ConstantaBlogFest – Concluzii

Concluzii ar fi destule – în primul rînd organizarea, a fost Ok în sensul că ne-a adus pe toţi laolată, şi ţin să îl felicit pe serj pentru asta. Părerea mea e că poate data următoare am putea să ne întîlnim într-un loc ceva mai puţin public şi să punem la cale nişte chestii. Desigur, nu vrem să călcăm pe urmele defunctului netoo, dar poate facem şi noi ceva.
Bun, cred că poze şi filmuleţe intră mîine, eu sincer am reţinut cîţiva oameni de acolo: în primul rînd, fata care stătea lîngă mine în taclale (care am senzaţia, şi sper din suflet că n-am greşit, nu de alta, da mă fac de rîs, era Pilu), care e acum la facultatea litere – secţiunea de spaniolă (limbă la care am avut eu „norocul” să dau BAC-ul). Serj e un om cu iniţiativă, mi-a plăcut de el.
Littlebro ne-a explicat cum e cu Zoso – de fapt în realitate, aparent, Zoso e un mieluşel, face pe durul numai pe blog (hmm) şi, desigur băieţii de la Anti-tot, care s-au jurat pe blogul lor că nu mai vin la astfel de iniţiative nici morţi. Măi băieţi, păreaţi simpatici la faţa locului. Sînteţi naşpa doar pe blog? Noroc că n-aveţi decît 40 de unici pe săptămînă.
În rest, numai lume faină, cum spuneam, poate data viitoare ne organuzăm mai bine şi plecăm de-acolo cu o idee, ceva. Sper, de asemenea din suflet să existe o dată viitoare.
Aştept ID-urile de mess de pe la cineva…

Pe aceeaşi temă:
ConstantaBlogFest (live blogging)
Cine a venit la ConstantaBlogFest (live blogging)
Constanţa Blog Fest (T – o oră)

Etichete: ,

4 Răspunsuri to “ConstantaBlogFest – Concluzii”

  1. Serj Says:

    Sa stii ca ai mare dreptate, chiar mi s-a parut ca s-au distrat baietii de la Anti-Tot :-))

  2. mariusnicolescu Says:

    serj, rugamintea mea e sa circuli cumva ID-urile alea de mess, ca sa le avem si noi. mie mi le poti trimite pe mail la nicolescublog@gmail.com

  3. Dimitry Says:

    A fost o initiativa de laudat, cel putin mie mi-a placut nu stiu de baietii de la anti-tot. But what the hell…ei sunt de la ANTI-TOT. So don`t worry be happy and sa ne vedem bine la urmatoru Blogfest in Constanta.

  4. THEO Says:

    sunt peste 40 de unici pe zi ma banele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: