Studenţii români din străinătate nu vor înapoi

Studenţii români, care învaţă la universităţi din străinătate, s-ar întoarce în ţară, dar numai după ce s-ar realiza pe plan profesional. Este concluzia unui studiu realizat de doi studenţi români de la Universitatea Princeton, din Statele Unite. Pentru studenţii români de peste hotare, România înseamnă acasă. Totuşi, acesta nu este un argument destul de puternic pentru a-i convinge să revină în ţară imediat după terminarea studiilor. (sursa)

Asta nu era oare clar? Patriotismul nu ţine de foame, din patriotism nu îţi construieşti o carieră adevărată, iar construitul de cariere în Românica nu e încă un hobby pentru nimeni. La noi, ca să ajungi sus îţi trebuie pile, tre să ai prieteni. Prea puţini pot spune că au făcut bani din ceva fără să aibă relaţii. În State, îţi creezi relaţii prin propriile tale capacităţi. Oamenii importanţi te observă cînd lucrezi bine şi devin prietenii tăi. La noi, prietenii îi ai dinainte şi abia apoi începi să lucrezi. Mai bine sau mai prost.

Pe aceeaşi temă:
Adio casatoriei intre minori
Copilăria din blogosferă
Daca nu-i la moda, nu facem

7 Răspunsuri to “Studenţii români din străinătate nu vor înapoi”

  1. lazydaisy Says:

    Ai dreptate. Patriotismul ca patriotismul, dar eu vreu ca ai mei copii sa poata sa mearga la scoli bune, la universitati de renume… si sa am si ce le pune pe masa. Si cu un salariu de Romania, asta nu se poate.
    Totusi, nu doar in State poti sa te realizezi. Eu stiu multi studenti de pe la noi lucrand fericiti prin Maastricht, Barcelona sau Londra. Cap sa ai, ca job-uri bine platite se gasesc, si nu doar peste ocean.

  2. Schimbarea Says:

    fomistule…

  3. Schimbarea Says:

    adica eu zic ca exagerezi cu statele tale exista si acolo un super mare networking si e plin de taven de sticla… in fine tu esti in Bulgaria momentan la Bulgaro-Americana si te hranesti cu vise

  4. airwalker Says:

    neatza tuturor.. eu sunt „student roman in strainatate” si nu, nu vreau sa ma-ntorc. de ce? pentru ca am facut vreo doi ani de facultate in Romania inainte de a ma transfera… si au fost doi ani in care nimeni nu m-a bagat in seama… nici un profesor, nimeni. Am ajuns aici, am inceput sa lucrez la Centrul pentru Drepturi Umane al Universitatii, nu pe bani multi dar nu asta conteaza. ci sansa de a face ceva care sa insemne ceva pentru tine. E bine sa stii ca nu faci o facultate degeaba. Asa ca nu. Nu doar banii te fac sa-ti doresti sa ramai in strainatate.😉

  5. laurunia Says:

    Eu sunt demult in strainatate, am studiat in trei tari si am lucrat, de vreo 4-5 ani traiesc din amintiri din Ro… Colegii mei de generatie care au ramas cand au vazut reportajele la televizor(am lucrat la Greci la Teveu si in Polonia am aparut) mi-au zis ca bravo, ca nu am ce cauta in Romania… De ce, n-am inteles, ca n-am plecat de acolo ca nu-mi mai placea, dimpotriva, mi-e dor, da n-am ce face. Aveam 18 ani cand am plecat prima oara, in Italia, si de atunci tot asa o tin.. .Eu nu mi-am trait adolescenta precum colegii mei in linistea patriei, sa zicem asa, cand fetele se gandeau poate, ce rochii sa mai imbrace pe la discoteci eu ma gandeam cum sa-mi legalizez sederea intr-un loc sau altul.. Dar cred ca e bine, pentru ca experienta, desi grea, e incomparabila. De departe am reusit sa fac mai multe pentru imaginea Romaniei prin UE, colaborez cu ambasada, cu institutul Roman, ma straduiesc cum pot sa-mi fac si datoria pe aici si sa nu uit nici de datoria culturala. Nu-i adevarat ca romanii uita de unde au plecat, eu de exemplu stiu mai multe persoane(si pe sine ma consider asa) care pastreaza mereu radacinile in suflet, si nici cu accent strain nu vorbim, desi suntem de mult mai mult pe afara decat altii…Nu am pretentia ca sunt nici cea mai buna, nici cea mai rea, si mie imi vine sa plang cand privesc la pozele de familie si stiu ca din toti aceia de acolo nici jumate nu mai e, ca ne-am raspandit.. Eu sunt in Polonia, restu mai sunt prin Italia si Israel, ba chiar Africa de Sud:D In fine, aici totul e bine, vreau sa raman, dupa atatia ani pot sa spun ca am resuti aproape, am avut chiar si cursuri tinute in fata studentilor de aici. Satisfactia e mare, desi munca e dubla fata de a unui bastinas, sa zicem.. Dar asta e , finis coronat opus. Lumea emigreaza ca sa se realizeze pe plan mai larg, cel putin eu de asta am facut-o:) Salutari si numai bine la toata lumea!

  6. Laura Says:

    Nu toti cei care studiaza in strainatate vor sa ramana acolo. Eu am studiat si apoi am si lucrat in Olanda, timp de un an si vreau sa ma intorc (si ma intorc) in tara. De ce? Pentru ca Romania nu este sau nu mai este o tara unde nu te poti realiza, consider ca daca vrei sa schimbi ceva in Romania poti, n-ai nevoie nici de relatii, nici de bani, ci doar de buna vointa. Am lucrat si in Romania asa ca vorbesc din proprie experienta, iar postul mi l-am gasit singura si aveam multe alte optiuni, nu totul se bazeaza pe relatii.
    Nu sunt cea mai buna din facultatea mea, dar sunt indrazneata, am incredere in mine si ca acasa nu este nicaieri, asa ca sunt decisa sa imi fac eu conditiile in care vreau sa lucrez.
    Da, consider ca fiecare trebuie sa incerce sa studieze, sa calatoreasca sau sa munceasca in afara ca sa-si faca o imagine despre lume, dar cunosc atatia romani care au plecat total dezamagiti de Romania si si-au dat seama ca nu pot trai decat acasa… si asta o intelege fiecare pe pielea lui.
    Romanii au atatea prejudecati legate de Romania si o privesc asa de urat, o considera o cauza pierduta… de-ar stii cat de mult se inseala!

  7. elena Says:

    sa schimbi ceva in romania/ f frumos e visul meu si deocamdata doar eu m-am schimbat aici. am devenit,: nervoasa,agitata, nesigura pentru sanatatea copilului, enervata de mirosul de ghena, de praf, de purici, de cainii cu care trebuie sa impart spatiul de joaca, de rahatii de catei prin care calca copilul meu, de umilinta de a mi se taia 40 % din salariu, de rusinea ca am facut o facultate pe care nu da doi bani nimeni in afara tarii. toate astea le spun din experienta, sunt f obiectiva si ma pricep la matematica f bine si la probabilitati. va jur ca nu exista sanse ca mana de la mana sute de mii de romani sa schimbe „ceva” decat in aproximativ 20.000 ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: