea. iar argumentele tale nu au baza reala. si daca spui ca iti placea badea si acum nu…dai dovada de prostie…badea e un om care nu si-a schimbat punctele de vedere in cursul anilor,dupa cum a batut vantul.deci daca ti-a placut initial,era logic sa continuie sa-ti placa.tu in schimb banuiesc ca l-ai placut cand era la moda sa fie placut si acum il iei peste picior,cand e la moda treaba asta. bravo,ai iesit din turma!! 😉 se vede si dupa poza cu mana in barba.absolut ravasitoare! :))

  103. alina Says:

    am uitat sa mentionez o chestie foarte tare…cum se face ca ai ales sa ilustrezi maretul tau articol,care se vrea inteligent si serios….cu o poza a lui badea in bustul gol si cu prietena lui in chiloti?…spuneai ceva de ‘capatos’ si ‘acces direct’ parca?..acum inteleg de ce…le aplici strategia…nu crezi ca esti ipocrit?

  104. oana maria devito Says:

    doamnee…te am vazut pe youtube….esti ridicol…ia macar niste lectii de dictie…doamne dar penibil mai esti..dar tu in ce lume traiesti?…PENIBIL,,PENIBIL..

  105. Liviu Says:

    Slobozimash pe fatza ta marius nicolescu , sa ii trag pula`n gat maicatii … uscamiash chilotii pe crucea ma-tii.

    • Cristian Says:

      Mircea Badea says: Intrati, intrati, intrati si injurati… Hai sa-l umilim pe boul asta! https://mariusnicolescu.wordpress.com (il compatimesc pe acest Badea)

      • ticu Says:

        Cristian, stii sa faci diferenta intre „Pages” si „People” pe facebook? Contul ala din care citezi tu nu este al lui Mircea Badea. E cont facut de fani pentru fani! Eu te compatimesc pe tine 😦
        Nicolescu, cred ca acum Mircea Badea se tavaleste in chinuri si nu poate dormi noaptea pentru ca „te-a pierdut pe tine”. Cum iti spuneam si in alt post: GET A LIFE, sau fa-ti un hobby. S-a gasit cine sa arunce cu piatra, un uscat. 😦

    • qwert Says:

      Smecherie ieftina ! Cum sa faci in cel mai scurt timp audienta ?1.Simplu te „lipesti” cineva care are deja foarte mare audienta .
      Cum reusesti lucrul asta ?
      2. Prin sex sau/si violenta in apropierea acestuia sau cu acesta .
      Primul pas l-ai facut , urmeaza sa ii propui un masaj erotic cu finalizare ,fara sa inghiti nimic .
      Succesuri ,
      iar daca esti pescar :”sa ti-o traga la fund”
      (pluta,desigur)

    • cristi Says:

      sa-mi bag pula in mata de ghertzoi

    • un macelar Says:

      sa sugi pula de ziua ta bai partzare …

    • Coco Says:

      Cini iesti?

    • Dani Says:

      Liviu asta ce te injura cred ca e chiar Badea :))
      Saracu de el.
      Se simte putin… pacat

    • sa-ti dau la muie Says:

      sa-ti trag la muie,sa ma pis p tine si p mata,sa te fut in gat,mortii mati de avorton si bagami-as pula in mata……asta ca sa sustin ce ai zis tu de fanii lui mircea badea.si nu in ultimul rand sa-mi bag pula in neamul tau de la maimuta incoace,marsi in dumnezeul mati de avorton

      • Rares Says:

        Vezi ce generezi cu aritcole de genul, domnu’ Nicolescu?
        Probabil ca iti place si mai mult ca sigur ca te asteptai sau poate chiar iti doreai asta.
        In situatia data decat un asa blog mai bine iti faceai un ciorap, crosetat…
        Mi-as dori sa te cunosc… sau nu… pentru ca am impresia ca esti unul dintre acei bucuresteni din cauza carora orasul Bucuresti este urat de marea majoritate a tarii.
        Dai impresia de meltenism si toparlanism si pot sa pun lejer ramasag ca nu esti nativ din zona.

        Altfel iti doresc numai bine si multe impliniri!

    • oFutuiMamaEiDeViata Says:

      Felicitari, ai reusit sa il faci pe nenea Badea sa isi roage ‘adeptii’ de pe facebook sa te injure.
      S-a suparat si a atacat, deci ai avut dreptate.

    • Steven Says:

      bai ai ajuns ca un kktzel mic si futut ca ai si tu blog.

    • Steven Says:

      mai bine iti puneai sus sin puta gradini 😉

    • citizen x Says:

      esti oligofren si frustrat..deci hai pa ca te am bagat prea tare in seama..muie

    • Catalin Says:

      Prin postarea asta nu faci decat sa arati ca esti mai frustrat decat il consideri pe M.B. Ca sa il citez pe idolul nostru „Prietene, esti idiot?” :))

    • mihai Says:

      ba nimeni taci in rasa matii din gura.esti saracu de tn un mare nimeni de care nici mata nu stie ca existi.pa te pup pardon il pupi u pe super base

  106. Fanii lui Mircea Badea « NICOLESCU Says:

    […] iată câteva comentarii ale acestor specimene: Liviu spune: decembrie 19, 2009 la 3:05 am | Răspunde […]

  107. P. Says:

    ciao! nu te supara, dar tu cine esti copilandrule? ca dupa infatisare pari un emo la pubertate. scuze ca ti-o spun pe sleau. ciao!

  108. cristi Says:

    E penibil oricine altcineva in afara de Badea care se ia de altii, nu intelegi? E numai EL, si admiratorii sunt scarbiti de cei care vorbesc urat despre altii si nu se uita mai intai la ei. Bineinteles ca, prin extensie, si ei, adulatorii au dreptul sa ii injure pe altii, de aceea e atat de fain sa fii admirator fanatic badea, pentru ca daca sprijini injuraturile lui, castigi dreptul sa ii injuri si tu pe altii, primesti protectia divina de la el si de la ceilalti din gasca.

  109. nogood Says:

    man…. esti dus! pe cine kkt intereseaza la ce te uiti tu la tv? prost badea ca iti face reclama

  110. Gabriel_Tzepelea_mea Says:

    Dragi forumisti, sorry dar ati cazut in capcana generarii traficului pe acest blog. Daca vreti cu-adevarat sa sufere Marius Nicolaescu (acest Gabriel Tzepelea al wordpress-ului) NU-i mai raspundetzi. O viata buna tuturor va urez ! Gabriel

  111. cristi Says:

    Dumnezeule…. faceti-l sa sufere, ca asa v-a pus Badea!!! Patetic.

  112. razvan Says:

    se pare ca ai nevoie de toate comenturile astea, nu? de toate trivialitatile si de toate scursurile care iti posteaza injuraturi de pe stadion pe blog?
    e chiar atat de frumos sa te complaci in aceeasi stare de mediocritate si te legi de cineva doar pentru ca are un „rating” …

    uite … leaga-te de altceva: vorbeste despre … nu stiu … ultima cartea citita … sau ultimul copil care ti-a zambit pe strada …

    crezi ca vei avea aceleasi comenturi? crezi ca vei avea aceleasi „trivialitati” postate? evident ca nu si tu stii bine asta …

    esti slab … foarte slab … si o sa dispari in cateva saptamani 🙂

    succes totusi sau minune!

  113. Volga Says:

    Un zero atarnator se ia de singurul om onest de la tv ca sa mai aiba si el 3 hit-uri in plus pe site!
    Parazit, pupa-i mana, daca nu te linka el te citea doar ma-ta ca sa rada cu prietenele ei ce greseli a facut la betie
    Nici macar nu existi

  114. condur Says:

    E parerea ta pana la urma, si ca toata lumea ai dreptul la opinie mi se pare normal sa-ti spui parerea, insa la treaba cu populist nu ai nimerit-o pentru ca caracteristica a unui om populist este atitudine favorabilă satisfacerii dorințelor poporului, chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia, pecand Badea nu are o atitudine de genul asta…probabil ca ai vrut sa fii bagat in seama si probabil chiar ai reusit.Ciao!

  115. qwert Says:

    Ai facut precum TARKY sau cum l-o chema , care s-a pretins a fi amantul lui TRAISTARIU , urmeaza sa ne uimesti ca si BADEA ti-a tras-o candva si a plecat si te-a lasat cu buza umflata .

  116. facmisto Says:

    Deci tinere dai intr-un om,exact ce face el cand da in altii. Nici tu si nici el nu sunteti mai destepti,in ceea ce priveste practica de acest gen,ci sunteti oameni. Am mai vazut si faza cu pupatul in fund. Daca e asa cum spui tu,atunci poate tu nu stii ca mai trebuie sa si pupi pe unde e loc,pentru a putea sa iti asiguri un trai decent. Altfel esti zburat din schema,pentru ca sunt altii care si ling,nu doar pupa. In cazul in care nu ai un job,sau ai unul nu prea bun,atunci afla ca pentru a obtine un job de acest gen,trebuie sa faci sacrificii. Problema e ca el nu face sacrificii,pentru ca si eu sa fi avut sansa lui,as fi fost la fel,as fi atacat un presedinte incult,cu o exprimare saracacioasa,fara a fi o prezenta prea agreabila dupa trecerea granitelor. Si privind realizarile lui si el singur ar da in el,daca ar avea ocazia sa traiasca macar o zi in frumoasa emisiune. Tu iar nu ai nicio vina ca ataci undeva la varf,vazand ca el chiar e curios de,,blogreala” din Romania. Plus de asta el va face in tot felul,voi il faceti in tot felul,el castiga bani din distractia asta,iar voi ingurgitati R***T de toate culorile si de toate gusturile.Pentru ce?! Pentru ca poate sunteti mai frustrati decat era sau este el. Pentru ca iti e lene sa muti postul atunci cand isi face simtita prezenta. Pentru ca la ora respectiva in loc sa dormi,navighezi interesandu-te ce a spus Badea…tocmai pentru a mai posta ceva,intr-o alta zi?! Acum ai actionat,precum un copil care a crescut si si-a dat seama ca wrestling-ul,e fictiune si nu realitate. Cam tarziu! Dar nah mai bine mai tarziu,decat niciodata. Nici Badea nu o sa moara fara tine si ,,blogarasii” lui preferati,nici voi nu o sa muriti,daca nu atacati varful,numai ca am o impresie ca tu inca il mai urmaresti pe ascuns,sau daca nu…atunci asculti cunostiintele care inca il mai urmaresc sa vezi ce a mai spus,ce a mai facut etc. Oricum asa cum spunea-i e vb de libera exprimare a opiniilor,ceea ce ai facut si tu si el,acesta e singurul aspect comun,care va,,leaga”…in rest nimic. Tu pana la urma mori,putin cunoscut…si el moare putin mai cunoscut decat tine…Toate cele bune si data viitoare alegeti un exemplu care chiar trebuie indreptat,care foloseste la schimbarea Romaniei,atunci cand il atingi…si multe alte lucruri existentiale,pentru a transmite ceva…asta in cazul in care doresti sa transmiti ceva si militezi pentru schimbarea in bine si alte chestii demne de concursurile de miss…Astea nu sunt subiecte…

  117. mata Says:

    esti un imbecil urat

  118. Zecimale Says:

    Voi sunteti toti plictisiti 🙂 Tu domnul cu blogul trebuie sa recunosti ca te-ai folosit de numele Mircea Badea sa-ti faci un pic de trafic. Ai reusit, felicitari. De injurat nu o sa te injur doarece ai avut si tu o opinie. Mie-mi place Badea, ma ajuta sa razbat in Romnaia asta care cel putin pentru mine este destul de intunecata, ei in Romania asta sunt o mana oameni care imi dau speranta. Oricum ai fost putin prea acid in comentariul tau

  119. marian ionita Says:

    Tot ce debitezi tu acolo este din puta gandirii, nu din put, boule! Nu-ti place nu te uita BOULE! te-ai trezit ca proasta in targ!

  120. ticu Says:

    Am vazut in posturile de mai sus nijte comentarii total aiurea. Cum ca Badea indeamna pe Facebook la injurii, sau ceva :-o. Fratilor, ala nu este contul lui Mircea Badea. Ce e cu voi?

  121. ducu Says:

    Vai , vai ,e plina de celulita topmodela…hahaha

  122. ioio Says:

    nu stiu daca tea lovit sinceritatea sau doar esti ultras …oricum normal ca badea doar vorbeste ,ceai vrea sa faca razboi ? intelepciuena care ai sezentia ca tea lovit are un nume mai scurt,se numeste prostie

  123. Mihai Says:

    Bai bai… o fi cum n-o fi, insa se tine Mircea bine.. zau.

  124. Unu' Says:

    esti cel mai trist avorton pe care l-am vazut vreodata…:)))

  125. Roby Says:

    In f mare masura ai dreptate in ceea ce spui despre Mircea.

  126. Rares Says:

    Poate ca ai dreptate, poate ca nu, insa cel mai sigur este ca daca nu te-ar fi deranjat cu ceva nu ai fi abordat subiectul.
    Emisiunea aceea are un rol si in acelasi timp un scop binedefinit.
    Nici mie nu imi plac toate emisiunile de la Trustul Antenelor insa a compara emisiunea In Gura Presei cu show-ul lui Capatos este „intr-un mare fel”.
    Totusi constat cu parere de rau ca tot mai multi dintre blogger-isti se simt necesari si suficienti (exact ca in teoremele matematice) sa faca ei o categorisire a celui care vorbeste acolo.
    Sa stii ca este foarte dificil sa vorbesti singur. Chiar si in cazul in care ai interlocutori in spatele camerelor tot e dificil pentru ca tu vb non-stop si ei te ajuta rar si putin.
    Fa o proba si ai sa vezi.
    Sper sa nu te superi pentru cele scrise mai sus.
    Altfel blogul tau imi place… asa cum este.

    • ticu Says:

      N-ai vazut ca incearca si el sa faca niste monologuri in fata web cam-ului. E un fel de Alice masculin. Un distrus mai mare ca el n-am vazut. Cat de prost sa fii sa te filmezi zicand prostiile si aberatiile alea si colac peste pupaza, sa mai si postezi filmulete. 😮 Incredibil cat de multa prostie poate sa incapa intr-un singur om!

      • ticu Says:

        Edit: Am vazut ca unii sunt tare indignati ca multa lume asculta de Badea. Dar de cine vrei sa asculte? De Nicolescu?? Care se posteaza pe youtube explicandu-ne noua cum taia el un c*c*t cu rigla, ca a infundat W.C.-ul ?!?!?! Si se mai da a fi mare inteligent si intelectual, cat sa se ia in gura cu Badea.. Doamne fereste!

        Nicolescule, tu te vezi dimineata in onglinda ma? :-??

  127. Com Says:

    Trebuie sa fiu de acord cu Marius.Mircea Badea este un clovn care face circ la TV pentru audienta.Dupa cum se comporta, mai ales pe facebook pot trage concuzia ca e inca imatur.Poate Badea spune ce crede , dar nu uitati el e platit pentru asta.Chiar daca nu realizati el face reclama la diversi oameni politici……..negativa sau pozitiva.Uneori se comporta chiar ca un copil.Eu sunt foarte dezamagit de el.E adevarat ca spune adevarul dar……..ar putea sa il prezinte itr-o maniera mai putin copilareasca si imatura ………dar………..atunci probabil i-ar zbura jumatate din audienta , care exact asta asteapta. Oamenii vor sa vada un clovn care face circ , dar si adevarul , intr-o mai mica masura.Acum sa vedem cati fani de-a lui Badea o sa ma injure. Tipic romanilor……altfel nu pot rezolva conflictele.Daca esti de alta parere da-mi argumente logice , nu injurii cum ati facut pana acum.

    • ticu Says:

      Prietene, Mircea Badea nu frecventeaza Facebook si cu asta ti-am zis tot! Toti sariti in sus ca Badea face nu stiu ce, si zice nu stiu ce pe facebook, el zicand de ‘jde mii de ori ca nu intra pe facebook, si daca ai avea putina minte ti-ai da seama ca nu e contu lui ala de pe facebook. Nu trebuie sa te injur, te-ai injurat singur 😉
      A, inca ceva, Com.. daca crezi ca Mircea Badea face pe clovnu, uita-te pe youtube, la filmuletele postate de Marius Nicolescu asta si dupa aceea fa o comparatie. Astept sa vad ce ai de zis dupa. Singurul motiv pentru care Marius a zis de Badea, e sa-si faca traffic pe blog.. ca am vazut ca in afara de posturile cu badea, mai mult de 5 commenturi la post nu are. Voia si el putina faima, ori de care.. numai ca s-a ales cu carne cruda in frigider 🙂 ce sa faci, LIFE …

  128. Joseph Szenasi Says:

    Lasati mai sa zica cine ce o vrea, ce atata stres?

  129. Com Says:

    hmm ceea ce spui e adevarat ………….dar………..totusi nu pot intelege cum va puteti uita la emisiunea lui………..adica e mai rau decat Marius……..el chiar face pe clovnu.Are un limbaj indecent si arunca cu insulte in stanga si in dreapta.Exact ca si fanii lui cateodata.

    • ticu Says:

      Eu ma uit la emisiunea lui pentru ca ma bine-dispune si pentru ca zice exact ce gandeste, fara cenzura, nu e ipocrit ca restu de la TV. Nu cred ca tu nu ai injurat niciodata, si nu simti cateodata sa injuri.. si daca tie ti se pare ca face pe clovnu, macar este un clovn natural .. nu imita pe nimeni si nu incearca sa para ceea ce nu este, precum face baiatu asta cu blogul … si Mircea Badea este si platit pentru ce face, Marius asta.. doar asa sa se faca singur de cacao. Cauta anturaj cu japca…

  130. Rares Says:

    Pai… cum sa iti dau un raspuns pertinent.
    Spune-mi o emisiune la care te uiti si te voi intreba si eu cu argumente obiective: Cum de poti sa te uiti?

  131. george Says:

    bravo! mie unul nu imi place mircea badea! dar totusi ma uit la emisiunea lui! nu mereu, cand am ocazia! dar daca as avea ocazia sa-l impusc, l-as impusca fara nicio remuscare si nu as cere niciun bonus pe treaba asta!

  132. Rares Says:

    Ia uite ca exista motive pentru care unii se uita, unii nu.
    Si George spune ca el se uita desi nu ii place, ba chiar recunoaste ca l-ar impusca cu sange rece.
    Deci motive sunt.
    Chiar raspunsul lui George este Exceptia ce intareste intrebarea: Poti sa imi dai cateva motive obiective pentru care nu te uiti?

  133. Catalin Says:

    obisnuiam sa urmaresc emisiunea (IGP) zilnic, acum, cam odata pe luna, insa e ca si cum as urmari zilnic…

  134. alin Says:

    o mana de prosti care s au adunat sa l critice pe badea.asta ca spune ce nu ne convine noaua si anume ca suntem niste romani penibili si boi.cum zicea cheloo intr o piesa………….nimeni nu spune ce simte deci nu mai avem nevoie de cuvinte……………astia sunteti voi majoritatea

  135. Ion Santa Says:

    Te bagi in seama ca boul, pai daca nu te luai de Badea te baga careva n seama,…..gay people

  136. dennis Says:

    mah daca nu va place emisiunea „in gura presei”,schimbati canalul si ciocu mic 🙂

  137. tot eu Says:

    sa va trag muie la toti incultii care au pareri si cred k e cool si funny sa si le faca publice mai ales privind alte persoane… Nravo Mircea , pisa-te pe ei

  138. Bogdan Says:

    Priviti si va minunati! Sleahta de manipulati ai PDL-ului din care si tu faci parte, domnu’ Nicolescu!

  139. Ionut Sandu Says:

    Nu tin partea nimanui, mai mult, e pentru prima oara cand intru pe blogul tau , dar Mircea Badea depaseste cu mult limitele criticii. Cred ca este nevoie de ziaristi care sa critice guvernul si factorii de decizie, dar la emisiunile lui niciodata nu este criticat Voiculescu si nici Geoana in campania electorala nu a fost criticat. Pe mine m-a pierdut ca telespectator de foarte mult timp , si pana nu va fi echidistant nu ii voi mai urmari criticile indreptate intr-o singura parte ! Rusine si pacat !

    • cofaritza Says:

      de acord cu tine!!!!
      toata lumea e bou si fraier , in opinia lui Badea, dar nu conteaza ca cei pe care ii „sustine” sau ma rog, ii acopera, sunt cei mai mari hoti!!!!!!!
      Badea, pliscu mic , ca esti un fraier!!! te`as vedea eu daca ti`ar trage Voiculescu un picior in fund…..cum te`ai descurca??? bou si fraier o sa fi , chiar daca nu te consideri, desi esti!!>:)

  140. mca Says:

    Corect ar fi „”NICOLESCU, din PUTZA GANDIRII””, ai reusit ce cautai incultule, trafic pe blogul asta de zarzavat.

  141. anne Says:

    In sfarsit cineva cu minte… Stau si ma gandesc cum poate sa placa Badea cuiva? Sincer omul mi se pare un pic retard. cred ca ar fi buna o pagina anti badea pe facebook :))

  142. liniuta Says:

    est-e u-n inc-om peten-t …. am zi-s !!!
    :)))))))))))))))))))))))))))))))

  143. georgeL Says:

    Pacat de primu comment pe care ti l`ai pus singur…..ai dat cu bata`n balta ti`ai reconfirmat conditia de infantil .

  144. George Hardon Says:

    Fraţioru… îmi este milă de tine. Tu vrei să îţi câştigi cititori criticând un nume mare… Am vazut 194 de raspunsuri la articolul tău dar din păcate jumătate din 194 sunt ale tale. Eşti slăbuţ. Dacă nu îl înţelegi pe badea, roagă-te la Dumnezeu să te maturizezi şi tu.

  145. George Hardon Says:

    Acum am citit şi articolul. Eşti de-a dreptul dobitoc. 1 – Badea nu e preşedintele ţării deci nu trebuie să îţi dea socoteală ţie băi puţulică; 2 – nu a spus niciodată că le ştie pe toate; 3 – aminteşte mereu că el nu este un exemplu de urmat, omul nu se laudă.

  146. push.downstairs Says:

    eu, personal am un sentiment de mila fata de mircea. la inceput ma amuzam si eu, dar acum imi dau seama ca si-a pierdut echilibru de tot. de fapt frustrarile nu vin din subiectele pe care le abordeaza ci din viata personala cu care ceva este in neregula. daca vrei sa fii mai puternic decat ceilalti nu tipi si jignesti.

  147. iaia Says:

    Il ascult cu placere pe Mircea Badea chiar daca sunt cazuri cand nu sunt de acord cu ce spune. Nu e corect ce a postat pe Facebook si, Marius, daca asta e parerea ta, Mircica trebuie sa ti-o respecte. Nu a dat dovada de prea multa minte cu „intrati si injurati” :))!!!

  148. Tudor Says:

    Ce pot spune….sunt penibil cei care il considera un cliseu pe Mircea Badea sau care cred ca ceea ce face este usor. Curajul de care da dovada prin a spune adevarul(cel putin din punctul lui de vedere) si-a pierdut cumva din importanta?

    Sunteti penibili ca ii catalogati asa pe cei care isi spun parerea despre adevaratii criminali ai acestei tari(Basescu si partidul lui), spun criminali pt ca au in palmares toate sinuciderile de pe urma crizei adancita de catre stimabilii economisti din guvern precum Ritzi si de ce nu Elena Udrea.

    Meritati sa va pierdeti serviciul, sa ramaneti fara casa din cauza datoriilor, voi fanii lui BASESCU!!!

  149. figo Says:

    CINE ESTI TU NICOLESCULE????? AU AUZIT CINEVA DE TINE? ESTI UN NIMEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEENI IN DRUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUM!!!!

  150. ana Says:

    esti bun dar nu esti cautat

  151. Rares Says:

    Si daca esti cautat nu esti pentru lucrul la care esti bun!

  152. Alex Says:

    Cred ca iti scri singur!Profilul de pe facebook il administrezi tot tu.Aici tot tu.Spor la treaba!

  153. Robert Says:

    Iauzi nume MARIUSNICOLESCU fata esti vai de mortii tai si mai sugi si pula cine gatu matii te crezi tu ca sa zici de cineva ca este prost ca tu esti mai proasta de 10 ori nespalato dute si sugeio lui tactu ca sa fii satisfacuta.

  154. Robert Says:

    Iauzi nume MARIUSNICOLESCU fata esti vai de mortii tai si mai sugi si pula cine te crezi ca sa jignesti pe unu si pe altu esti mai proasta ca Elena Udrea vai de capu tau.

  155. Robert Says:

    Iauzi nume MARIUSNICOLESCU fata esti vai de mortii tai si mai sugi si pula cine te crezi ca sa jignesti pe unu si pe altu ELENA UDREA.

  156. Robert Says:

    Iauzi nume MARIUSNICOLESCU fata esti vai de mortii tai si mai sugi si pula.

  157. Robert Says:

    MARIUSNICOLESCU esti vai de mortii tai si pupi in cur pe tactu bagamias pula-n stramba aia de mata.

  158. Daniel Sofrone Says:

    Bine punctat! Te invit pe http://proid.ro – Primul PARTID ONLINE romanesc – Partidul Romania Ideala

  159. laura Says:

    eu mi-am dat seama citind parerea ta ca esti prost de bauni

  160. Regeret Says:

    esti prost. asta-i tot ce pot sa spun citind articolul. esti prost.

  161. Regeret Says:

    ah si tot ai spus ca ti-e scarba de cei ce injura…dar cu poeziara ta cum ramane? n-am ce spune.

  162. alexey Says:

    eu zic sa candideze Badea la presedentie sa vedem el ce face… ca sa fim pupin badisti hahaha

  163. SaOfut PeMata Says:

    esti mai prost decat prevede legea, frate…. iti dau un sfat prietenesc sa te lasi de bloging, ca nu prea e pentru tine…
    :))))

  164. goby Says:

    iar uratu de tine ma? :)))))))

  165. marius Says:

    bravo baiete. suntem prea putini care inmteleg nesimtirea lui mircea badea. stii cum e? toti care il plac pe mirce badea sunt multi… multi si prosti. saracutii. bravo articolului.

  166. urssu17 Says:

    Badea e un ratat!!!

  167. urssu17 Says:

    Se crede buricul pamantului..Karatistu’ excitat…

  168. Alex Florian Says:

    De ce va agitati asa ca niste graunte de pop-corn … MB spune ce gandeste, si cred ca are dreptate in mare parte. Nu vad unde abereaza! Daca mie mi se scoala sa-mi trag mostenitorul pe fata lui Basescu, Iliescu sau alti morti, care conduc tara noastra spre un cos de gunoi, o fac … mi se rupe in cur de opiniile voastre. AMIN!!!

  169. ollessea Says:

    mda..http://ollessea.wordpress.com

  170. cpt. Burcea Says:

    interesant!

  171. eu Says:

    Eu cred ca daca tot ai ceva de spus, mai bine ai spune ceva folositor noua (tuturor), CA DE DAT DIN GURA TOTI SUNTEM BUNI.
    Dupa mine Mircea Badea are dreptate deobicei chiar daca zice numai de rau despre Basescu (nu ca nu ar fi neadevarat si ar fi platit de Voiculescu sa faca asta), insa tu ar trebui sa-ti gasesti o alta meserie (daca ai nevoie de bani), daca nu ai nevoie de bani poti munci si ce castigi sa dai saracilor (ca tot vrei sa fi un model). Aaa, si daca nu iti convin emisiunile dupa Antena1, uita-te atunci pe OTV si taci.

  172. sorin Says:

    „Spre exeplificare, iată câteva comentarii ale acestor specimene:”

    Asa scriai tu – idiotule despre „specimenele” care il urmaresc pe Mircea Badea. Care nu „le au” cu gramatica! Nu cunosc cuvantul „exeplificare” dar poate tu l-ai auzit la mata!
    Sunt violent verbal pentru ca intr-o fraza trebuie sa iti explic tie – dobitoc notoriu – ce inseamna sa gandesti singur! Si nu vreau!
    Eu vreau ca tu sa mori!
    Nu vreau sa iti explic – si ma minunez de cum ai reusit sa ajungi pana unde esti …

    „Mircea Badea. Un clişeu vorbitor…”

    Sa inteleg ca tu il iubesti pe base si satra lui de tigani – cu care a adus romania pe cele mai inalte culmi ale crizei. Iti meriti soarta!
    Mie mila de mama tat care a adus pe lume un astfel de specimen retardat, si de bunica ta a carei pensie va fi mai mica – si care probabil scuipa in san de cate ori iti vede fotografia.
    Esti nimeni – si astfel de articole nu te vor ajuta sa devii cineva.

    Sugi pula!

    • Alex Florian Says:

      mai zii odata prietene ca mi-a placut la maxim … 🙂 … Nicolescule … Mircea Badea te-a bagat vreodata in seama, de cand ai facut blogul asta in care toti isi baga pula-n tine ? :)) …

  173. gargaritza Says:

    eu sunt fan MB:)
    bv lui k are curaju sa-si spuna parerea despre pers publice:)
    si pana la urma emisiunea poarta numele*In gura presei*…e normal sa critice…nu crezi?
    *E super simplu să critici pe toată lumea, să spui că toţi în afară de tine sunt incompetenţi.*- bv lui, e perfect.
    Normal k are ce critica, nu vz kta prostie gasesti la tv.
    Si despre Basescu (dak u crezi k e bn ce face el pt Romania), te rog spune-mi un lucru bun facut pt tara noastra!

  174. gargaritza Says:

    comentariul tau legat de fanii lui MB imi dovedeste k esti invidios si misogin….din moment ce jignesti si u=faci parte din aceiasi clasa..nu esti mai stralucit:)
    RUSINICA

  175. adrian Says:

    In ziua de azi toti prostii au blog……..nu merita sa ne enervam.
    Bai „basistilor”, dati fratilor pe alt program daca nu va place MB nu va pune nimeni sa il ascultai pe MB, uitativa laB1 tv la 0tv si cand o sa dati pe un canal serios prin 2011 o sa va treziti cu -70% salar si nu o sa stiti ce va lovit
    NOAPTE BUNA BASESTILOR!!!!!!!

  176. Esti... vai stelutza ta norocoasa... Says:

    Cu moaca asta de homosapiens in calduri te iei ma tu de Mircea Badea?
    Bai Pulica Franaru’ cand Mircea Badea aparea prima data la TV, mata iti schimba marimea la Pampers.
    Cum ai ajuns ma tu la concluzia ca Badea e sustinator de-al lui Basescu?
    Copileeeee…. te-a prostit foamea…. ti-ai luat bani de-o ciorba de la partid sa il faci pe Badea de rusine…. dar… tare as vrea sa va vad ce o sa faceti cand o sa iasa lumea in strada… si tu mucosule nu o sa mai ai pe cine sa pupi in Pula…
    Atunci sa va vad cu o sa umblati numai noapta pe srazi sa nu va dea lumea in cap…
    Daca ai un pic de demnitate inchideti blogu asta de mana a 12-a … k si asa ti-ai lua tdestule pule in gura… cat sa it iajung pt toata viata ta si a lu mata….

  177. Madeleine Says:

    Acum e tabara „basista” si tabara sustinatorilor lui Mircea Badea?Puteti sa va certati la nesfarsit,dar credeti-ma ca nu le pasa nici domnului Badea , dar nici domnului Basescu.Eu personal il agreez pe Mircea Badea,il respect chiar si consider ca face exact ceea ce trebuie in emisiunea lui.El,dupa legile democratiei,isi exprima liber opinia intr-o emisiune televizata.Nu cred ca greseste.
    De asemenea , Nicolescu are dreptul sa-si exprime opinia despre absolut ce vrea el,nu stiu de ce va rastiti asa.In fine.
    In concluzie , stop acting like a 10-year-old child and live your life.
    Imi cer scuze pentru aceasta interventie , dar am considerat ca era necesara.
    Sanatate si noroc tuturor!

    • AlexFlorian Says:

      okay .. pe aceasi lege a democratiei ne exprimam si noi liber indifderent de faptul ca il insultam pe Nicolescu sau nu, chiar si el o face in mod direct sau indirect … nu crezi ?

  178. Onofrescu Codrin Says:

    Cine a votat cu basescu merita sa sufere …Pentru ca tara asta ,ma rog oamenii din ea nu ar vota ceva ce pare plauzibil , un om simplu cu adevarate calitati de rang de presedinte , fara un trecut tumultos si cu multe zgomote lasate pe coridoarele trecutului . Romanii voteaza `publicitatea` pentru ca asta vad toata ziua, ei nu gandesc mai departe de ce vad la Tv ! Frumoasa tara ,dar dintre Romania si Ungaria as alege mai degraba Germani …Sper ca a-ti inteles aluzia ! Si cu toate astea, inca sunt roman adevarat ,chiar daca doare cel mai tare (nimeni altu`) . Pace

  179. ŞABAN Says:

    slatinada ion iohan.ı arıyorum kızı claudia oğlu marcel anne unuttum

  180. Rares Says:

    Bravo tuturor care l-au votat pe Basescu!
    Si cu asta inchei orice comentariu facut pe acest loc pentru scris.

  181. Anca Says:

    Prosti mai sunteti, mai!!! Astia lui Basescu….stau si ma gandesc cat de prosti sunteti si nu pot sa ma opresc din gandit…prostia voastra intrece orice masura…cum dracu sa votezi si a doua oara asa cv? si Basesc ca Iliescu or trait in aceeasi perioada, deci si strambu’ ala de Basescu e tot un comunist. Ar trebui sa ii multumiti lui Iliescu ca v-o scos din cacata aia de viata ce era….sau mai bn nu ii multumiti ca mai bn era atunci decat akm cu idiotu asta de Basescu. Si de Badea nu te lua ca nu-i ajungi nici la degetu’ mic de la picior nici daca te mai nasti de 10 ori

  182. vlad Says:

    Daca este asa usor sa injuri si sa faci caterinca de altii ca sa iti faci raiting de ce nu esti tu in locul lui? sau de ce nu ai si tu emisiune la TV? iti zic eu de ce pentru ca mai trebuie sa ai si creier ceea ce tu nu ai!

    anti-basescu.tk

  183. bunica Says:

    e baiat bun Mircea, nu va mai luati de el! Il stiu de cand era la tele7abc si tot baiat bun a ramas!

  184. Adi Says:

    Bun orator, gramatica perfecta, tinuta serioasa, minte sclipitoare si coloana vertebrala.
    Nu face herpes pupind in fund pentru succes.
    Are audienta din toate paturile sociale si MAREEEEEEEEEEE!!!!

    Voi insa cu ce va laudati? Cu votul in urma caruia suntem in situatia asta?
    Sau sperati „sa traiti bine”? Va reamintesc ca nu la voi se refera cind zicea aceste vorbe:):):):):)
    „Traiti in Romania si asta nu mai e de mult o scuza” – zicea un mare om.

  185. Cornel M Says:

    Salut! Marius fii sincer cu tine, pentru inca odata in viata ta: tu ai scris ce ai scris mai sus pentru ca tu chiar crezi sau doar ai vrut sa faci doar o furtuna intr-o cratita cu apa de dragul vizitelor? Sa nu vii sa imi spui mie aici sau la mine pe blog ca ti-ai schimbat pararea peste nopate! Prietene, (iti spun asa pentru ca sunt un fan Mircea Badea dela aparitia lui pe sticla la Antena) inseamna ca nu ai progresat deloc si ca tr-ai schimbat in rau. Cei care critica raul si oamenii ce produc raul pentru care tu suferi sun demagogi, populisti, nu au deontologie si vrea rating la propria emisiune sau e comanda de la mogul. Prietene tu traiesti in Matrix sau in Romania?

  186. Alexandru Says:

    Nicolescu…(dau search pe google)……………… nimeni nu stie, nu cunoaste nimic…CINE ESTI TUUU GENIULE??? /:) UN NIMENI? Nimeni nu stie nimic de Nicolescu, dar fiecare om din Romania stie cine este MIRCEA BADEA, asta e diferenta…poate ca Mircea e un cliseu…dar tu esti un nimic!

  187. ioana Says:

    1. datoria presei este sa critice

    2. una e „populismul” la vedete tv etc. si alta e ceea ce face un presedinte

  188. mariaelena Says:

    Domnule Mircea Badea ,va admir mult va urmaresc des la tv tineti-o tot asa .Va doresc sanatate si emisiuni cat mai multe

  189. sergiu Says:

    Bv Don…
    Te-ai ales cu destule commenturi!
    Respect ptr opinie…
    Am aproape aceeasi parere ca si tine insa nu is la fel de radical…
    Si Badea isi are rostul lui…chiar daca alimenteaza ura colectiva…pot spune ca este si un catalizator al tineretului…
    Prin comicul lui tragic te face sa te interesezi de subiectele dezbatute si daca este suficient de smart sa iti creezi o proprie opinie…cat despre intelectual minori…aceia vor canta la unison cu el si vor zbiera in gura mare jos Basescu si toata clasa politica…lucru iar nu tocmai rau..
    Este vulgar,agresiv si chiar vandal cateodata insa a fost primul ce a facut public pe sticla nespusele din spatele cernelii din ziare…
    K sa nu il numim bou si badaran putem spune ca se lupta cu Raul chiar cu armele acestuia…cam imposibil sa ramana curat…

  190. Wicenzzi Says:

    Ciprian Morega are dreptate … suntetzi preocupati de alte cacaturi care le si rostitzi fara sens .

  191. Wicenzzi Says:

    M.B. e placut de lumea proasta , orgolioasa , mandra ,etc. De ex.: Alina Ioana Petcu : o pizduca din ploiesti … care studiaza la UPG (universitatea petrol-gaze)…afona in politica care totushi lasa un commentariu pe „muibook”<<>>

  192. Daniel Says:

    Bah vorbesti tu aiurea , M.B. le zice si le cam zice bine de tot la tot rahatul ce se intampla in romania ce vrei sa stau sa mah uit la bosorogi cu limbajul lor de lemn care dau numai solutii false :)) sa fim seriosi . Tu fac pariu ca lai votat pe Basescu :)) yo nu am votat cu nimeni astai clar ca sa nu aud ca sant vreun psdist comunist sau lucrez pt. vreun mogul ca cu asta a prostit Basescu poporul roman .Le-a fost frica ca daca iesea Geoana ne intorceam la comunism sa fim seriosi. Daca iesea ori Geoana sau Antonescu sau orice alt candidat pe langa ca scapam de Base scapam si de Boc si de Udrea si de Videanu si de toti papagali astia. Nu zic ca ar fi fost altii mult mai competenti dar aici e ceva de genu :mai bine unu’ prost normal decat prostul prostilor. Deci eu daca as fi ministru turismului maine as face o treaba mai buna ca Udrea garantat:)) Nah ce sa mai vobim nu mai vb urat de cei care critica puterea pentru ca acestia sant tot timpl mai credibili decat cei care pupa in cur puterea.Pace

  193. lelia Says:

    Inteligentule care ai scris tu acest articol, ia sa vedem in primul rand cati oameni ar reusi sa vorbeasca o ora singuri stand la o masuta si sa faca ratingul pe care il face el.
    Iar in al doilea rand , orice om din romania care nu e chiar tampit sau care nu are creierul ar trebui sa fie cel putin atat de indigdant pe cat e mircea badea de oligofrenii care ne conduc, bineinteles in frunte cu traian basescu.
    Iar datorita unora ca tine, nicolescu si ca aceia care nu au habar de nimic dar totusi isi dau cu parerea si considera ca badea abuzeaza democratia si , UIMITOR , NU cei care ne conduc in prezent …… ma bucur din inima ca acestei tari ii va merge din ce in ce mai prost!

  194. Rares Says:

    Nu ma mai bucura nimic din ce se intampla in aceasta zona geografica, tara e mult spus.
    Pe unde te uiti dai cu ochii de ineptii si de oameni care venereaza aceste ineptii, incepand cu deja clasicele manele, mai ales in zonele de sud si terminand cu pitipoancele si cu grasii puhavi pe care curge ranza si pute locul sub ei de harnici ce sunt.
    Plang ca le este rau si ca este criza si se vaita la tot pasul ca e „foarte naspa frati” (incerc sa imit un accent de Ferentari, Damaroaia, Giooleeeshhhti etc.).
    Dar le place, sa traiasca aici, sa transpire ca porcii in semafor stand in masini de 200-300 cai putere pe care cred ca nu le-au folosit nici in visele lor la parametri pentru care sunt facute, sa se legene cu suncile la asa-zisele „chefuri”, sa faca gratare intre blocuri, sa calxoneze la nunta la fel cum fac si la inmormantari ( o fi la fel?) si asa mai departe.
    Si pentru ca tot am atins capitolul nunta: sa se tina de gat dupa ce beau o sticla doua de whisky ca altceva nu le mai dizolva untura de pe ceafa, si sa cante „Pusca si cureaua lata” gandindu-se la vremurile bune si resemnandu-se cu ceea ce au acum.
    Foarte frumos!
    Astia sunt, astia l-au votat si astia din pacate traiesc pe langa noi si noi pe langa ei.
    Din fericire multi dintre cei care mai au vreo speranta aleg sa plece si sa se intoarca surprinsi dupa vreo cativa ani povestind tuturor ce au realizat in nici un sfert de viata.
    Dap!
    Pentru restul care scriu revoltati aici cu privire la Mircea si la cei care: „Nu inteleg domnule ce au toti cu sistemul care de fapt merge perfect”, le doresc sa aiba o viata lunga AICI si sa se bucure de batranete tot AICI.

    Bravo voua, eu nu mai simt roman de foaaaarte mult timp si cat timp sunt in afara tarii incerc sa vb limbile straine cunoscute cu accent sau dialect ca sa nu se prinda nimeni de unde vin pentru ca imi este efectiv:

    RUSINE!!!

  195. ciorogar Says:

    lui badea ii statea mult mai bine langa oreste. imbinau metafizicul cu teluricul,vorba domnitei simona sensual.acum unul isi vede de metafizic,altul de teluric! pacat ca e unul atat de neslefuit,ca exprimare,ori exprimarea,atitudinea din postura de lider de opinie(2 milioane de telespectatori pe zi e ceva!)n-are a face cu sistemul politic in speta democtratia.pana la urma e vorba de bun-gust,iar oreste imi ofera placerea de a mai privi din cand in cand televizorul. imi pare nespus de hilara situatia in care domnul badea – uneori – dupa ce scoate cate o perla ,tremura de frica sefului sau cna-ului (e tot o dovada pronuntata a laturii umane pe care o afiseaza domnia sa), as fi curios ce ar comenta domnul badea despre pdl-isti,daca seful sau ar fi fost pedelist!:)

  196. Rares Says:

    Nu cred ca ar fi fost PDL-ist seful.
    Si cred ca stii foarte bine de ce. Aici ii va fi bine indiferent de situatia dintre Dunare si Ucraina pentru ca tara nu pot sa o mai numesc.
    😛

  197. ciorogar Says:

    badea e miezu din dodoasca! altcineva nu mai are dreptul sa fie miezul din dodoasca! (cretinule)

  198. ciorogar Says:

    n-avem cultura protestului,rares,e drept,dar nu poti sa te lepezi asa,pur si simplu de ceea ce esti cu adevarat-roman-indiferent de simtamintele tale patriotice! asa cum zicea nenea dostoievski:-sunt unele lucruri pe care le poti spune oricui,altele pe care le poti spune doar prietenilor,altele ti le poti sunve doat tie insuti si altele la care n-ai dreptul sa gandesti! cam asa sta treaba si cu apartenenta etnica,man! e nasol,dar si eu mi-as dori sa ma dezbar de asta
    nu merge,din pacate! nu manelele sau accentul de ferentari ne roade calcilu noua ! sunt altele mai grave,mai subtile,mai sub forma de momeala dulce.uita-te la mirciulica asta! sau la mirciulicii astia! nu0i asa ca-s cam prostanaci,domnule rares?dar nu-s atat de multi incat sa iei o asa grea si radicala pozitie,mister rares! nu merita! prostia inoculataa e trecatoare! o sa ne vindecam:)

  199. Rares Says:

    Nu iau nici un fel de pozitie pentru ca nu mai are rost. De foooaarte multi ani am ajuns la aceasta concluzie.
    Oricum in tara asta ca si cazul alegerilor cand votezi cu cine vrei si iese cine trebuie, la fel este si cu orice altceva.
    Poti sa te gandesti la un lucru minuscul si simplu si vei remarca faptul ca este exact pe dos de cum ar trebui sa fie.
    Nu-l ridic in slavi pe Mircea care are si el metehnele lui slava Domnului insa ma regasesc de cele mai multe ori in sictirul cu care trateaza o problema, cerebral de altfel si nu il inteleg de fapt de multe ori de ce face asta.
    Dap. Singurul lucru plauzibil este ca o face pentru bani.
    Eu nu am taria asta si daca mi s-ar propune as face asa ceva insa in nici un caz pentru Romania. M-as fofila in asa fel incat sa am un trai decent sa stau in umbra si sa nu ma poata identifica nimeni cu: ” Aaaa, il stiu pe asta… asta e Badea ala… de la televiziunea din Romania care face audienta”. Tot respectul pentru el, eu pot fi catalogat ca dezertor insa nu misc un deget pentru tara asta si pentru specimenele din ea.

  200. ovi Says:

    ba eu zic ca sunteti toti niste tampiti in frunte cu badea si cu marius asta …..va tot bateti aici pentru niste chestii care nu va ajuta cu nimic. in loc sa lasati dracu televizoru ca numa va spala creieru si sa iesiti undeva sa uitati de toate problemele din tara aia de rahat.

  201. Cristina Says:

    Nu pot sa inteleg cum poate acest Badea sa spele creierii maselor! Poate a avut candva dreptate, nu zic nu, insa mi se pare ca a intrat in redundanta de ceva timp. Dupa parerea mea, isi pierde si el timpul si ni-l iroseste si noua. Politica si prostia vor exista mereu si mereu vor putea fi criticate verbal. Macar daca ar face ceva in sensul asta (nu stiu ce – poate stie el, dar ceva, altceva in afara de muuulta „vorbaraie” egocentrica).

  202. UNUL...oarecare Says:

    Bai Nicolescu…din puta (pardon PUTU) gandirii – mai bine ramaneai tanar, pe vremuri … ca erai mai destept! Acu ai crescut si esti prost …ca Basescu , pe care l-ai baut (vorba lui Horatiu Malaiele), pardon …l-ai votat!
    Eu sunt un simplu cetatean cu IQ mediu, dar tu esti pe jumatate prost, restul esti f. prost, asta pentru ca tu nu vezi padurea de copaci!
    Iar Wicenzzi e un PD-L-ist frustrat cu gusa care are afaceri murdare cu statul, sau e un gras imputit cu fundul intr-un scaun caldut, dar care i se cam clatina! FRAIERE…. venim peste tine! Tine pusca sus … oricum noi venim pe jos(poate intelegi aluzia)!
    Sunt apolitic, sunti anti – smecheri si anti – „Dastepti” increzuti , nu tin nici cu Basescu, nci cu Iliescu, nici cu Poanta sau Antonescu, tin cu ROMANII, cu care multi au uitat sa tina! Sunt unul din cei care sustin politica maselor, politica SOCIETATII CIVILE, daca mai exista asa ceva, daca nu mai exista … eu sunt printre ultimii!
    Rusine sa va fie … voi ce criticati ROMANII si pe cei ce se mai cred ROMANI!

  203. mariusnicolescu Says:

    Baietasul asta, nu numai ca este un nimeni ci se foloseste de imaginea unei persoane din televiziune pentru a-si mentine situl/blogul asta mizerabil. Tot respectul pentru Mircea Badea!

  204. Rares Says:

    Si o face cu succes. Este probabil asa cum am mai spus un bucurestean dintre cei care lasa in urma lor numai gunoaie pe unde merg, beau numai Jack Daniel’s si au langa ei numai mamai pentru care ce spun ei e lege, desi ele nu se uita ca cel care face acea lege e un puhav gras de curge ranza pe el. Acum vreo 2 luni am spus ca nu mai scriu nimic pe acest blog tocmai din motivul de a nu-i mai face trafic micului rasculat insa pentru ca ultimul post este cel de mai sus imi retrag cele spuse cu ideea fina de a-l stresa.
    Nu e prima data cand din cauza mea cineva intra in depresie si imi propun sa o fac inca o data.
    Probabil ca-i voi lega blog-ul si de alte site-uri, bineinteles ca nu ortodoxe prin excelenta si sa vedem cam ce trafic va mai avea micul nostru burghez, fals ce-i drept.

    Fa-ti de cap pan la cap dar cu cap!

    O la revedere placuta iti doresc bloger-ass-u-le! Pupici!

  205. Rares Says:

    A. Era sa uit:

    https://mariusnicolescu.wordpress.com/2009/12/19/fanii-lui-mircea-badea/

    Spui aici ca marea majoritate a celor ce citesc sau macar traverseaza peste paginile tale sunt agramati. Ma incluzi si pe mine? Sau esti mandru ca ai si cititori care se pot exprima in voie?
    Doi la mana: Tu cand scrii recitesti? Pentru ca nu toate cuvintele iti ies, iar daca acest lucru se intampla pentru ca esti nervos cand scrii, iti recomand sa schimbi putin alimentatia, mult prea bogata in dulciuri. Asa se explica felul violent in care pui problema.

    Mariusica sau mai simplu Sica… cred ca asa iti voi spune de acum incolo pentru ca imi suna scurt si e usor de dresat orice petruped cu nume scurt , tu in ce an esti nascut?

    Daca imi raspunzi la intrebare probabil ca ma voi amuza un pic, daca nu ma voi amuza si mai mult pentru ca nu stii de ce am pus aceasta intrebare. Cand spun am pus ma refer la noi.

    Vei vedea mai tarziu care noi…

    Pupici din nou!

  206. Madalina Says:

    Bun, si tu la cine te uiti la TV? Ai trecut de la Badea la… ? Cine?
    Pentru unii sunt cam dure limbajul si reactiile lui Badea, dar trebuie sa recunoastem cu totii ca se pricepe la pus intrebari incomode referitoare la evenimentele [importante] din Romania. Ne atrage atentia la ceea ce conteaza.

  207. Rares Says:

    Nu se uita la televizor. E destul de simplu.
    Nu prea nici alte activitati si aseara uitandu-ma mai atent pe aici la ce scrie, cred ca-l are chiar mentor pe Mircea devreme ce marea majoritate a articolelor sunt cu si despre el.

    Si… daaaaaa. Mirifica poza din caPUL blogului de langa Fantana Gandirii sau ce cred el despre materia cenusie pe care o poarta sub crestet.

    Pupici!

  208. Diana Says:

    Iti plac pozele frumoase, de vacanta?
    Atunci ce zici de poza aceasta:
    http://www.facebook.com/album.php?aid=32281&id=114797778548103&saved#!/photo.php?pid=387376&id=114797778548103&ref=fbx_album ?

    Daca iti place, da-i un Like si zambeste! 🙂

    Multumesc frumos!

  209. Rares Says:

    Am dat like si am si zambit!
    Pam, pam.
    😛

  210. gabrivgabriel Says:

    esti cel mai tare mircea tino tot asa dar sa nu pleci de la antena 3 te rog am citi fanul tau number1 si vei ramine number 1 love you

  211. Ferentari jogging Says:

    Da, deci o polemica de nivel cosmic.
    De o parte mariusnicolescu, un fost fan al gurului MB.
    De cealalata parte sectantii lui MB.
    Ei sunt antibasescu si precum gurul lor MB, vor sa aduca civilizatia in Romania cocalarului si manelistului basescu.
    Numai ca, ciudat lucru, atit gurul MB cit si sectantii lui se poarta identic cu basescu si sectantii lui basescu.
    Sunt gata sa-ti bage pula-n gura si folosesc gramatica limbii romane in varianta de SMS.
    Propunerea mea ar fi sa va intilniti toti la un jogging in Ferentari, fief-ul comun al votantilor lui basescu si al publicului tinta al Antenelor.
    Pueti sa va alergati unii pe altii pina osteniti sau pina va obosesc maidanezii din zona.
    Mult succes!

  212. Rares Says:

    Tu din care grup faci parte?
    Daca ma iau dupa cuvantul folosit in randul 8 s-ar putea sa faci parte din adeptii lui Basescu (dupa cum spui tu). Daca in schimb esti din Bucuresti (si esti dupa cat de bine stii locurile) atunci imi este foarte clar ca asculti si manele, vorbesti ca atare, te comporti asisderea si probabil ca te simti bine tragand de o apa plata cu lamaie vreo 3 ore pe Magheru sau unde iti petreci tu timpul liber.
    Eu fiind din Brasov, deci Ardeal judec altfel.
    Te invit sa te porti asa cum o faci in Bucuresti in: Cluj, Tg. Mures, Brasov, Deva, Arad, Timisoara etc. si o sa vezi care va fi rezultatul.
    Te asigur ca va fi unul destul de dureros nu doar verbal pentru ca aici oamenii sunt dintr-o bucata.
    Nu crezi? Incearca.
    Insa pana atunci cred ca ar fi frumos sa iti controlezi un pic limbajul si sa nu incerci sa te impui prin cuvinte triviale sau ton ridicat pentru ca s-ar putea ca unii dintre noi sa se tavaleasca pe jos de ras.

    Pupici domnule din Ferentari!

    P.S.: Poti sa faci si jogging daca tot iti doresti ca banuiesc ca dispui si de o burta pe masura si o ceafa caracteristica unui cartier de tip Ferentari…
    😛

  213. demeter Says:

    Mircea nu a spus niciodata ca el este cel mai bun. Tot inventati prin filtrul mintii voastre alterate. Cat despre Brasov …? Daca esti din Brasov si ai parinti brasoveni este foarte grav ce spun unii pe aici. Un brasovean autentic nu ar vota niciodata cu Scripcaru. Ati coborat Brasovul in vulgaritarea PDL-ista. Si mai lasa invitatiile de trecere prin Brasov! Bine ca trec pe acolo basestii adica aveti ce meritati si ar fi mai bine sa reveniti la Orasul Stalin ca trebdul actual este in aceasta directie.

  214. demeter Says:

    Mircea nu a spus niciodata ca el este cel mai bun. Tot inventati prin filtrul mintii voastre alterate. Cat despre Brasov …? Daca esti din Brasov si ai parinti brasoveni este foarte grav ce spun unii pe aici. Un brasovean autentic nu ar vota niciodata cu Scripcaru. Ati coborat Brasovul in vulgaritarea PDL-ista. Si mai lasa invitatiile de trecere prin Brasov! Bine ca trec pe acolo basestii adica aveti ce meritati si ar fi mai bine sa reveniti la Orasul Stalin ca trebdul actual este in aceasta directie.
    Vad ca deja se aplica o cenzura.

  215. demeter Says:

    ok guys go ahead

  216. Rares Says:

    Un primar inainte de toate trebuie sa fie gospodar, romane! (folosesc apelativul de romane intentionat).
    Daca ai curiozitatea sa treci pe aici vei fi uimit ca arata ca o floare. Contrar imaginii altor orase din tara. Exemplele date mai sus cu celelalte oras sunt si ele destul de concludente. Si aceste orase arata decent.
    Pot spune insa pentru faptul ca ma plimb saptamanal prin tara ca Brasovul este un oras frumos nu doar la capitolul estetic.
    Asa ca, romane: Fa o vizita aici si taci acolo!

    Pupici!
    🙂

  217. spiridusa Says:

    Badea e de o mie de ori mai roman ca tine. Vai de capu’ vostru. Sa muriti in chinuri de hoti ordinari, unde ne-ati dus in tara asta!

  218. Stapânul tău Says:

    Când o să exişti sub formă umană să mă anunţi măi maimuţă bipedă! Până atunci, măi jegule, să fii atent când plouă pentru că apa spală jegurile !

  219. Stapânul tău Says:

    Precizare: mesajul de mai devreme este adresat atotstiutorului, stăpânului adevărului absolut şi al bun-SIMŢULUI, nimeni altul decât zeul potenţei şi al spumei intelectualităţii autohtone, gen Ferentari, omniprezentul fără de care democraţia în România n-ar mai exista, pe scurt – mariusnicolescu. Să mă pupi cu mare poftă unde ştiu eu şi nu vreau să spun ! Ştiu că n-o să mă dezamăgeşti pentru că dai dovadă de mare talent în acest domeniu.

  220. Vlad Tepes Says:

    Ati urmarit emisiunea: „Fanii lui Vuvuzel”.
    Va multumim, treceti pe la casierie

  221. farfui Says:

    Circotasii dusmanii de moarte a lui mirciulica . De ce oare

  222. Cosmin Says:

    Da-ți foc Marius Ionescu

  223. GIGEL Says:

    Bag pula in Mircea Badea, Bag pula in comentariul tau , amandoi sunteti niste cacanari care comenteaza greseala altuia. Ma doare-n pula ca injur , traim intr-o tara de cacat ! ala o sa fie un sclav , tu ai sa fii un sclav , eu am plecat din tara asta ! Ciao

  224. Rares Says:

    Bravo prietene!
    Bine ca ai plecat. Am mai scapat de un… Te las pe tine sa te gandesti de ce am mai scapat cand ma refer la tine.
    Si… acum ca tot ne-ai spus ca ai plecat: ce faci unde ai plecat? Speli batrani? Ingrijesti caini vagabonzi? Sau poate faci ceva mai elevat: impingi o toneta cu pepenasi pe strada?
    Nu de alta insa la felul in care te exprimi si la modul in care pui problema nu prea ti-a placut scoala si nici alte modalitati de culturalizare.
    Bineinteles ca asta spune multe si despre cel care modereaza comentariile de pe acest forum pentru ca blog nu mai este demult. Dar pentru ca parerea mea despre acest subiect am expus-o mai demult si nu-mi place sa ma repet, iti doresc mult succes ( sau daca tu preferi: succesuri) prin tarile pe unde faci tu diverse inginerii optime pentru o supravietuire decenta.

    Ai Pup Iu!!!

  225. alex Says:

    toti cei care au votat cu basescu o duc mai bine decat noi????????????????
    cred ca nu dimpotriva o duc mai rau.
    sunt nu numai saraci dar si prosti rau de tot

  226. Rares Says:

    Nu o duc mai bine. Asta e cel mai corect raspuns de pana acum. Eu nu i-as face asa cum ai spus tu ca sa nu se supere. Eu doar le doresc zambind in coltul gurii:

    Sa traiti cum ati votat!
    :)))))))))))

  227. Rulzan Says:

    ma rog,e treaba ta ce gandesti,in loc sa injur pentru ca folosesti insulte adresate unei persoane indragite de mine,o sa iti arat doar degetul 🙂
    _|_

  228. DreDD Says:

    mmmdea

    apropos, interesant comentariu insa….daca si tu l-ai votat pe Basescu, inseamna ca nu sunt ultimul fraier din Romania :)))) mai sunt altii care gandeau pe langa in ziua votului, pacat ca nu am vazut si buletinul de vot mai stramb ca sa ni se anuleze votul 😉

  229. Mihai Says:

    Perfect de acord cu tine Marius.

  230. Alexandra Says:

    Sincera sa fiu noi ne cam meritam soarta pt ca let’s face it nu suntem in stare nici sa protestam calumea..adica hai sa ne uitam un pic la celalate tari civilizate,unde cetatenii de acolo nu se lasa calcati in picioare de catre orice burtos care ajunge la putere:studentii londonezi au facut un mare protest ca le-au marit taxele=> ce am facut noi,studentii,cand s-a marit taxa la facultate?NIMIC..francezii au laut masuri si au organizat un protest de mare amploare si doar pt ca varsta de pensionare a crescut,portughezii,spaniolii,italienii ce sa mai zic de greci..Alea da proteste,la noi in schimb Se Rade..ce fac protestatarii cand vad ca sunt filmati RAD..nu toti desigur dar cei care se vad cel mai bine..Nu inteleg de ce Mircea BAdea este problema in Romania,cand adevaratele probleme sunt cu totul altele…Sistemul sanitar,educational si Politia toate sunt la pamant..Violatorii,criminalii,pedofilii primesc pedepse prea mici si nici macar nu le ispasesc in intregime si dupa sunt eliberati si urmeaza alte victime..Daca te duci la spital cu o problema cat de cat moderata fii sigur ca ai foarte mari sanse sa ti se intample ceva mult mai rau..Sistemul Educational este la pamant,profesorii nu isi dau interesul si nu prea mai merge nimic fara „pile” sau mita…ce sa mai zic de vreo lege care sa protejeze si sarmanele animale care sunt in mod constant torturate,daca nu exista legi prea aspre pt noi oamenii ce sa mai zic de animale.Romania ajuta la cresterea si dezvoltarea sociopatilor,odata ce o”persoana”(desi nu merita sa fie numita asa) tortureaza un animal cu siguranta mai tarziu va face asta si cu oamenii.Suntem niste ignoranti,prefacuti si snobi crezand ca toate lucrurile rele pe care le vedem la televizor nu ni se vor intampla noua!!Daca eu la 20 de ani sunt constienta de gravele probleme ale Romaniei nu inteleg de ce persoane mai in varsta nu le constientizeaza…Si oare de ce nimeni nu tine cont de parerea altei persoane?De ce nu exista bun simt si respect pt Our Fellow Human Beings?Mereu dam vina pe altcineva..Noi suntem de vina,noi ne-am ales Conducatorii,noi trebuie sa suportam consecintele…dar de ce sa facem noi ceva,mai bine ne injuram,ne batem,ne plangem constant dar nu vrem nici in ruptul capului sa constientizam adevaratele probleme!!Suntem peste masura de superficiali si in loc sa se comunice civilizat au loc certuri „ca la usa cortului” ca si in situatiile de mai sus,So Congrats my fellows citizens!!

  231. Alexandra Says:

    De asemenea,sper ca sunteti mandri de voi si de tara in care traim..Eu una nu sunt!!

  232. Franki Says:

    Dupa ce am citit tot ce s-a scris pe aici .. am ajuns la o singura concluzie .. va meritati soarta ba romani !!!

  233. tiesty Says:

    Critica lui Badea e marketing si cum subiectul politica e interes national susnumitul nu poate decat sa fie demagogul.

  234. Ras-Putin Says:

    apreciez si sustin concluzia ta „scurt si cuprinzator”

    • Ras-Putin Says:

      ma refeream la concluzia lui „fRANKI” de mai sus acea cu „ROMANI VA MERITATI SOARTA”

      • BMX Says:

        Am inteles de la unii comentatori ca daca vrei sa-l critici pe badea Mircea Badea mai intai trebuie sa devii la fel de inteligent si faimos ca el .Acuma ar fi o discutie prea lunga sa dezbatem daca inainte de a se apuca de criticat pe toata lumea, el insusi badea Mircea Badea a devenit mai intai la fel de inteligent si de faimos ca toti cei pe care-i critica.(sunt constient ca acest cuvant”a critica” nu este destul de consistent ca sa descrie ce face badea MB dar incerc deocamdata sa evit cuvintele din dictionarul „romano-mahalagesc”) si doamne fereste sa port aceasta discutie cu fanii acestei idei care nu s-au gandit nici o secunda sa si-o aplice mai intai chiar lor atunci cand dau replici folosind cuvinte numai din dictionarul sus mentionat. Dar sa zicem ca vreau sa le fac pe plac acestor „domni”.Ar trebui deci sa impart restul lumii in trei categorii; 1-mai prosti decat mine. 2-la fel de prosti ca mine. 3-mai putin prosti decat mine. si presupunand ca ar fi cineva pe lista de la nr 1 si nr 2 as avea dreptul sa le reamintesc acestora ca sunt si citez din badea”prosti, magari, boi, dobitoci, si zoologia-i mare si mai e si botanica cu buruienele si tufele ei.Acuma mai este o mica problema:cine face listele? Indiferent daca l-as intreba pe fiecare in parte in care categorie se incadreaza sau presupunand ca m-as ocupa personal de intocmirea acestor liste credeti ca ar fi cineva care si-ar accepta incadrarea intr-o categorie criticabila, respectiv lista 1 sau 2.Nici eu. Si uite cum aplicand regula aceasta nu am dreptul sa dau cu zoologia si botanica in nimeni pentru ca toti s-au inghesuit in lista nr 3 si eu am ramas singurul prost de pe pamant si ma simt foarte confortabil pentru ca nimeni nu-mi contesta pozitia si desi sunt singura persoana (logic dupa regula) criticabila nimeni nu o face, pe cand dincolo, unde toti au sarit gardul,(ca mare-i gradina) cei care au cerut aceasta regula, se mananca intre ei ca fiarele.Vedeti dragilor ca daca pornesti de la o absurditate ajungi la una si mai mare.In ceea ce priveste badea Mircea Badea eu nu-l mai simpatizez de mult dar nici nu-l critic pentru ca de la o vreme am inceput sa-l inteleg si de atunci nici nu mai stiu nimic despre el.Mircea Badea nu este nici ceea ce cred cei multi nici ceea ce cred putini dintre cei putini.MB este un baiat istet care s-a trzit peste noapte intr-un loc unde actiona legea junglei inarmat cu o singura arma pe care stia s-o manuiasca bine”ALFABETUL”. Avea de ales :sa piara sau sa lupte.Si a ales sa lupte.Si a vrut chiar mai mult decat atat. A vrut sa fie LEU.Si a avut din nou de ales pentru ca acolo erau doua tabere:una mica formata din fiare puternice inarmate cu aceasi arma ca si el si una foatre mare de tot felul de dobitoace analfabete usor de speriat si de manevrat.Acuma daca era badea Mircea Badea. iesit din eprubeta unei familii aristocrate cu o educatie care sa-l incatuseze in rigorile unui cod de maniere de netrecut era mancat in prima zi ca „delicatesa”.Dar cum noi nu avem astfel de „delicatese” baiatul asta venea mult mai bine dotat si pregatit pentru a supravietui in aceasta jungla ba chiar mai mult decat atat era dotat chiar sa ajunga LEU. El venea cu scoala absolvita a junglei „bucurestene”.El manuia bine arma alfabetului si stia : spre deosebire de multi din tabara celor putini ,toate tricurile ,smecheriile si smenariile celor din tabara dobitoacelor .Si atunci s-a gandit el cum o fi mai usor sa ajung LEU? Daca intru intre cei putini si puternici pentru ca luptam cu aceleasi arme imi va fi greu, voi avea mult de luptat, va dura mult si poate chiar ma sfasie fiarele pana atunci.Dar eu nu am timp eu vreau acum totul:recunoastere, faima, masina, (si nu oricare) leoaica cel putin una, eu vreau sa fiu LEU.Si atunci a facut pactul cu diavolul. Daca voia putea la fel de bine sa joace un rol de gentleman elegant respectos, stilat, manierat, avea toate calitatile pentru a reusi.Si toate fiarele din tabara celor putini joaca cu mai mult sau mai putin succes acest rol. Asa ca si-a zis badea MIRCEA la fel de bine ba chiar mai natural fara sa ma prefac prea mult as putea sa joc un rol pe placul dobitoacelor. Trebuie doar sa ma prefac ca sunt de partea lor, sa atac fiarele, iar cand acestea se dau la mine ma retrag in mijlocul dobitoacelor, si nici nu va inchipuiti cum ma vor apara, pentru ca sa nu uitam celebra zicala a lui BRUCAN „prosti da multi”. (nu sariti stiu ca e mult mai veche nu e a lui Brucan dar imi place mie sa citez celebritatile care au demonstrat cu tupeu ca inca mai functioneaza) AICI FABULA PENTRU COPIII DE GRADINITA SE INCHEE „noapte buna copilasi” mai departe au voie numai copiii de scoala. Si a stat badea si a cugetat :ce rol ar fi mai bine sa joace ca sa ajunga cat mai repede LEU. Acuma voua ca sunteti mai mari va spun de ce nu a ales Mircea Badea tabara celor putini si puternici cum ar fi fost normal dupa legea junglei care este scurta si simpla” DREPTUL CELUI MAI TARE” si dupa care ca sa fi LEU trebuia sa fi cel mai tare intre cei tari. Numai ca acum s-a schimbat legea junglei.Ca sa fi LEU acum de cand a intrat jungla in UE trebuie sa fi „CEL MAI TARE INTRE CEI SLABI” Fiarele inteleg destul de greu asta si continua sa se sfasie intre ele dar Mircea cel Badea istet cum este s-a prins repede si a trecut de partea dobitoacelor cu atata convingere ca acum nimeni nu-l mai poate scoate si a ajuns LEU asa cum si-a dorit.Acum a venit si randul vostru copii sa mergeti la culcare, pot ramane doar cei care se pregatesc pentru capacitate pentru ca tot vi se umple voua capul cu informatii din care nu veti retine mai nimic pentru ca nu toti aveti coama lui badea, nu conteaza daca mai ramaneti, tot cu mai nimic ramaneti, la fel ca multi altii care au trecut de mult de capacitate dar au copiat. Acuma voi care ati mai ramas daca tot vreti sa va complic viata sau fabula sau invers ca tot una e putem sa aplicam teoria conspirativa contestata (in tabara celor multi) cu rezultate miraculoase prin ridiculuzare (ceilalti sunt asa de putini ca nici nu mai conteaza). De aceea este acum atat de importanta si de exploatata si de adaptata zicala lui badea x „PROSTI DA MULTI”. Teoria conspirativa spune ca de fapt badea se preface ca e un dobitoc (ceea ce nu era un secret decat pentru dobitoci) si ca el este(asa cum era asa de usor de banuit) din tabara fiarelor care odata demult ha ha ha au hotarat ca decat sa va bata , sa va schingiuiasca, sa va omoare , sa va inchida,care de fapt costa prea mult, pentru ca trebuie platiti prea multi oameni s-o faca, si nici nu e la moda acu de cand ne iau la UE(e singurul loc in care ma feresc de o greseala de ortografie) au hotarat ca mai bine unul (platit bine) de-al lor se preface bine ca este de-al vostru, le critica bine pe fiare,le taraste in rahat si unde vreti voi, iar voi sunteti satisfacuti in dobitocia voastra,ei se prefac in continuare ca se sfasie intre ei,si uite asa ne aliniem la cerintele EUROPENE de „JUNGLA DEMOCRATICA” Acum toti copiii se pot duce la culcare, mai departe e numai pentru oameni mari.Bine, bine,….. atunci astept pana cresteti voi mari ca dobitoacele se uita la TV stiti voi la ce!!!!!!!!!!!!!!!! nu va obositi sa comentati nici pro nici contra pentru ca o sa mi le fac singur asa cum l-am facut si pe acesta ………………………………STEFAN CEL BATRAN

  235. nadia Says:

    Mircica esti super tare. Ai mare dreptate in tot ceea ce spui si la fel ca tine astept ziua in care vom fi si noi fericiti. Sa-ti dea Dumnezeu tot ce mai frumos si mai bun pe pamant.

  236. Tiby Says:

    Cum poate unul care l`a votat pe basescu pt ulei si zahar sa il critice pe Mircea Badea cat ar fi el de … ! Cum ?

  237. Stoe Says:

    Prietene … lasa`te de blogareala si mai ales de subiecte care te depasesc in orice domeniu … mai bine ar fi sa taci inteligent decat sa vorbesti prost ;)…. termin`o cu frustrarile astea personale

  238. danielkilleru Says:

    ba da dc ai facut cont pe facebook cu numele lu Mircea Badea ?
    cumva sa iti faci reclama la blogu tau de tot rahatu?

    • unu p-aci Says:

      sa moara copii mei danielkilleru, asta am vrut sa zic si eu da mi ai luat o inainte. deci sa mi bag pula daca nu asta, si a facut contul ala pe facebook ca sa trimita traficul de acolo aici intelegi? deci omu se instiga singur acolo, ca sa intre boii aici sa il injure ha ha. il doare n pula p asta ca e injurat daca intra 100 de dobitoci pe zi a crescut in serp m ai inteles? e dat dracu asta :))

    • unu p-aci Says:

      deci gata sa moara mama tre sa fi dobitoc sa nu te torni. profilul ala fals de pe facebook e al lu asta. altfel cine pulea mea punea link pe profil spre blogu asta m ai inteles? sa moara mama fraiere ca te am turnat lingem ai in cur sa ma lingi marius asta cum te mai cheama. nicolescu

  239. cirba Says:

    :)) HAHAHA de-aia nu mai ploua? , pt ca un mizerabil ca tine nu se mai uita la emisiunea lui badea. Ma doaaaaaaaaare-n pulaaaa

  240. William Says:

    Bravo Nicolescu! M.B ia de aici _)_

  241. kavitacija Says:

    kavitacija…

    […]Mircea Badea. Un clişeu vorbitor… « NICOLESCU[…]…

  242. snowlyjam Says:

    hello

Lasă un răspuns la dragos Anulează răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: